Era după un an când ne-am stabilit definitiv în Germania.
Împreună cu soţia am fost în oras să facem cumpărături. Timpul a zburat pe neaşteptate şi ne-am întors grăbiţi acasă,eu trebuiea să merg la gară să-mi aştept copiii, ei învăţau la patru ore de călătorit cu trenul de oraşul în care noi locuim. Mi-am schimbat haina,luându-mi în grabă doar biletul de tramvai lăsând acasă portofelul cu acte şi bani.
La ora scrisă pe afişajul electronic din staţie tramvaiul a sosit,am urcat şi mi-am compostat un bilet. Dupa câteva staţii s-a urcat un negru fără să composteze nimic şi s-a aşezat pe scaunul din faţa mea. Chiar m-am gândit ce s-ar întâmpla dacă ar veni un control. Parcă sculat din vise,mă simt atenţionat de un bărbat înalt şi solid,care îmi cere biletul la control. Îi întind biletul şi controlorul îmi spune că nu este în regulă. Trebuia să compostez două linii. La început am crezut că nu am înţeles ce îmi spune însă…
Negrul într-adevăr n-avea bilet,el a scos o legitimaţie,controlorul şi-a notat pe o hârtie datele şi s-a întors din nou spre mine. Mi-a cerut 30 Mărci, atâta era amenda când eşti prins că nu ai bilet, însă eu neavând banii la mine am dat din umeri. Atunci mi-a cerut actele de identitate şi neavând nimic asupra mea m-au coborât acolo unde trebuia,neştiind că de fapt acolo-i sediul controlorilor din întreg oraşul. Am fost dus într-o încăpere şi acolo el mi-a completat pe o hârtie date despre mine. Un altul a chemat poliţia. Degeaba am încercat să explic ce şi cum. Amândoi ,,zâmbeau” cum fac toţi nemţii aici, care tradus corect înseamnă …rânjeau.
După o oră şi jumătate apar doi poliţişti. Unul făcea pe şeful sau chiar era. S-a uitat la mine de parcă aş fi comis un mare delict şi i-a spus celuilalt să-mi pună cătuşele.
Ca paranteză,cu mulţi ani în urmă adolescent fiind, în anul 1968 am scris la postul de radio ,,Europa Liberă” regretatului Cornel Chiriac pentru emisiunea ,,Metronom” în care arătam printre altele că ,,..porcul de Ceauşescu….”. Acestă scrisoare a ajuns în mâna securităţii şi eu am avut mari probleme până în anul 1989 însă niciodată nu mi s-au pus cătuşele pe mâini.
Să revin la poliţişti,cu mâinile legate la spate m-au urcat în maşina lor,ei amândoi în faţă şi eu în spate.
M-am aplecat în faţă să vorbesc cu ei şi mai ales că mâna stângă mă durea, a fost strins tare şi era incomod de stat cu mâinile la spate şi încătuşat. Cel ce m-a legat mi-a spus să stau mai în spate,de parcă eu eram în stare să fac ceva. ,,Şeful” care era la volan mi-a ,,zâmbit” ca şi când ar fi facut o mare ispravă.
După câteva minute, am ajuns la Poliţie, spre norocul meu n-a fost departe. Aici mi s-au desfăcut cătuşele şi mi s-a spus să stau jos pe o bancă de lemn într-un colţ.
Mă gândeam că-i un coşmar, că nu este adevărat, pentru jumătate de bilet compostat am fost tratat aşa. Atunci cum s-au purtat oare S.S.iştii in general sau mai ales la Auschwitz ?
În starea în care eram m-am gândit dacă asta să fie mult visata Germanie ?
Din locul meu îi urmăream pe toţi. Încăperea este la intrare,unde se află şi staţiile de transmisie, recepţie, telefoane,registre şi computere. Aici se aflau şase poliţişti.
M-au căutat pe computer,după care un poliţist mai în vârstă,altul decât cei doi,mai de treabă mi-a zis să-l urmez într-o încăpere şi după ce a completat un formular mi-a spus că sunt liber. Când i-am spus că am lucrat ca ziarist şi că vin din România,mi-a spus să uit incidentul că ei şi-au făcut doar meseria. Şi încă ce meserie !!!
Spre ieşire am trecut prin faţa poliţiştilor şi i-am privit în ochi pe cei doi ,,amici”. Erau mari poliţişti şi ca oameni ce mici.
Am ieşit în stradă şi aerul rece al nopţii m-a ajutat să-mi fac ordine în gânduri. Aveam mai multe întrebări decât răspunsuri.
Acasă cum am ajuns,la intrare au venit soţia şi copiii, care s-au gândit că am avut un accident sau cu totul altceva faţă de ceea ce am păţit de fapt.
Le-am arătat mâinile cu semnele lăsate de cătuşe şi le-am povestit totul. Nu le-a venit să creadă dar mie nici acum nu-mi vine !
