Spune-mi ce-ți dorești…

0
73

Spune-mi ce-ți dorești…

Îți scriu un cuvânt, transformă-l în copac,
prin dorințele tale ramuri îi vor crește,
frunzele de argint nu o să-i cadă niciodată.
Ploaia ce o ascultam doar noi, trunchiul îi întărește.
Spune-mi ce-ți dorești…
rupând bucăți din cer cu ramurile tale.
Zidul noi îl facem în fiecare noapte,
îngenunchem iubirea rămânând iarăși goi.
Cenușa ne aprinde pleoapele, nu există noapte,
degetele tale sunt rădăcinile copacului meu.
Nu există noapte
Ai pictat timpul în cuvinte,
ai spart oglinda lipindu-mi pe umbră cioburi,
așa ai transformat nopțile în zile.
Cum reușești să te strecori în gândurile mele?
Te-am întrebat suspinând…
,,Cum reușești și tu ” ai răspuns tremurând.
Mi-ai spus că nu există noapte
,,Dezbrăcă-te și îmbracă-te în dorințe.”
Lumina m-a cuprins cu buzele-i de mesteacăn albastru,
Îmi tremurau degetele, suspinam ascultând ploaia.
Ai avut dreptate!
Când mă îmbrac cu cuvintele tale,
nu există noapte…
O singură clipă
În fața lunii mi-am eliberat sufletul de blesteme.
Eram fericită că tristețea m-a învins.
N-ai vrut să fii iubitul meu pentru o clipă.
N-am plâns, n-am plâns.
Ci clocoteam în amintiri.
A înnebunit potopul stelelor de mai.
O, blestemată fii tu, pasiune
și glasul care te roagă să stai!
Glezna albastră
Peretele desprinde un suflet de păcat,
Păcatul nu desprinde un suflet de perete.
Ne privim oglinda trecutul uitat,
Regăsim în noi aceeași poveste.
Îmi pare rătăcirea cărarea spre ceva,
Astăzi mă despart de umbra ta.
Alerg în roua ierbii, stingând cu greu tăciunii
Ce-mi arseră pleoapele și-mi înnegriră sânii.
Mă opresc privindu-ți glezna,
E albastră și prea grea.
Strivește întreg pământul,
Nu și iubirea mea…
Ating picioarele cerului
Aripile tale din lacrimi
se încolăcesc peste umerii albaștri ai tăcerii,
făcând mii de cercuri.
Mă învârt în abis,
ating picioarele cerului,
tu ești atingerea pe care o caut.
În mine
se ciocnesc iluziile și îmi pare acum
sufletul un ram
care tot bate în geamul luminii.
Verdele valurilor mă scufundă
într-un somn de toamnă
când, îngropând umbra,
pletele blonde îmi șterg degetele de sânge.
Cerul împăturit și îngrămădit prin buzunare…
De ce ascunzi de mine cerul?
Simți cum colții disperării te agăța:
MĂ AUZI? MĂ AUZI?