Andreas Behring Breivik, după ce a aruncat în aer faţada clădirii primului ministru din Oslo şi a tras fără alegere în 600 de tinerii social-democraţi (din care 10% musulmani) dintr-o tabără de vară, ştie că… „Voi fi perceput ca cel mai mare monstru de la al doilea război mondial!” Fără îndoială o aluzie la Adolf Hitler. Justificarea întregii sale acţiuni o găsim în „Declaraţia de independenţă europeană”, 1518 p., care este o reeditare sui generis a ideilor din „Mein Kampf” a lui Hitler. Ambii se consideră salvatori ai Europei, sunt antisemiţi şi văd ca atare în marxism, chiar şi în formă sa inofensivă social-democrata, un pericol de moarte pentru civilizaţia europeană.
Hitler detesta masonii, creştinii şi pe Winston Churchill. Breivik e mason, îl admira pe Churchill şi se considera în „Declaraţia… lui de mai sus” 100% creştin! Totuşi Biserica, care l-a botezat, şi-a pierdut, după el, complet autoritatea: „Majoritatea protestanţilor, inclusiv eu, nu mai au nici un respect pentru biserica evanghelică”. Biserica luterană norvegiana (85% din populaţie) „este la cheremul perversei cenzuri «politic corect» şi trebuie distrusă, credincioşii urmând a fi convertiţi la romano-catolicism şi astfel să se refacă unitatea creştină europeană”. Breivik: „Eu cred într-o Biserică, care crede în capacitatea ei de a se apăra şi este hotărâtă să lupte pentru valorile şi principiile ei”.
În lupta cu marxismul fără nici un Dumnezeu, care tradeza civilizaţia europeană şi facilitează invazia islamică „cruciatul” Breivik se bazează pe creştinism, aşa că a fost considerat iniţial de poliţie ca „terorist fundamentalist creştin”, dar marile teme ale fundamentalismul creştin, ca infailibilitatea Bibliei, învierea morţilor, jertfa mântuitoare a lui Cristos, nu-l preocupa însă prea mult pe autorul exhaisivei „declaraţii” de mai sus. El vede în creştinism, Dumnezeu, Biserică, nu atât mântuirea religioasă şi viaţa veşnică, cât mai ales un set de valori culturale în stare să reziste atacului, cântecului de sirenă al marxismului, cenzurii „politic corect” şi invaziei islamului în Europa.
Prăbuşirea lagărului moscovit, renunţarea la marxism în est şi a teologiei eliberării (creştină în formă şi marxistă în fond) în vest a luat prin surprindere lumea. A fost un moment de luciditate şi de mare curaj ratat în Europa. Războiul Rece dintre creştinii occidentali (capitalişti) şi cei orientali (ortodoxo-comunisti) s-a încheiat paşnic, nu ca cele două războaie modiale, dar fără refacera unităţii creştine atât de dureros resimţită atât în est cât şi vest… Entuziasmul din 1989 a fost numai un foc de paie. Şi dacă „somnul raţiunii generează monştri”, pentru a parafraza un citat celebru, atunci nu-i de loc de mirare că lumea care refuza raţiunea, refuza adevărul, se trezeşte cu acţiuni criminale. Somnul celor care uită imperativul refacerii unităţii creştine sunt treziţi periodic de monştri care cred că sunt cruciaţi mesianici chemaţi să refacă unitatea creştină trecând chiar peste cadavre.
Hitler şi Breivis au imaginat în manifestele „Mein Kampf” şi în „Declaraţia…”, un fel de Mein Kampf 2011, un proiect de salvare a Europei de marxişti şi invazia semită, care se bazează pe un fundament religioso-fantasmagoric, un amalgam indigest de idei şi noţiuni disparate. Totuşi acest Wetanschauung a generat un regim responsabil de moartea a milioane de oameni în cel de al doilea război mondial şi în zilele noastre a peste 100 de victime în Norvegia social-democrata, paşnică şi poate cea mai bogată ţară europeană.
