Zări nesfârşite scăldate-n albastru
Cu raze de gheaţă de vremuri rănite
Muşcând nemilos din trupuri golite
Învăluie-n taină un suflet sihastru. Mă-mbăt de privelişti arse de dor
Şi coruri de cetini bătute de vânt
Privirile-mi scald în bătrânul pamânt
Lutul lui m-a născut, tot în el o să mor.
Sunt ruptă din munţii acestui meleag
Din piatră mi-e ţara şi piatră sunt eu
Am cerul pe umeri şi sus Dumnezeu
Pe frunte îmi plânge răşina de brad.
Curg sloiuri pe râuri şi-n inimi dureri
Bătrânii se sting… tineri sunt izgoniţi
Departe-şi iau zborul – străini, pribegiţi
Speranţe-mpletind în dulci primăveri…
Mi-e drag să privesc albăstrimea din zări
Cetăţii de suflet să-i dărui Iubire
Pe locul acesta să scriu “nemurire”
Roabă veşnic să fiu sublimei chemări.