Putem răsufla ușurați. Apocalipsa n-a mai venit. În ultimele săptămâni, predicatorul american Harold Camping a pus omenirea pe jar anunțând sfârșitul lumii pentru vineri, 21 mai, ora 6 trecute fix. E adevărat, individul a mai promis și în anii trecuți câte o Apocalipsă sau un Armaghedon mai mititel, dar de data asta treaba părea serioasă. A prezentat calcule, parametri, triangulații și statistici istorico-matematice încât a creat aproape o isterie, mai ales în America. S-au aruncat bani ( mulți în contul predicatorului, a cărui avere se apropie de o sută de milioane de dolari, dar deh ! cine știe, poate și în lumea post-apocaliptică tot banul va fi la mare cinste ), s-au oferit virginități pe tavă, s-au făcut rezerve de alimente, costumele de sărbătoare sau Haloween au fost scoase din debara iar unii mai în vârstă au povestit celor tineri despre apocalipsele trecute. Dar, n-a fost să fie nici de data asta. E drept că la ora șase fix, vineri, 21 mai, mi-a stat și mie inima pentru o clipă, dar numai după ce am făcut plinul cu benzină la mașină și am văzut prețul afișat la pompă. Când mi-am revenit, secunda fatidică trecuse și am plecat bombănind. Nici în Apocalipse nu mai poți sa ai încredere că sosesc la ora anunțată.
O veste care a făcut înconjurul lumii, odată cu preconizata Apocalipsă, a fost anunțul lui Superman din ultimul număr al revistei ce-i poartă numele, că s-a hotărât să renunțe la cetățenia americană și vrea să devină cetățean al lumii. Superman, the Man of Steel ( Omul de oțel ) a fost inventat de Jerry Siegel și Joe Shuster în 1938 când a apărut și primul număr din revistă. Venit de pe planeta Krypton, îl găsim în viața de zi cu zi, pământeană, drept ziaristul Clark Kent ( se ascunde în profan, ar zice Mircea Eliade ), dar își folosește însușirile extraordinare în lupta împotriva răului întruchipat de diabolicul Max Luthor. De fapt, Superman, erou american par excellence, a fost un răspuns dat de americani ideii de supraom lansat de sovietici în anii ’30, cu al lor Alexei Stahanov, învingatorul normelor de producție. Iată că astăzi, Superman nu mai vrea să fie american. A îmbrățișat ideea de globalizare și vrea să fie cetățean al lumii. Unde n-a izbândit Max Luthor au reușit cei din grupul Bilderberg, cu a lor nouă ordine mondială ( New World Order ) și cu political correctness.
Războiul din Lybia, uciderea lui Osama bin Laden și nunta regală din Anglia au coborât în topul evenimentelor. Pe primul loc la radio, televiziune, în ziare și reviste se află știrea despre infidelitatea actorului cu cel mai puternic accent de la Hollywood, jupân Arnold Schwarzenegger și copilul pe care i l-a făcut unei alte femei, în afara căsătoriei. N-am văzut amintit însă, nicăieri, faptul că același mister I’ll be back, a obținut luna trecută, din partea Ministrului Culturii și Telecomunicațiilor din Franța, Frederic Mitterand, Legiunea de Onoare, adică distincția de Chevalier in Ordres des Arts et des Lettres. Nici faptul că în Franța și alte țări europene rulează cu succes un serial de desene animate Guvernatorul ( The Governator ) în care eroul principal ce luptă împotriva criminalității este nimeni altul decât fostul guvernator al Californiei. Se laudă profesionalismul jurnalisticii americane, dar se pare că au fost schimbate reperele acesteia. Să mă explic: unul dintre primele obiective ale jurnalismului ar fi să prezinte o știre drept ceva ieșit din comun. Iar exemplul clasic este cel cu persoana umană și câinele. Nu se poate găsi nimic senzațional în faptul că un câine a mușcat un om, din punct de vedere statistic este normal să se întâmple așa ceva. Mai puțin normal este atunci când un om mușcă un câine, o statistică aproape de zero, așadar merită a fi prezentată ca știre. Revenind la isteria despre Schwarzenegger & CO. și aplicând postulatul de mai sus, știrea ieșită din comun ar fi fost decernarea Legiunii de Onoare, pentru că, statistic vorbind, puține persoane o pot obține, în timp ce infidelitatea, unde aceeași statistică ne-o arată ca pe ceva normal în ziua de astăzi, nici nu ar fi meritat dreptul de a deveni o ..știre. A, dacă Schwarzu ar fi mușcat-o pe nevastă sau pe amantă, ar fi fost cu totul altceva. Din păcate, eroul filmelor de aventuri a rămas fără mojo sub avalanșa blitz-urilor acuzatoare uitând până și singura frază pe care ar fi pronunțat-o corect, frază ce ar fi gonit reporterii prea insistenți: Hasta la vista, baby !
Care, pe românește, ar suna cam asa:
Pe loc repaus, tovarăși !
