România este grădina tuturor izvoarelor, este iubirea scăldată cu mii şi mii de ani în urmă de către strămoşii noştrii care s-au luptat şi au sădit în noi sângele latin şi florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastră de origine latină. România este ţara făgăduinţei, este ţara mea şi a tuturor. Mă mândresc cu frumuseţile ei nebănuite, mă îmbăt cu parfumul ei şi mă nasc cu plăcerea de a fi român, de a visa, a trăi şi a mă bucura de înmiresmatele file ale istoriei ce sunt străbătute de mii de ani de curaj şi vitejie.
Cu entuziasm şi plăcere redau aceste cuvinte care nu pot descrie îndeajuns minunile „României mele”, o Românie pe care nu mulţi o cunosc sau nu doresc a o cunoaşte, dar care prin frumuseţea ei uimeşte fiecare „străin” şi îl face să se îndrăgostească de aceea Doamnă frumoasă îmbrăcată în podoabe alese, de munţii pleşuvi în tăcere de piatră adâncă, de păduri milenare cu arbori ce păstrează frumuseţea paletei folosită de o mână măiastră şi sfântă.
Mă plimb cu mândrie pe Valea Prahovei admirând surâsurile îmbătătoare ale primăverii, visez în trecut atunci când mă trezesc la Marginile Sibiului şi iubesc cu patimă când mă rătăcesc pe Valea Oltului împreună cu arhitectură universală a acestui pământ care pare a fi desprins dintr-o lume minunată, o lume a visării, o lume în care imaginaţia pare reală.
România este o capodoperă a globului pământesc care a fost cioplită de-a lungul istorie şi care s-a luptat pentru o independenţă pură alături de Alexandru Ioan Cuza la Unire, a ţinut piept marelui nazist Hitler şi a reuşit să doboare obstacolele create de duşmanii noştrii. Prin istoria României se înţelege în mod convenţional, o istorie a popoarelor întregii regiuni româneşti care prin vitejie şi curaj au ţintit spre malul victoriei şi au răzbătut scuturile trecutului care şi acum ne este întipărită în minte ca o cerneală pe care nu o putem scoate. Legendele cum ar fi cele ale contelui Dracula sau istoria autentică a României sunt mărturii ale acestui trecut fascinant şi totodată dureros.
România ne încântă cu nenumăratele ei tradiţii care o definesc în totalitate. Una dintre aceste sărbători este cea a Sfântului Andrei care mai este denumit de către bucovineni „Andreiu’ cap de iarnă”, o sărbătoare care aparţine în totalitate iernii noastre sobre. Ea se sărbătoreşte la 30 noiembrie îmbinând cele două componente, spiritual şi istoric care se contopesc pentru a fi comemorate în acele clipe în care postul Crăciunului este în desfăşurare, pregătindu-se pentru venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noaptea de Sfântul Andrei este povestită incă din bătrâni ca fiind o trecătoare între cele două lumi, cea văzută şi cea nevăzută, lumi care prin legătura lor oferă informaţii cu caracter de prosperitate pentru anul care vine. În acelaşi timp dezvăluie într-o manieră ireală planurile malefice şi cele benefice. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii oamenii folosesc că principală armă de apărare usturoiul pisat folosit la alungarea duhurile negre de peste tot.
Moş Nicolae aduce sărbătoarea copiilor şi a dragostei oferită de către părinţi. Cu toţii ne amintim de acele clipe magice când stăteam înfriguraţi cu ochii spre geam pentru a vedea ce ne aduce „moşu”. Legenda lui Moş Nicolae provine de origine din ţările catolice unde este cunoscut ca fiind un ocrotitor al familiei ceea ce îi oferă astfel dreptul să se implice în educaţia copiilor. Legenda s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa ziua de Sfântu Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.
Colindatul la noi este o tradiţie din străbuni care este respectată de către copii în toată legea ei. Pot spune că este cea mai aşteptata sărbătoare împreaună cu Naşterea Domnului Iisus Hristos, care aduce cu ea practici vechi prin care se sărbătoreşte Echinocţiul de Iarnă, moment în care natura ne oferă speranţe că va renaşte în toată splendoarea ei. Asociată cu cântece şi gesturi ritualice, colindătorii transmit mesajele şi simblolurile unei străvechi spiritualităţi româneşti şi vestesc cu bucurie Naşterea Domnului.
Multe tradiţii şi poveşti dăinuiesc pe acest pământ, tradiţii care nu vor fi lăsate niciodată în uitare şi care împodobesc prin mireasmă lor fiecare colţişor al acestui pământ. Mereu o să avem în suflet trecerea dintre ani cu acele momente speciale petrecute cu persoana iubită. În gândirea populară cumpăna dintre ani semnifică în aceeaşi manieră data morţii dar şi a renaşterii ordinii cosmice. Multe obiceiuri sunt împânzite în acest moment al anului, majoritate flăcăilor se pregăteasc pentru a ura gospodăriile din toate satele. Cele mai cunoscute obiceiuri sunt: „Ursul”, „Capra”, „Bungherii”, „Caiuţii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascaţii” şi multe altele care sunt transmise din tată în fiu…
Am cutreierat acestă părticică de pământ în lung şi în lat şi au rămas imprimate în memoria mea capodoperele naturale ale patriei mele pe care aş dori cu multă dragoste să vi le împărtăşesc şi dumneavoastră. România este cunoscută pentru frumuseţea ei naturală şi pentru imaginea aparte constituită de peisajul exotic al Deltei Dunării. Aceaasta este cea mai mare deltă din Europa şi cel mai întins ţinut umed care ia formele unui labirint vast, care se pierde printre văile adânci ale Carpaţilor. Se întinde pe o lungime de aproximativ 3.446 Km pătraţi şi constituie totodată cea mai mare rezervaţie unde coabitează aproximativ 320 de specii de păsări şi 45 de specii de peşte de apă dulce în numeroasele sale locuri.
Putem spune cu mândrie că România este deţinătoare a celei de-a „opta minune a lumii” şi anume Salinele României… Datorită potenţialului natural existent, aceste palate de sare cu aerosoli ce au efect terapeutic asupra sănătăţii au făcut din România un loc ideal pentru a convieţuii. Puritatea aerului şi frumuseţea locului te captivează din prima clipă, din primul pas făcut pe treptele istoriei, trepte care au fost cioplite de ocnaşii de altădată care au lăsat în urmă artă adevărată. Pur şi simplu te minunezi numai la auzul „surâsului de sare” a unei bisericuţe săpate la aproximativ 27 de metri adâncime, un lucru cu adevărat măiestros. Această capelă catolică dăltuită în sare poartă hramul „Sfintei Maria” şi adună de mai bine de două veacuri localnicii la serviciul divin de Sf. Varvara.
România este locul visurilor mele şi al tuturor, ea este locul în care natura ne îndeamnă, ne sprijină şi ne îndrumă prin cântarea munţilor, prin murmurul stropilor de ploaie, prin zumzetul păsărelelor şi prin râurile domolite ce duc speranţele românilor de pretutindeni şi lacrimile străbunilor noştri ce au trăi şi au murit pe şi pentru acest pământ, dar care ne-au lăsat drept moştenire această Românie. Ea va dăinui mereu în sufletul meu şi sper că şi în sufletul tuturor românilor.
Sunt româncă şi mă mândresc cu asta…
Într-o ultimă instanţă aş vrea să menţionez despre România de astăzi care cu toţii ştim că este o Românie bolnavă, o Românie în dureri. De ce cu toţii vreţi acum să o părăsiţi, să o lăsaţi în voia sorţii? Este o întrebare de milioane la care aş vrea să răspund cu cea mai mare sinceritate… Ştiu ce a păţit România, îi cunosc şi îi împărtăşesc durerea, îmi sunt cunoscute în cel mai mic detaliu loviturile capitale, loviturile naturale dar şi aceea lovitură sufletească care şi-a făcut simţită prezenţa şi a luat un loc de frunte în inimile tuturor românilor.
Cu toţii ne dorim o Românie mai bună, fiecare om îşi doreşte siguranţă în propria ţară şi asigurarea zilei de mâine într-un mod decent. Eu la vârsta mea îmi doresc că România să-mi ofere şansa de a-i demonstra că sunt şi voi fi mereu alături de ea.
„Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanilor şi nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşată de meningită morală!”
