În cartea sa, Jean Francois Six, carte apărută în Franţa în 1962, după toate regulile apostolice, precum se subliniază, şi care poartă titlul „Viaţa lui Charles de Foucauld”, autorul, Inalt Prelat, ne dă câteva îndemnuri de viaţă. Acel viconte, Charles de Foucauld, unul din personajele ilustre care i-a speriat pe cei din jur prin imensitatea bogăţiei lui pe care nu reuşea să o risipească, din convingeri religioase, a renunţat la tot ce avea şi s-a retras pentru o viaţă de ascet în Sahara, în anul 1886. De acolo, trăind o viaţă de renunţări şi de apostolat, pe care el şi-o dorea cât mai apropiată de viaţa lui Iisus, căutând să imprime în sufletul celor care îl contactau, tot ce putea să le deschidă simţirea şi mintea, spre credinţă şi progres. Vicontele Charles de Foucault, devenit Fratele Charles, ne-a transmis prin bogata sa corespondenţă personală şi prin mărturii scrise de biografii săi, sfaturi părinteşti demne de urmat pentru împlinirea unei vieţi fericite. Iată câteva din multele sale percepte:
- Înconjuraţi-vă de oameni bravi.
- Nu păstraţi în anturajul vostru oameni de nimica.
- Trăieşte din puţin, fă-te mic.
- Singur Dumnezeu este mare.
- Cel care se crede mare, sau care încearcă să fie mare, nu îl cunoaşte pe Dumnezeu.
- Prima datorie este să îl iubim pe Dumnezeu, din toată inima, mai presus de orice lucru şi a doua, să-i iubeşti pe toţi oamenii ca pe tine însu-ţi. Această dragoste de aproapele înseamnă fraternitate, egalitate, libertate (democraţia în termenii noştri actuali).
- Nu cere şi nu accepta cadouri. Cerând cadouri prietenilor, îi împovărezi. Acceptând cadoul devini aservit, şi uneori canaliilor.
- Plăteşte-ţi datoriile şi nu mai fă altele. Nu împrumuta de la prieteni, pentucă îi împovărezi, fiindu-le greu să te refuze. Nu împrumuta nici de la necunoscuţi, fiindcă devii sclavul lor.
- Nu fă cadouri şi nu oferi ospitalitate, decât aceluia în caz de dificultate de bani, sau datorii. Fii atent să nu-ţi ceară ospitalitate canaliile. Uneori cadoul pe care îl faci arată că eşti vulnerabil.
- Ca şef, diminuează numărul celor asupriţi (pe vremea aceea a sclavilor). Diminuează numărul bandelor de oameni ne buni de nimica. Aceia doar consumă şi te pot umple şi de ridicol.
- În orice afaceri, cât de grave, când te destăinui, sau ceri un sfat, nu arunca nici măcar o umbră cât de mică, de minciună. Ia-ţi un confident de încredere şi de calitate, care te poate ajuta printr-un sfat bun.
- Să nu minţi niciodată. Minciuna contravine celor zece comandamente ale lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este adevărul.
- Umblă cu prieteni de calitate, fiindcă eşti judecat după caracterul şi apucăturile lor.
- Nu lăuda o persoană făţiş, aceea putând gândi că ai vreun interes ascuns de faci aceasta, şi că inclini să recunoşti cât eşti de umil faţă de ea.
- Nu fi încet, leneş, şi nu trage de timp.
Mai adaug o cugetare de la mine, Melania, personal, pentru copiii şi tineretul pentru care eu scriu.
După literatura engleză de psihopedagogie, de la vârsta de 13 ani un tânăr, în mod automat începe să-şi facă autoeducaţia, devenind în acelaşi timp un individ cu personalitate şi responsabil în comportamentul său. Pedagogii de astăzi afirmă că limita de vârstă pentru discernământ s-a îmbunătăţit, în sensul că dezvoltarea psihică este acuma mult influenţată de dezvoltarea şi progresul tuturor factorilor din infrastructura şi suprastructura din jurul nostru, care au determinat o evoluţie mai rapidă a individului, nu de la o vârstă de l3 ani, ci diferenţiat, de la una mult mai fragedă.
Despre autoeducaţie, aceasta spus puţin mai detailat, înseamnă că un copil ajuns la vârsta pubertatii, observând felul, uneori defectuos în care a fost educat pànă atunci, să corijeze în comportamentul său acele tare, neajunsuri, defecte, pe care n le observă şi care nu-i plac. Iar dacă am fost cu grijă educat, să progresez şi de aici încolo, tot mai accentuat, spre o perfecţiune prin care să devenin şi mai folositor şi mai important ca individ. Cui să devenim noi, cu toţii, folositori? Răspunsul îl ştim: Lui Dumnezeu (Puterea universală), societăţii, familiei şi nouă înşi-ne! Deci, nu văd de ce sunt acuzaţi şi incriminaţi, intr-una, doar părinţii şi dascălii. Aşa cum un copil, la pubertate, poate percepe şi acumula o multitudine de noţiuni, care îl vor forma ca om, el trebuie să înveţe singur, de la această vârstă, să deosebească binele de rău. Iar dacă, din fericire, i se mai dau sfaturi utile, el nu ar trebui să îşi închidă urechea şi nici să riposteze agresiv, verbal sau chiar fizic.
„Ados”-ul in devenire, trebuie să îşi imprime bine în memorie, că agresiunea verbală şi fizică este pedepsită de opinia publică şi de lege, în lumea civilizată, lume în care trăim şi de care nu ne putem desprinde, doar pentru motivul că o ignorăm, printr-un simplu ,,nu-mi pasă” ! Mi-ar face plăcere să îmi răspundeţi, mai ales prin exemple de cazuri, şi să le daţi la lumină pe blog-ul meu. Mel Camelincitant.
Semnează Melania,
(care recomandă adolescenţilor în devenire, să citească mult şi să scrie lucruri frumoase pe net)
————————————–
Melania RUSU-CARAGIOIU
Timișoara – St. Constant, Quebec, Canada
10 iunie 2024
