Benoni Todică: Maestru Tiberiu Ceia este un reprezentat de „frunce” al cântecului popular bănăţean, al Banatului. Timişorean prin naştere, a văzut lumina zilei într-o zi neobişnuită de vară, iulie, 16, în care a avut loc o furtună ce a scos copacii din rădăcină. Poate, aşa s-au manifestat ursitorile prezente la naşterea copilului Tiberiu, împăratul cântecul românesc, alungând astfel relele din viaţa viitorul bard bănăţean şi aducându-i în dar harul şi dragostea pentru cântec, pentru folclor, pentru tot ce are mai de preţ românul pentru a îndura vremurile, a depăşi perioadele de răstrişte şi a-şi încălzi sufletul. Stimate maestre mă bucur să vă am astăzi oaspete.
Tiberiu Ceia: Şi eu vreau să salut prezenţa dumneavoastra aici, în studioul Televiziunii Române de la Timişoara şi să-mi exprim bucuria întâlniri noastre. Aşa putem să facem o punte, un mare pod peste continente şi peste oceane pentru a ajunge acolo în Australia, la Melbourne, unde vieţuiţi dumneavoastră şi pentru câteva clipe să revin în amintirea celor care m-au văzut în turneul meu australian din anul 1988, din 12 ianuarie, când l-am început împreună cu Ionela Prodan, Ion Dolănescu şi regretatul Angheluţă.
B.T.: Am să vă rog acum să ne vorbiţi un pic despre pasiunea dumneavoastră pentru cântecul popular şi cum aţi început?
T.C.: Cei care sunt de mai multă vreme stabiliţi în Australia, trebuie să ştie că eu am început să cânt încă din copilărie, la vârsta de 5 ani cântam la Grădina Capitol din Timişoara, interpretând “Cruce albă de mesteacăn”, cântec învăţat dela tata. La şcoală eram o mică vedetă şi deja eram solist în corul şcolii. A urmat apoi studenţia, 1962-1967 şi fiind student la Universitatea timişoreană, adevăratele mele începuturi artistice au fost consemnate la Casa de cultură a studenţilor. Dar, trebuie să prezizez că debutul meu oficial a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timisoara şi am plecat pe drumul cântecului şi doinitului alături de ansamblul Doina Oltului, sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan. Când au apărut studenţii prima dată pe ecranele Televiziunii române, românii îşi amintesc de apariţia unui student de la Filologie din Timişoara, care după aceea, aşa mi-a fost scris, cred eu, să rămân în atenţia iubitorilor de muzică populară peste ani şi unii când aţi trecut oceanul în Australia aţi plecat de-acasă, unii cu discurile mele, alţii m-aţi mai auzit la Radio România Internaţional sau m-aţi revăzut la Televiziunea Română Internaţional.
B.T.: Da, e adevărat mulţi români au plecat de acasă cu discuri ale marilor noştri cântăreţi de muzică populară, printre care vă număraţi şi dumneavoastră. Interesul şi dragostea lor pentru cântecele dumneavoastră a sporit pe măsură ce a trecut timpul. Ce credeţi că puteţi face pentru aceşti români care vă iubesc?
T.C.: Am spus că-mi exprim bucuria că sunteţi prezent aici şi poate este începutul unei legături cu televiziunea română, cu studioul din Timişoara, deci cu Banatul, Aradul şi Hunedoara şi poate vom ţine legătura şi vom face schimburi de materiale, aşa încât ce facem noi în emisiunea Cântecul de acasă să poată fi văzut şi la dumneavoastră pe post. Eu ţin legătura permanent, după atâţia ani de la întoarcerea mea din Australia, cu două familii de acolo. Este vorba despre o familie pe care am cununat-o eu, dar legătura o mai păstrez cu doamna care se numeşte Viruţa Felterean şi care stă încă în Australia. Păstrez amintire dragă a două femei a căror existenţă poate să fie un subiect de telenovelă, cum au ajuns ele în Australia, cum au rămas acolo şi cum păstrează încă legătura cu ţara. Este vorba de Gica şi Neli Vătrai, pe care le-am cunoscut în ’88 la Melbourne.
B.T.: Sigur că puteţi să le invitaţi vreodată în emisiunea dumneavoastră să-şi depene firul vieţii.
T.C.: Am semnale că cele trei doamne din Australia cu care ţin eu legătura, în anul acesta, în vară, vor fi într-un concediu în România şi atunci, bineînţeles la trecerea lor prin Timişoara, le voi invita în emisiunea Cântecul de acasă şi vom vorbi despre amintirile lor legate de cântecul popular, despre cântăreţii pe care i-au admirat în ţară, despre cântăreţii care au fost în Australia şi care au dus cântecul popular acolo. Sunt convins că aşa vom cimenta legătura şi poate mai aflăm lucruri noi, lucruri ce aţi dori dumneavoastră să aflaţi despre muzica populară din ţară şi despre ceea ce mai facem noi interpreţii din generaţiile mai vechi. Şi acum mă refer la mine. În ultimii 10 ani lucrez în Televiziunea română, realizez o emisiune la Televiziunea Română Timişoara care se chema La izvoare, apoi Plaiuri bănăţene şi mai nou, se cheamă Cântecul de acasă, ceea ce spune foarte mult. Titlul emisiunii a preluat titlul unui cântec de-al meu Cântecul de acasă, care, bineînţeles, aduce pentru auditoriu o temă permanent valabilă în Australia, cea a dorului de casă, a dorului de cântecele de acasă, a dorului de tot ce ne leagă de pământul românesc.
B.T.: Vă rog, vorbiţi-ne un pic despre experienţa din Australia!
T.C.: Am spus că în Australia am ajuns în 12 ianuarie 1988 şi m-am bucurat împreună cu colegii mei de o primire extraordinară, N-am să uit bucuria cu care ne-au primit românii. Pe vremea aceea ei nu puteau veni aşa de uşor acasă, adică aproape deloc, şi ţin minte că la iniţiativa preotului Găină am făcut un turneu la Melbourne şi la sosire, în ianuarie imediat, am avut o seară bănăţeană la Melbourne. Dacă spuneţi experienţă australiană, mi se pare că este bine spus, pentru că a fost cu adevărat o experienţă cu şi despre românii australieni. A fost o experienţă pentru că nu mă mai întâlnisem demult cu români care n-au fost demult acasă şi am putut să-mi dau seama ce înseamnă dorul de casă, ce înseamnă faptul că erau bolnavi (între ghilimele spus) de dorul cântecelor noastre, de dorul de a vedea români veniţi din ţară, de dorul de a lua legătura cu noi şi de a vorbi româneşte despre România.
B.T.: Cum i-aţi perceput pe românii din Australia?
T.C.: I-am găsit pe foarte mulţi dintre ei muncitori, cu dragoste pentru muncă, i-am găsit cu dragoste de a realiza ceva în viaţă şi a-şi împlini visele şi, i-am găsit aşteptând să se petreacă o schimbare în România, lucru care s-a şi întâmplat după doi ani şi poarta ţării le-a fost redeschisă, iar ei pot să vină şi să aibă diverse iniţiative în ţara lor de naştere.
B.T.: Ce planuri de viitor aveţi?
T.C.: Să rămân în televiziune, să fac emisiuni în continuare, să scot din arhivele mele personale cântecele pe care le-am adunat în timpul studenţiei la culegerile de folclor şi să realizez noi discuri în care să includ cântecul românesc autentic fiindcă ştiu că şi-n Australia se poartă mai nou valul de noi cântece, care au apărut la noi în România şi aş vrea să repar un pic şi să readuc în faţa publicului cântecele noastre adevărate, lucru pe care-l vor face şi colegii noştri din alte zone folclorice. În Banat, am datoria împreună cu Nicoleta Voica, cu Ana Pacatiuş, cu Nicu Novac să readucem cântecul românesc adevărat, curat, fiindcă aşa ne definim noi ca naţiune şi aşa arătăm lumii că suntem români.
B.T.: V-aţi gândit vreodată să compuneţi un text sau un cântec care să se refere la dragostea românilor din diaspora faţă de ţară, pentru că asta este o temă care ne-ar face şi pe noi să ne simţim parte din ţara mamă?
T.C.: M-am gândit şi când vorbeam de cântecul care a dus la genericul emisiunii Cântecul de acasă, care chiar aşa se şi cheamă, Cântecul de acasă, din care o să vă reproduc câteva versuri ca să vedeţi că în esenţa lor cuprind ceea ce de fapt m-aţi întrebat.
„Dacă-i uitaţi pe toţi cei dragi
Lăsaţi cu-n bun rămas
Atunci uitate tot ce ai
Şi cântecul de-acasă.
Am mers prin lume amândoi
N-am obişnuit un ceas
Ne era greu, dar noi cântam
Tot cântecul de-acasă.”
B.T.: Vă mulţumim şi vă aşteptăm cu drag pe undele postului de radio 3zzz şi pe ecranele Televiziunii comunitare române din Melbourne.
T.C.: Sărbătorim pe 16 Floriile. Tuturor celor care poartă nume de floare, un gând frumos din România, viaţa să le fie ca o floare, iar cântecele noastre româneşti să le împodobească viaţa ca şi florile câmpul. De Paşti, un gând bun, să intre credinţa şi speranţa în casele dumneavoastră, să nu uitaţi pe-acolo pe unde sunteţi că reprezentaţi România şi pe unde veţi fi să spuneţi în limba noastră „Hristos a-nviat”!
B.T.: Vă mulţumim şi vă ascultăm cu multă dragoste. La revedere.
