DRAMA LIBERTĂȚII

0
61

De 35 de ani, când „Sfânta Revoluție” a eliberat tot românul să vorbească și să-și dea cu părerea despre tot ce mișcă „râul, marea”… şi să critice, să bârfească, să-njosească, dar fără să cunoască pe cei care-i ponegrește şi, din păcate, să nu vină cu o soluție de remediere a problemelor „ridicate” (gânduri rebele) care nu-l lasă nici zi, nici noapte să doarmă, fiindcă „prostul… întotdeauna moare de grija altuia şi de drumul lung” și de cum o duce „vecinul” pe care nu-l scapă din ochi.

 

Asistăm la o „Sarabandă a deșertăciunilor” în viața politică, în cultură, agricultură, sport și, această vrajbă nesfârșită este susținută de ziarele și revistele „de maidan”, radio și posturile de televiziune, de scandal, care pun gaz pe foc.

 

Noi, generația mea, care am trecut prin ani de muncă și trudă, am ridicat o Românie înfloritoare, că doar nu Ceaușescu a muncit pe șantierele patriei, nu partidul mult lăudat și cântat a suferit restriștea unor ani, de care ne e greu să ne amintim, când nu aveam ce mânca: strângeam din dinți și speram că… lichidând datoriile către băncile străine, către mult dorita „lume a capitalismului” care ne-a jupuit și de pielea de pe oase, o să reușim să trăim o viață demnă… în raport cu munca și eforturile fiecăruia, ca să ne trezim într-un balamuc mediatic greu de înțeles pentru un om cu mintea întreagă.

 

Ce era în „Socialismul multilateral dezvoltat – CRITICA ȘI AUTOCRITICA? Orice bezmetic, de la omul care aduna șpanul în hala de fabricație, strungar, frezor,  mecanic, forjor, tinichigiu etc. până la fruntașii „stahanoviști” se ridicau în ședințele „de pomină” ale partidului („zid de monolit, apărătorul poporului”, dictatorul clasei muncitoare”) ca în adunările de UTC și sindicat, bravii „revoluționarii”, ștergeau pe jos cu directorii, inginerii, proiectanții, meșterii și alte categorii administrative: spuneau ce „ce li se dicta de către politrucii PCR, UTC și Sindicat” pentru înăbușirea „dușmanului de clasă”.

 

Credeam că s-a sfârșit cu această mascaradă de prost gust, dar, urmașii, urmașilor noștri, n-au uitat acele îndeletniciri pe care le foloseau comuniştii, momente oribile prin care am trecut, de degradarea omului, și au continuat „domnii de azi, unii foşti tovarăşii de ieri” mult mai „revoluționari”, procedând în consecinţă: la adversarii politici le-au întocmit dosare penale de defăimare, de distrugere și lichidarea morală și chiar fizică, iar serviciile secrete, care au misunea de-a apăra securitatea statului, au semnat contracte de colaborare cu organele judecătorești, iar verdictul de „condamnare” era lege pentru cea de-a treia putere în stat, JUSTIŢIA…. prin apariţia „statului paralel”.

 

Bun, avem în Parlament, Guvern și Administrație persoane certate cu legea, corupte, oportuniste, trădători și vânzători de țară, cum există asemenea specimene în fiecare stat din lume, dar să-i bagi pe toți în aceeași oală, fără discernământ, este o adevărată crimă. Asistăm la un asalt înfricoșetor împotriva așa zisului „RĂU” iar mulțimea zăbăucilor și bezmeticilor a proliferat „odrăslit ca pirul în arătură: cu cât sapa îl taie în mii de bucățele, el prinde rădăcini, înverzește și sufocă plantele” ne apucă durerea de cap și ne îngrozim când îi auzind strigând în gura mare: „În Parlamentul țării și guvern, în Consiliul Europei sunt numai trântori, inculți, borfași, hoți, toți buni de condamnat” și vin, dragi români să vă întreb: ați ales la primării, în conducerea țării, în administrație numai oameni „dintre cei mai buni” dar se vede că toți sunt trădători și vânzători de țară, analfabeți, cămătari, bișnițari: chiar, ROMÂNIA are un asemenea popor care-și merită conducătorii?! Eu nu cred într-o asemenea politică de învrăjbire, care-i distructiv pentru țară!

 

Nu a fost și nu cred că va exista campanie electorală în care, cei propuși, – „liderii de facto” să nu arunce cu noroi în cei care au fost ori sunt la putere și să nu-i bălăcărească… așa cum grăiește înțeleapta vorbă românească: „ca la ușa cortului”!

 

Dragi români, oameni buni din generația de astăzi, treziți-vă la realitate: vedeți și analizați ce s-au realizat în anii socialismului de către părinții și bunicii voștri, respectați-le munca! Chiar aveți orbul găinilor și nu priviți unde a ajuns România? Este membră în Uniunea Europeană cu drepturi depline, s-au deschis granițile „lagărului de tristă amintire”, am realizat și crescut producția la cereale, fructe, legume, suntem respectați și ne străduim  să ne consolidăm securitatea pe flancul de Est, așa puțin cât s-a realizat la suprastructură, ne dă încrederea că în viitor vom reuși mai mult…

 

Departe de mine gândul să susțin cenzura și „pusul botniței” pe gura vorbitorului, dar cel care-și exprimă nemulțumirea (în scris ori verbal) să aibă un vocabular normal, nu suburban și să înjure de la cel mai mic slujbaș din administrație până la președintele și prim-ministrul țării, fiindcă nu suntem într-un stat bananier. Eu nu nu-i dezaprob pe cei care scriu lucrări umoristice, chiar îmi plac articolele satirice, pamfletele… scrise civilizat, dar întâlnesc foarte mulți scriitori, ziariști de certă valoare, actori recunoscuți, care sunt cuprinși de euforia criticii, și-i păcat de ei, cad în ridicol. Nu înțeleg de ce vă este greu ca să criticați, numai în cunoștință de cauză, lipsurile și defectele unor guvernanți, parlamentari, primari, președintele țării, justiție, prim-ministru, conducători de partide și coaliții polituce, dar făceți-o cu responsablitate, veniți cu propuneri de remediere a lipsurilor, mai mult… aveți puterea „creionului și a ștampilei” în mâna dumneavoastră când îi votați.

 

Domnilor, numai în mod civilizat putem să ne ridicăm calitativ, social și moral, fără ca din „Libertatea de exprimare” pe care am câștigat-o cu mult sânge vărsat de „tânăra generație care a-nvins cu piepturile goale rafalele de gloanțe în Decembrie 1989” sau sacrificat ca noi să trăim mai bine, să fim mai buni și demni, și să nu transformăm acest

drept, care are o valoare inestimabilă pentru viața noastră, într-o „DRAMĂ A LIBERTĂȚII!”.

————————————

Marin VOICAN- GHIOROIU

București, 28 august 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here