6:30 dimineața. Sună telefonul: ‘Hello? Hello? Alo?’
‘Ce hello?! Zi alo! Auzi acolo, hello! Că nu suntem americani. No, să ai succes la interviu!’
E susținătorul meu, Florin Bursuc, șeful biroului tehnic de la Oficiul Național De Poduri Și Drumuri Cluj Napoca. Și pe rând alte voci îmi urează noroc: Anita, secretara, Vasile, proiectantul, Petrică, inginerul șef adjunct, toți își zic numele frumos și îmi urează succes la cetățenie că așa le-a zis șeful, domnul Bursuc. No tu, i-a luat cu arcanul!
‘Și un mărțișor frumos și ziua femeii cu noroc.’
Am rămas cu gura căscată! Mă bucur mult, că sunt stresată cu cetățenia americană. Aseară mi-am facut geanta pentru dimineața: pașapoarte vechi și noi, cartea verde, certificate de naștere, de căsătorii, de divorțuri, de deces, traduceri ștampilate la notariat, totul pus într-un dosar frumos bleumarin.
Numa’ să îndrăznească la interviu să zică nu, că îi mușc de nas, ce naiba!
Florin Bursuc zice mare și tare la telefon că dacă americanii nu-mi dau cetățenia, ‘să se duca’n paișpe, și gata. Hai acasă că nu ești tu a nimanui. Noi te sprijinim, toți în păr, la Drumurile Naționale Române.’
Corul Drumurilor Române zice zgomotos de răsună biroul că Da!
No, cu zâmbetul pe buze o pornesc la metrou. Așteptăm pe peron. Cinci minute! O să întârzii dacă nu vine metroul. Atâta îmi trebuie! Trebuie să fiu acolo la 8:00.
Mi-i somn că am dormit numai vreo patru ore. Îmi sprijin geanta pe banchetă, apoi o țin strâns, dacă o pierd? Mi-e toată viața în ea. Asta mi-ar lipsi acuma.
În metrou lumea merge la serviciu.
Un nene cu pălărie de cowboy, unei tinere trupeșe cu jeanși mulați îi iese muzica salsa din urechi, un domn cu păr alb și lung ca și Einstein rumegă gumă de mestecat. Are papion vișiniu. O doamnă cu fața lătăreață, poate din Kirghiztan, cu căciulă de blană sovietică citește biblia. O doamnă africană cu blană și eșarfă, părul pieptănat într-un coc ordonat de bunica doarme liniștită.
În ziar scrie că au făcut $1,4 milioane în amenzi de la călători fără bilet pe autobuze. Sindicatele protestează împotriva republicanilor. Oscarurile n-au fost o surpriză: Colin Firth și Natalie Portman. Și că starurile au purtat multe rochii bej la ceremonie. Și că Charlie Sheen și-a dat iar drumul la gură pe un talk show cum că adoră iubitele lui, staruri porno, și că urăște pe creatorul telenovelei lui 2 bărbați și ½ și ca atare nu va mai fi nici un episod de 2 și ½ și cum că Charlie acuma va primi un contract de $10 millioane ca să scrie o carte despre ce de rahat a fost pe platoul de filmat.
Horoscopul meu, leu, zice să fiu deschisă sugestiilor.
Ajung la stația Brooklyn Bridge și întreb un polițist unde e 26 Federal Plaza, US Department of Homeland Security, New York, New York 10278. Îmi zice, ‘Mergi la stânga și apoi două străzi la dreapta.’ Un domn pășind vârtos ca Walt Whitman, cu păr alb, lung și cârlionțat ieșind de sub pălăria de fetru mărșăluiește împreună cu mine. Și el cu cetățenia, dar lui nu-i pasă. A venit aici de 50 de ani. Își dă cu presupusul că nu eram născută eu acum 50 de ani. Eh, nu l-a preocupat cetățenia. Mă mir, dar știu mulți bărbați aici care nu-și fac cetățenia. Cartea verde e de ajuns.
Ajungem la intrare. Securitate, jos curelele, goliți buzunarele, botinele jos. Gata. Liftul. Etajul 7, camera 700.
Bine ați venit la Biroul De Preluare a Cetățeniei din New York.
Paznicul îmi cere să închid telefonul. Nu e voie celular si alte wifiuri.
Mă îndrumă la ghișeul #50.
‘Bună dimineața,’ zice doamna Orama. Îmi ia hârtia de invitație la interviu, ‘Luați loc si relaxați-vă, și așteptați să vă cheme la difuzor.’
‘Beatrice Renault, ușa #1,’ zice o voce prin pârâiturile microfonului.
O doamnă însărcinată așezată lângă mine se plânge că a avut programarea la 7:20, a adus-o soțul cu mașina la 6:30, ce se întâmplă?! E deja 8:30 și s-ar duce la toaletă.
‘Izo Lopez,’ zice difuzorul.
Trece o domnișoară cu verigă în buze și jeanși mulați, decolteu amețitor, mamă mamă.
Lumea studiază cărțulia cu cele 100 de întrebări, cu steagul înstelat și cu vulturul și cu strămoșii ancestrali sculptați în muntele Rushmore. A mea e facută ferfeniță de atâta citit. Nici n-am adus-o cu mine.
Scaune comfortabile, rânduri, rânduri. Spațios. Pereți bej.
Steaguri, multe steaguri.
‘Mona Hereras, ușa #2 în spatele camerei.’ ‘Chain Lalo, la ghișeul 51.’
Femeia gravidă se ridică și merge în spatele camerei.
‘Virginia Terreras, #2.’ ‘Ibo Yen, #1.’
Citesc numere vechi din revistele Real Simple pe care le-am adus cu mine, despre relații interpersonale, cum să învățăm să ascultăm ce ne spun copiii, soțul, nu să dăm din cap dar de fapt să nu înțelegem prin ce trec, ce doresc…
‘Georgina Bacal.’
Mă uit in jur. În spatele meu o doamnă cu palton alb și bluză cu sclipici așteaptă imposocata.
‘Ramona Alraciedo.’ ‘Natalia Messa.’
O doamnă tânără în jeanși cu coadă de cal austeră citește, No Collar: The Humane Work Place And Its Hidden Costs.
Adolescenți galopează pe lângă mine. Fiul meu ar trebui să-și înlocuiască cartea verde. A pierdut-o de două ori. De două ori! A doua oară a aruncat-o la gunoi din greșeală, împreună cu pașaportul, și toate actele. A făcut curat în sertare la căminul studențesc când a venit acasă în vacanța de vară.
‘Adison Castillio.’
‘Felix Gonzales,’ tuns la zero.
‘Keisha Giovanna Chen.’
Două sovietice oxygenate, pulovere gri și perle, se așază lângă mine.
‘Abraham Bach.’ ‘Lala Ching.’ ‘Piringiuk Cannon, #2.’
Adeseori vocile din difuzor au accente străine de abia înțeleg ce spun.
‘Fidelis Bombella.’ ‘Awa Take.’
Un grup de doamne țopăie de bucurie… Au primit cetățenia. Cine or fi? De unde or fi veni? Au primit cetățenia cu grupul.
‘Giovani Russo.’ ‘Linda Morris.’ ‘Winson Gore.’ ‘Steve Roy Morris.’
Deja e 9:15.
‘Jesu Kaja.’ ‘Rosa De Files Abruel.’ ‘Eileen Katrina Kaliolo.’ ‘Salama Efoda.’
O doamnă cu turban sclipitor alb care a venit după mine, țin minte că a venit după mine, uite că o cheamă înaintea mea!
E 9:30! Programarea mea a fost la 8:00!
‘Chin Ling.’ ‘Gabriel Gomez, usa #1.’
Despre mânie citesc, despre cum să trăim din plin în timpuri de restriște.
Despre cum să aducem culoare în viața de zi cu zi.
Sfârtec paginile din revistă.
‘Sylvia Lopez.’ ‘Jose Antonio.’ ‘Garcia Miniken.’ ‘Elsa Estra Beckhauster.’
‘Tatiana Barova.’ Blănuri, rusoaică or bulgaroaică șleampătă, mâncată de molii da’ îngâmfată.
‘Lisa Christine.’ ‘Ferell Voight.’ ‘Jane Fing Lieu.’ ‘Alexandra Mirabelle.’
Aud în sfârșit numele meu de pașaport românesc. Stâlcit.
‘Mariela Corana. Usa #2.’ Mă avânt cu paginile rupte din reviste, înhaț paltonul. Un domn îmi urează noroc. Zâmbesc fericită. În sfârșit!
Funcționara mea, o tanti cu șuvițe oxigenate, îmbrăcată albastru într-o rochie de bumbac tricotată, doapă. Dna Perez zice eticheta. Îi spun, ‘Vai ce emoții am! Ce m-am agitat, nu mai îmi vine rindul, oameni care au venit dupa mine se ridică de pe scaun și merg la uși și eu…’ ‘Oh,’ zâmbește dânsa, ‘e vina mea. Calculatorul. S-a stricat calculatorul, și a durat până am reușit să imprim documentele.’
Okay. Mă întreabă adresa, numele, tot ce era scris în aplicație mă întreabă acum verbal și eu răspund prompt.
‘Ce alte nume ați avut?’ Înșir. ‘De câte ori ați fost căsătorită?’ Mda. ‘Copii?’ Unul. ‘Semnați, semnați, data, data. Semnați.’
Dacă am pretins vreodată că aș fi cetățean american? Nu. Dacă mi-am plătit impozitele? Da. Dacă am fost parte din Partidul Communist? NU! Oare de ce tot întreabă de astea?! Pe ce lume trăiesc?! 20 de ani dupa căderea comunismului! Dacă am persecutat pe cineva din cauza rasei, religiei, naționalității, ori înclinării politice? Nu. Dacă am fost arestată vreodată? Nu. Dacă am fost în închisoare? Nu. Dacă am fost o alcoholică? Nu. Prostituată? Nu. Dacă am ajutat persoane să intre ilegal in SUA? Nu. Dacă mă jur că voi apăra constituția și legile SUA? Da. Dacă voi purta arme ptr. SUA dacă va fi nevoie? Da.
Bun!
Urmeaza Testul de Citire în limba engleză: ‘Citiți!’ Îmi dă o bucată de hârtie cu trei propoziții. Citesc prima, ‘Când e ziua lui Columbus?’ ‘Bun! Semnați și puneți data.’
Testul de Scriere în limba engleză: ‘Scrieți următoarele: Ziua lui Columbus e în octombrie.’ Scriu. ‘Semnați și puneți data.’
Testul de istorie și geografie și cunoștinte civice: ‘Dacă președintele și primul ministru mor, cine preia conducerea guvernului?’ ‘Purtătorul de cuvânt al Casei Reprezentanților.’ ‘Ptr. câți ani e ales un senator?’ ‘6.’ ‘Câți judecători sunt la Curtea Supremă?’ ‘9.’ ‘Ce am câștigat prin Războiul de Independență?’ ‘Independența de Marea Britanie.’
Regula e să te întrebe 10 întrebări, și treci dacă răspunzi corect la 6. Nu știu, ori am uitat eu de zăpăceală două întrebări pe care mi le-a pus dna Lopez, și am răspuns corect la 6 deja și așa că nu a mai continuat să mă întrebe până la 10, ori au schimbat regula și sunt numai 4 întrebări corecte necesare.
Oricum am luat nota zece. A scris pe hârtia finală că am trecut.
Zice dna Perez cum că mă vor anunța în curând de rezultate. ‘Oh, dar nu pe loc?’ ‘Nu, șeful meu trebuie să aprobe petiția.’ ‘Oh, dar alții am văzut că țipau de bucurie.’ ‘Da, dar nu dosarele mele.’ Să aștept scrisoarea. Între două săptămâni și 90 de zile.
Și mi-i rău. Așteptarea. La orice pas lucrurile pot să se deterioreze. Când am venit aici la masterat nu se putea da în Europa de Est un test de GRE ce trebuia la facultate, așa că am venit cu o viză de prospective student, ceva așa student potențial, și după ce am luat testul GRE la Universitatea Louisiana au zis că bine, totul e în regulă. Așa că am început lucrul ca asistentă universitară, dar când să-mi dea Social Security number, nu știu care e echivalentul în română, mi-au zis că nu pot ptr. că viza mea nu e bună.
‘Și ce să fac?’ ‘Să plecați în Canada sau în Mexic la consulat acolo cu hârtiile pe care vi le dăm noi, și primiți viza corectă și reintrați în SUA și atunci totul va fi în regulă.’ ‘Doamnă dragă, eu nu mai am nici un leu. Dacă îmi ziceați acum o lună poate mergea, dar acum sunt epuizată. Unde să mă duc eu pe caldura asta tropicală cu băiețelul meu după mine în Mexic?! Eu am luat viza pe care ați zis dvoastră!’ ‘Nu putem face nimic, nu vă putem plăti salarul, că nu aveți SS, și nu vă putem da SS ptr că nu aveți viza buna.’ Tulai…
Au trecut așa 2 luni fără bani, fără soluție, până cumva cineva de la decanat a auzit de cazul meu, Dr. Fischer, să-I binecuvânteze Dumnezeu, a dat un telefon și m-am prezentat la un birou în New Orleans, și în cinci minute mi-au pus o ștampilă, și apoi imediat mi-au dat și SS și și salar. Fără să mă trămbălez în Mexic.
Așa că sunt cu inima cât un purece. Iar începe coșmarul. Dar doamna Perez a zis azi că totul e în regulă. Să aștept scrisoarea. Între două săptămâni și 90 de zile.
Aștept scrisoarea…. Stau lângă cutia poștală în fiecare zi. Îs ca o pensionară așteptând poștașul în prag să vină odată pensia aia….
Dnul Bursuc m-a sunat la 11:27, dar eram pierdută prin metrouri, nu am auzit. Și ce să-i zic? Aștept scrisoarea…. Între două săptămâni și 90 de zile.
Pe hârtia pe care mi-a dat-o dna Perez zice ca ceremonia de cetățenie e solemnă, să facem bine să nu venim în jeanși, pantaloni scurți ori șlapi!
Va urma.
