Azi, 13 decembrie a.c. am primit prin Poșta Română (draga de ea!) un pachet trimis de scriitoarea Cornelia Chifu cu cel de-al 4 volum al antologiei „Taina scrisului”, antologie îngrijită de către scriitorul George Roca din Australia, editura Academiei Româno-Australiene, director Daniel Ioniță, consilier editorial George-Nicolae Stroia, coperta și ilustrații interioare George Roca.
***
În prefața antologiei scrisă de către Mihai Batog-Bujeniță (Iași) aflăm lucruri interesante despre scrisul de mână iar autorul își pune, justificat întrebarea: „Scrisul este un har sau o abilitate dobândită?”.
În antologie sunt prezenți un număr de 50 de autori care expun eseuri de motivație literară. Nedorind să fac un „pomelnic” am să mă opresc la câțiva dintre ei:
- Pompiliu Comșa – „Mă simt în situația celui care trage concluzii de la început, deoarece taina este cu siguranță cuvântul. De foarte multe ori am considerat o taină faptul că după punctul final al unei lucrări, la recitirea celor înșiruite, intervenea profunda mirare. Nu sunt singurul în situația asta. Deși scriu de toate. Mă refer la tematica celor celor 19 volume apărute și a altora aflate în șantier”.
- Amalia Achard (Limoges, Franța) – „Aveam un profesor, domnul Stan Lazăr, care ne vorbea despre scriitori, poeți și operele lor cu atâta pasiune, și ne citea fragmente din romane sau poezii cu așa talent și emoție-n glas, că mă topeam cu totul și nu mă mai săturam ascultându-l. Atunci am prins drag de lectură, visam și mă credeam capabilă să devin scriitoare!”.
- Lucian Dumbravă (Faro, Portugalia) – „Pe la 11 ani făceam cărticele din file de caiet împăturite și prinse-n agrafe, în care apăreau povestioare scrise cu stiloul. Acum le numesc povestioare, dar atunci consideram că sunt romane și încercam, fraudulos să le vând colegilor de școală. Nu am făcut, la vremea aceea, din aceste vânzări ilegale, mai mult decât câștig astăzi din cărțile tipărite”.
- Flavia Lațcu (Freudenstadt, Germania) – „După terminarea liceului, inima m-a îndemnat să-mi croiesc drum spre o profesie prin care aveam șanse să aduc mângâiere și vindecare în sufletele oamenilor prin ascultare, empatie, determinare și conștientizare descoperind că fiecare om, indiferent de cultură, pregătire, vârstă sau etnie are nevoie să își exprime emoțiile, stările, sentimentele și trăirile atât de acut și necesar…iar eu am ales cu mare drag această cale”.
- Marius Ghinescu (Perth, Australia) – „Taina scrisului este un subiect mai mult decât pretențios, ce face obiectul exegeților într-ale filozofiei mai mult și mai puțin a literaturii. De ce? Pentru că în traducere slobozită taina este asociată misterului, o minune ce nu prea poate fi explicată de mintea omenească”.
- Daniela Achim-Harabagiu – „Scrisul e o artă, și ca orice artă, este un dar divin, și ca orice dar divin, se revelează celui ce-i este dăruit sub forma unor avalanșe de gânduri și idei. Este ca o conectare la Sursă”.
- Ticu Leontescu – „Așadar, scrisul, omenește vorbind, este un meșteșug dobândit, dar, dumnezeiește vorbind, este și o taină divină, niciodată deplin revelată. Și totul e frumos, nu numai pe bolta Capelei Sixtine, ci și în atelierul oricărui alt creator înzestrat cu har şi truditor pasionat. Totul este desfătător, întremător și intim, ca aroma pâinii rumenite și calde, proaspăt scoasă din cuptor”.
- Horia Ion Groza (San Diego, California, SUA) – „De ce scriu? Cred că fiecare dintre noi ar trebui să scrie. Scrisul îți limpezește gândul și te învață să îl exprimi mlădiindu-ți limba, te ajută să pui ordine în tine”.
- Melania Cuc – „Am fost obligată să trăiesc ceea ce scriu, să fiu credibilă, să nu deviez de la subiect. Oarecum, jurnalismul m-a disciplinat liric. Eu am fost poet, prozator și dramaturg încă de pe când nici nu învățasem alfabetul”.
- Ion Dur – „În eseurile mele, nu am făcut braconaj de idei sau piraterie spirituală, după cum nu am avut amnezia ghilimelelor, cum ar spune Blaga, și nici nu am comis concesii culturii de estradă. Am recurs totdeauna la lectura unor texte și la interpretarea lor. Atât și nimic mai mult, dar și nimic mai puțin!”.
- Ion Ionescu-Bucovu – „Colaborez la diferite reviste și ziare cu profil literar. Am scris peste 200 de articole publicate în reviste și ziare. Am scris peste 15 prefețe la cărți de poezie ale unor poeți contemporani. Sunt cofondator și editorialist la revista de cultură și artă Amprentele sufletului condusă de Eugenia Gavrilescu. Am în lucru Scrisori de dragoste Eminescu și Veronica Micle (Adnotate și comentate), un volum de Sonete ale toamnei. E o muncă de o viață dedicată pasiunii mele de a scrie…”.
- Gelu Dragoș – „Scrisul pentru mine este o terapie cu gândul sincer că el, scrisul, poate deveni o altfel de aducere-aminte pentru atunci când nu voi mai fi, poate va reprezenta un document al trecerii mele pe acest pământ, al neuitării, fiindcă, nu-i așa, verba volant, scripta manent”.
- Elena Trifan – „Pentru mine scrierile mele sunt o modalitate de eliberare a unor energii creatoare lăuntrice, a unor idei, gânduri și sentimente, a unei dorințe de a mediatiza partea frumoasă, pozitivă a vieții, de a aduce măcar un licăr de lumină în sufletele oamenilor”.
Vasilica Grigoraș, trage o concluzie la acest al 4-lea volum al antologiei „Taina scrisului” afirmând: „Ca într-o horă românească își dau mâna autori din România și români din: Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Israel, Spania, Italia, Franța, Anglia, Germania, Grecia, Cipru, Liban, Republica Moldova, într-un act literar de excepție. (…) Fiecare semnatar este propriul său reper – are identitate proprie, este o aventură ființială, interioară, cu o constanță spirituală proprie. Fiecare autor cu aspirația sa, cu inspirația și muzele proprii, cu manifestarea și exteriorizarea în stil personal, cu misterul lui. Fiecare visează desenând pe șevaletul inimii vise împlinite, în curs de realizare ori ratate, însă acestea din urmă fiind trepte de unde își pot lua startul spre un nou vis zburat spre alt orizont literar, mai adecvat locului, timpului și eului său lăuntric. Fiecare eseu este o vorbire monologă, susținută de plăcerea de-a expune și etala sensibilitatea.(…) Fiecare eseu este o celulă vie a organismului antologiei; maeștri și discipoli își dau mâna într-o sinceră mărturisire aprinzând focul imaginației și dând putere expresiei, bunului gust prin mulțimea și diversitatea ideilor, curățenia și calitatea limbii.(…) Prezență trează, George Roca prin inițierea proiectului «Taina scrisului» și promovarea operei autorilor de literatură încă mai crede că societatea trebuie și chiar poate să recupereze forțele creatoare, gândirea vie, trăirea profundă, cu alte cuvinte, ființa reală”.
——————–
Gelu DRAGOȘ
U.Z.P.R.
Baia Mare
30 decembrie 2023