Sătui de minciună
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună
Nu mai ştim să zâmbim, dar în noi o dorinţă se zbate
Vrem linişte-n suflet, visăm la o viaţă mai bună.
Copiii ne pleacă, batrânii ne mor de durere
Pe străzi felinare murdare şi gemete surde
Săraci urgisiţi de tristeţi aşteptând mângâiere…
Cei “mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.
Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi
Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri
Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi
Noi n-avem nici azi şi nici mâine şi n-avem nici ieri.
Mi-e-o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare
Sătui de minciună, ai mei sunt mereu oropsiţi
Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare
De-a pururi să zaceţi în temniţi, sunteţi ipocriţi!
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună
Poate ştim să zâmbim…de scăpăm de potăi însetate
De averi şi de glorii, ‘nghiţi-i-ar ţărâna străbună!
