Luna pe scurt

0
5

Aprilie 2004

* Comisioane plătite cu bani electorali
Chiar dacă legal campania nu a început decât sâmbătă, 8 mai, politicienii au demarat deja propaganda electorală cu mult timp înainte. Cei mai avantajaţi sunt cei aflaţi în funcţii, care beneficiază de fondurile institu­ţiilor statului. Bugetele companiilor suportă o parte din cheltuielile oamenilor politici.
* 0 milioane euro pentru o Justitie fara balanta
A 10-a parte din populaţia ţării este implicată într-un proces. Cele două milioane de dosare sunt judecate de numai 4000 de judecători. Peste 60Î dintre aceştia au mai puţin de 6 ani experienţă. Despre resursele umane şi financiare necesare închiderii capitolului Justiţie în vederea aderării la UE cât şi despre curăţenia ce trebuie făcută în sistemul judiciar românesc, scrie revista Banii Noştri. Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în cele 10 state noi membre ale Uniunii Europeane – Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria – trebuie să prezinte începând cu data de 1 mai la ieşirea din ţară o serie de documente.
* Iliescu vrea să renunţe la funcţiile executive
Preşedintele Ion Iliescu a declarat că ar prefera ca, după încheierea mandatului de şef al statului, să nu mai deţină nici o funcţie executivă – nici în stat, nici în partid, anunţă Mediafax. El ar dori să se situeze “deasupra” acestora, poziţie din care să-şi utilizeze cunoştintele pentru “binele naţiunii”
* O sumedenie de societăţi comerciale devin proprietatea statului
Peste 1.500 de societăţi comerciale privatizate sunt în situaţia de a reveni în portofoliul statului. Acestora li se adaugă alte 356 de firme, unde cumpărătorii au renunţat de bunăvoie la acţiuni.
* Primarii noi pe piaţa electorală
De la alegerile locale din 2000 au fost înfiinţate între timp, fie la iniţiativa Guvernului, fie a parlamentarilor, 165 de comune şi 67 de oraşe, observă Jurnalul Naţional. Ele sunt conduse de primari şi viceprimari desemnaţi de către prefectul din fiecare judeţ din rândul membrilor PSD.
* Prima televiziune pentru “internauţi”
Câţiva ziarişti, trei servere şi un mic studio: aceasta este prima televiziune care emite exclusiv pe Internet în România. www.tvweb.ro
*Prinţul Charles către Iliescu: “Mutaţi autostrada!”
La intâlnirea cu Ion Iliescu, Prinţul Charles şi-a exprimat îngrijorarea faţă de proiectata autostradă Braşov-Borş, programată să treacă pe lângă Sighişoara. Surse din anturajul prinţului au declarat pentru Adevărul că acesta este îngrijorat că autostrada ar desparti satele săseşti, şi aşa rămase fără populaţie, datorită plecărilor în Germania.