8 MARTIE 2024. Liga Scriitorilor – Filiala Iași a omagiat femeia, într-un cadru festiv deosebit. Evenimentul a avut loc la Restaurantul Hotelului Moldova din Iași, cu sala plină, aproape o sută de persoane.
Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare au evoluat artiști de muzică ușoară și clasică, populară și instrumentală, grupuri vocale, recitatori și bineînțeles nu au lipsit umoriștii. Dansul și voia bună au dominat spectacolul cultural-artistic.
În deschiderea manifestării au luat cuvântul: președintele Ligii, scriitorul și jurnalistul Ilie Serediuc, vicepreședinte – scriitorul Solo Rotenstain, președintele LSR – Junior scriitoarea și jurnalista Silvia Hodaș, poeta Mimi Rotariu – secretar general LSR-FINE și au prezentat urări cu ocazia acestei zile importante, după care prim vicepreședintele, umoristul Ioan Hodaș a adus un frumos omagiu femeii: „Luna martie este specială. De ce specială? Pentru că odată cu ea începe primăvara, pentru că această lună este luna TA, FEMEIE, în care, ca niciodată, trebuie să te simţi iubită, apreciată și preţuită”.
Pentru început a evoluat Grupul „Zorile”, cu frumoase cântece dedicate celei mai importante ființe – femeia, „măicuță sfântă”.
Un moment artistic deosebit au susținut cunoscuții frați gemeni Moise, Giulia Maria și Lorenzo Marian au recitat poezia „Te caut Iisuse”, au interpretat melodia „Fiii lacrimilor tale” și au elogiat în frumoase cântece populare ființele dragi, mama și bunica. Apoi au oferit garoafe roșii tuturor sărbătoritelor zilei, multe emoții și clipe de fericire. În această atmosferă de frumos, poeta și artista Ecaterina Lungu a dăruit tablouri pictate fiecărei doamne, peste șaizeci de creații. A fost un gest de mare noblețe! Mai târziu a mărturisit: „bucuria a ales sufletul meu. Când dăruiești din suflet, bogăția lui devine nemărginită”.
Tânăra artistă, eleva Karina Zamfirescu, a prezentat un nou repertoriu: „Amintirea cerne”, „Sărut mâna” și „Badea cu bomboanele”, încântând prin ținută și interpretarea cântecelor.
Tinerii artiști au primit diplome, flori și dulciuri oferite de președintele LSR – Subfiliala JUNIOR, prof. Silvia Hodaș.
Minunata Corală „Lirica”, prin interpretarea primului cântec, a mărturisit „Dragu-mi-i unde am venit” pentru a petrece împreună, dar a și dat un sfat: „Niciodată ca odată / Să nu-ți dai inima toată”. Distinsele membre ale Coralei au strălucit!
„Femeia în citate, aforisme și maxime” – un frumos cuvânt al prof. Solo Rotenstain, dânsul a prezentat femeia cu chipul angelic – mister și fascinație, văzută de marii scriitori în celebrele citate transmise peste ani.
Din „Arta de a fi femeie” ne-a dezvăluit poeta Mimi Rotariu, a recitat o poezie de autor necunoscut și una din creația proprie, „Mama”.
Surpriza evenimentului a fost concertul susținut de invitatul special, renumitul muzician Valentin Alexiu, supranumit Freddie Mercury sau Pavarotti al Iașului. A emoționat și încântat cu melodiile deosebite dedicate femeii, minunea necontestată a vieții, „cântarea dragostei”: „Sărut femeie, mâna ta”, „Te vreau lângă mine”, „De ziua Mamei” – versuri și muzică, Valentin Alexiu. Din repertoriul internațional, cu vocea sa inconfundabilă, a interpretat: La „Dona e mobile” – piesă centrală a operei Rigoletto, „O, sole mio” – bine-cunoscut cântec napolitan, Nessun dorma – arie din actul final al operei Turandot. Melodiile sale au cucerit inimile celor prezenți.
Au evoluat artiștii: prof. de muzică Liliana Costea, cu realizări deosebite în domeniul muzical, tânăra solistă Justina – Teodora Coșarcă și saxofonistul Vasile Butnaru. Melodiile „Cucule, pasăre mândră”, „Din Moldova lui Ștefan”, „Hai la joc, măi moșnegele” și muzica instrumentală au adus zâmbete luminoase, voie bună și invitație la dans.
Cunoscutul artist, Iulian Gălușcă cel care-l readuce la viață pe Dan Spătaru, a cântat frumusețea femeii, a susținut un superb recital, a creat o atmosferă de vis și ca de obicei, fiecare a dorit să danseze pe melodiile sale.
Umorul, ca niciodată, a adus cele mai multe zâmbete, râsete și veselie. Protagoniștii au fost scriitorii Silvia și Ioan Hodaș cu piesa „Umor în familie”, un dialog în care cei doi au prezentat și o altă fațetă a femeii. Micile neînțelegeri din… dialog s-au rezolvat la final printr-un vals, pe melodia celebră a compozitorului Dmitri Shostakovich – Waltz No. 2.
Altfel spus, dânșii au deschis… dansul evenimentului de 8 Martie.
Cu epigrame și în dialog cu publicul a fost epigramistul, prof. Liviu Călcâi, un alt invitat surpriză, care cu spiritul unui umorist adevărat, a citit mai multe epigrame ce au stârnit hohote de râs. A inițiat și un concurs pentru doamne. Câștigătoarea a primit un volum cu epigrame, cu dedicația autografă a autorului.
Poeziile umoristice, ale cunoscutului scriitor, Ioan Hodaș, a primit aplauze răsunătoare pentru tematica lor, în centru fiind femeia.
Manifestarea cultural-artistică a fost organizată exemplar, de membrii Colegiului Director al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași, sărbătoare a primăverii, a Femeii cu suflet nobil ce e capabilă de orice sacrificiu. Cu un chip fascinant, privire duioasă și zâmbet minunat e numai cântec și poezie, frumusețe și feminitate, fascinație și mister. Dintotdeauna poeții au cântat femeia în versuri de o sensibilitate profundă.
Au moderat cu multă pricepere și dedicare scriitorii: Mimi Rotariu, Ilie Serediuc și Ioan Hodaș și au creat un cadru minunat de sărbătorit, un eveniment special, „Ziua Internațională a Femeii”.
Sonorizare: neobositul prof. Culiță Păduraru, a selectat cea mai frumoasă muzică, de calitate, pentru dans.
Canale media: Silvia Hodaș și Mihaela Săvuc
Afișul a fost realizat de liceanul Silviu Teodorescu.
Scriitor și membru asociat UZPR – Silvia Hodaș, scriitor și vicepreședinte
UZPR Filiala Iași – Ilie Serediuc