Cutremure de pământ imprevizibile, revărsări de ape cu efecte economico-sociale dezastruoase, alunecări de teren de mari proporții, tsunami devastatoare cu finaluri apocaliptice și pierderea a mii de vieți omenești, erupții megalitice de vulcani care paralizează o întreagă infrastuctură continentală și amenință siguranța a milioane de locuitori… incendii nimicitoare, greu de controlat, care distrug habitatul human și cel natural deopotrivă… Toate aceste dezastre naturale, provocate direct sau indirect de către om, reflectă scenariul unui viitor sumbru pentru locuitorii planetei Terra. Ce putem face dacă ajungem într-una din aceste situații? Unde putem fugi de calamitățile naturale? Care sunt cele mai sigure țări din lume?
Cei înfricoșați de mișcările iregulare ale scoarței terestre, vor dori să evite unda de energie seismică eliberată la marginea Oceanului Pacific, în zonele unde placa tectonică Pacifică, fiind mai subțire, este forțată să intre sub cea Continentală, care este mult mai groasă, formând așa numitele «Zone de Subducție». Vorbim despre o interacțiune tectonică desfășurată pe o lungime de aproximativ 40.000 de kilometri, cunoscută sub numele de «Banda Seismică». Aceasta se întinde de-alungul coastelor vestice ale Americii de Sud, Americii Centrale și din partea nordică a Statelor Unite înspre Alaska, Insulele Aleutian, Japonia, China, Filipine, Indonezia și Australia. Conform cecetărilor de specialitate din domeniu, în jur de 75% din întreaga energie seismică mondială este eliberată doar pe aceast segment geografic. Diferența de 15% este acoperită de către emanația de energie seismică înregistrată în zonele de coliziune dintre placa Euroasiatică cu cea Africană, unde se formează o bandă seismică ce se întinde din Burma spre vest până sub munții Himalaya, zona Caucaz și bazinul Mediteraneean.
Pentru cei care inundațiile reprezintă un real și permanent pericol, zonele de deltă slab dezvoltate, ca cele din Bangladeș – unde aproape jumătate din teritoriul național este aproximativ 8 metri deasupra nivelului mării și peste 30% din suprafață poate fi oricând acoperită de ape -, sunt de evitat. Inundațiile produc, de cele mai multe ori în munți, și alunecări de teren care deși sunt foarte distrugătoare pot fi anticipate și astfel evitate. Cele mai dese alunecări de teren apar în zonele montane ale țărilor cu o climă tropicală și ploi abundente, țări care au o infrastructură precară sau inexistentă. Dacă la munte suntem amenințați cu defalcarea și alunecarea acestora, să mergem la mare… Aici însă putem deveni vulnerabili valurilor uriașe ale unui tsunami, provenite de pe urma unui cutremur la nivelul fundului de mare sau de ocean. Se știe, astăzi, că aproape 80% din tsunami înregistrate la scară globală, se produc în Oceanul Pacific. Acest tip de dezastru natural apare adesea în țările care sunt mărginite de către așa numitul «Cordon de Foc» sau «Inel de Foc» al Pacificului. Un capăt al acestei regiuni, cu frecvente activități seismice și vulcanice, începe din Noua Zeelandă continuă înspre nord-vest către Indonesia (evitând totalmente Australia), apoi înspre vest către Papua Noua Guinea și din nou Indonezia. «Cordonul de Foc» se întinde apoi în direcția nord-est, dealungul zonelor de coastă asiatice, înspre est către America de Nord, și se termină înspre sud dealungul zonelor de coastă din vestul Americii de Nord. Luând forma unei potcoave de cal, acest «Cordon de Foc» se întinde pe o lungime de aproximativ 40.000 de kilometri, egalând – ironic oarecum – lungimea «Bandei Seismice» despre vorbeam mai înainte. Oriunde, pe acest «Cordon de Foc» se pot produce, oricând… tsunami! Să nu uităm tsunami din 26 decembrie/2004 (în Oceanul Indian) și cel mai recent, din 11 martie/2011 (în zona maritimă est a insulei Honshu, din Japonia).
Șirul dezastrelor naturale poate fi continuat cu erupțiile vulcanilor, fenomene strâns legate de activitatea seismică din cadrul «Cordonului de Foc», explicat mai sus. Cele mai frecvente erupții vulcanice de pe glob le găsim localizate astfel: în Hawaii (cu un număr de 13 vulcani, cel mai activ fiind vulcanul Kilauea), în Japonia (vulcanul Bandai, faimosul munte-vulcan Fuji), în Parcul Național Yellowstone din America de Nord (zonă cunoscută sub numele de «Arcul Vulcanic Cascadă»), în Chile (vulcanii Villarrica, Llaima și Chaitén), în Bolivia (zona vulcanică centrală a munților Anzi), în Mexico (vulcanii Popocatépetl, El Chichón), în Canada (zona British Columbia cu aproximativ 10 zone vulcanice semi-active), în Rusia (zona estică îndepărtată din peninsula Kamchatka), în Filipines (vulcanii Pinatubo, Mayon, Taal și Canlaon), în Indonesia (vulcanii Krakatau, Danau Toba, Tambora, Kelud și Merapi) și în Noua Zeelandă (vulcanul Ruapehu din zona vulcanică Taupo, etc.).
Unde putem scăpa de aceste dezlănțuiri ale naturii, care nu pot fi controlate de către om? Care dintre țările lumii sunt mai puțin vulnerabile dezastrelor naturale? Conform unui studiu publicat de către jurnalistul și cecetătorul american Jeremy Singer-Vine (Slate Magazine), cea mai sigură zonă ar fi… Estonia! O țără mică, modestă… în plină ascensiune economică, mărginită de Marea Baltică, Latvia și Rusia. Următoarea destinație, pe lista celor mai sigure/ferite țări din lume, ar fi Qatar din Golful Persic, urmată de Bahrain, Emiratele Arabe Unite și, finalmente, de către Andora din Munții Pirinei. Aceste zone nu sunt luate la întâmplare! Lista poate fi găsită într-o catalog al unei baze de date, alcătuit de către organizația EM-DAT (Baza de Date a Dezastrelor Internaționale). Acest catalog, care are înregistrate mai bine de 18.000 de dezastre naturale majore din întreaga lume, demonstrează că pe parcursul a 109 ani, (1900-2009), nici unul dintre dezastrele catalogate nu s-a petrecut în aceste țări. EM-DAT, coordonată de Centrul Belgian de Cercetare în domeniul Epidemiologiei Dezastrelor (CRED), datorită acurateței cu care analizează și stochează datele, este considerată drept formula standard general valabilă, recunoscută și aplicată acestui gen de statistici. Începând cu anul 1988 CRED arhivează aceste dezastre naturale (și nu numai), cu acordul și ajutorul financiar al guvernului belgian. Logistica principală a acestei baze de date este de a deservi scopurilor acțiunilor umanitare desfășurate la nivel național și internațional. Este, cu alte cuvinte, o inițiativă menită să raționalizeze procesul decizional în vederea pregătirii pentru eventualele catastrofe sau calamități naturale. EM-DAT conține date esențiale de bază, cu privire la apariția și efectele dezastrelor naturale, preluate din surse diverse inclusiv de la agențiile ONU, organizații non-guvernamentale, companii de asigurări, institute de cercetare și agenții de presă. Pentru ca un dezastru natural să fie inclus în baza de date EM-DAT, acesta trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoare condiții: mai multe de 10 victime umane înregistrate, 100 de persoane raportate oficial că au fost afectate, apel pentru asistență internațională, declararea stării de necesitate/pericol.
Procesul acesta, deși pare a fi unul impresionant, are totuși anumite puncte de slăbiciune, mai ales dacă dorim să analizăm date din perioadele premergătoare anului 1988, an în care a fost înființată EM-DAT. Înregistrările de dinainte de 1988 sunt incomplete, spre exemplu, nu este menționată nici o catastrofă naturală în Singapore, deși în anul 1978 insula a fost devastată de inundații, soldate cu uriașe pagube materiale și șapte vieți umane. Din baza de date EM-DAT lipsește, de asemenea, un incident mai recent, din anul 2007, când zece marinari aparținând Emiratelor Arabe Unite au fost dați dispăruți, imediat după ce uraganul Gonu a lovit Peninsula Arabică. Este încă neclar dacă această omisiune a fost intenționat făcută sau, pur și simplu, a fost o eroare de arhivare omisă de către EM-DAT. Cu siguranță că și Qatar, împreună cu alte țări nemenționate în baza de date a dezastrelor, nu au fost așa de norocoase după cum am fi tentați să credem.
Baza de date ale EM-DAT are informații și despre România. Referitor la calamitățile naturale care au avut loc pe teritoriul țării noastre, EM-DAT are întocmit raportul România/Country Profile/Natural Disasters, din perioada 1900 – 2011, catalogate în funcție de numărul de victime: Cutremur de pământ în data de 4 martie/1977 (1.641 victime) – Inundații în anul 1926 (1.000 victime) – Cutremur de pământ în data de 10 noiembrie/1940 (980 victime) – Inundații în data de 11 mai/1970 (215 victime) – Inundații în data de 29 iulie/1991 (108 victime) – Temperaturi extreme în data de 20 ianuarie/2006 (68 victime) – Inundații în luna iulie/1975 (60 victime) – Temperaturi extreme în datele de 18 noiembrie/1998 (60 victime) / 22 ianuarie/2010 (52 victime) / 1 ianuarie/2009 (43 victime). Sursa: EM-DAT: The OFDA/CRED International Disaster Database, www.emdat.be – Université catholique de Louvain – Brussels – Belgium.
Mulți dintre cecetătorii care studiază factorul de risc al dezastrelor, lasă la o parte țările mai puțin vulnerabile, concentrându-se mai degrabă pe țările cele mai vulnerabile, deoarece aceste zone afectate devin centrul de atenție, acțiune și control al organizațiilor internaționale de ajutor umanitar. Poziția pro sau contra a acestor cecetători, referitoare la delimitarea, indentificarea și clasificarea exactă a țărilor celor mai vulnerabile, planează încă sub semnul improbabilității, cert este însă că Etiopia și Bangladeș sunt aproape întotdeauna primele de pe această listă. Deci înainte de a vă decide unde veți pleca în viitor, fie pentru agrement, business sau necesitate, ar fi bine să cunoașteți profilul EM-DAT al zonelor geografice respective, pentru a evita surprizele neplăcute cu care ne tratează, din când în când, mama Natură.
