Cu bucurie şi entuziasm am preluat funcţia de preşedinte Romanian-American Freedom Alliance (RAFA). Vă invit pe toţi să vă implicaţi în organizaţie în ce măsură puteţi, ca împreună să facem în Colorado o comunitate românească unită şi puternică. Când zic ‘comunitate românească’, mă refer la toţi cei care au legătură cu România, indiferent de religie sau grup etnic. De asemenea, vă rog să ne comunicaţi idei în privinţa a ce fel de activităţi aţi dori să avem, sau în ce fel poate RAFA să faciliteze interacţia între români, şi între români şi americanii interesaţi în România.
Dar, întâi de toate, să mă prezint. Mă cheamă Silvia Mioc, sunt timişoreancă, şi am venit în America în 1982. Primii 13 ani i-am petrecut în Chicago unde am terminat un PhD în fizică, după care am primit un post-doc la National Institute of Standards and Technology (NIST) în Boulder, şi m-am mutat în Colorado. Din 1998 lucrez în cercetare la Datex-Ohmeda (recent achiziţionată de General Electric Medical Systems) în Louisville, o firmă de aparate medicale. Vara trecută am terminat un MBA la seral şi treptat reaponsabilităţile mele de servici încep să treacă de la ştiinţă la business.
2003 a fost un an foarte bun pentru RAFA. Festivalul a produs profit record, am lansat un website nou, uşor de ţinut minte (www.rafa.org), şi am avut pe lângă festival încă două activităţi cu participare peste aşteptări: o petrecere în iarnă, şi un picnic în vară.
Împreună cu ceilalţi din conducerea RAFA (Monica Doreanu, Mircea Fotino, Răzvan Lăpădat, Dan Cuc-Capotă, Corina Florea şi Ingrid Fotino), avem planuri mari pentru 2004. Având în vedere răspunsul pozitiv la cele două petreceri anul trecut, plănuim să organizăm încă două în plus – în esenţă, câte o petrecere pe sezon. De asemenea, încercăm pe cât posibil să avem activităţi în zona Denverului, zona centrală, mai accesibilă din Colorado Springs şi Fort Collins.
Pentru început, vă invităm să veniţi sâmbătă pe 31 ianuarie la ora 6 p.m. la petrecerea de iarnă, care va avea loc la galeria de artă a sculptorului Michael Răzvan, la 2532 W. 28th Ave., Denver 80211 (pe Speer Blvd., la un colţ jumate pe partea stângă la W/N de ieşirea de pe I-25, între Alcott şi 28th Ave). Petrecerea este de tip ‘pot-luck’. Pentru hartă/direcţii şi informaţii de ultima oră, consultaţi website-ul. Dacă aveţi întrebări, scrieţi-mi un email la infoărafa.org sau sunaţi la 720-890-0321.
Referitor la celelalte petreceri, ne-am gândit că una dintre ele am putea-o organiza formal, la ţinută de seară, undeva într-un local elegant – şi, bineînţeles, cu intrare. La petrecerea din ianuarie vom face un sondaj să vedem dacă există destul interes din partea comunităţii, şi orcine puteţi să ne trimiteţi ‘feedback’ prin email sau telefon (preferabil email).
În afară de petreceri, ca urmare a răspunsurilor la sondajul făcut anul trecut, am început să ne gândim la un mod de a organiza lecţii de limba română/şcoală românească şi unele activităţi sportive. Asemenea activităţi pot deveni realitate doar daca mai mulţi oameni se implică şi ajuta cu idei şi participare. Vă rugăm să ne contactaţi şi să ne daţi ‘feedback’.
Anul acesta festivalul românesc este pe 24 iulie – contăm pe sprijinul a multor oameni ca să-l organizăm. Până la festival plănuim să avem şi un logo pentru organizaţie.
Cred că suntem destul de mulţi români în Colorado ca să avem o organizaţie vibrantă şi cu activităţi diverse – dar asta doar dacă comunitatea o doreşte. Noi, cei din conducere, suntem foarte entuziasţi şi hotărâţi să facem tot ceea ce putem ca să ajutăm. Suntem deschişi la sugestii, şi avem nevoie de ajutorul dumneavoastră ca să tranformăm ideile în realitate. Sper să ne vedem pe 31 ianuarie!