O româncă din Illinois aleasă Miss Huntley 2011

0
4
103_30132

103_30132Irina Tuluca s-a născut în Oneşti şi a locuit o perioadă cu părinţii in Bucureşti, înainte să imigreze în America prin loteria vizelor, când avea doar şase ani. A locuit în Boston pentru o scurtă perioadă în 2000 după care s-a mutat cu familia în Illinois. Tatăl ei are o companie de electrică şi mama lucreză în domeniul imobiliar. Este în ultimul an la liceul Huntley High School. Nu în ultimul rând scrie şi vorbeşte foarte bine româneşte, lucru pe care îl datorează părinţilor.

În această vară a câştigat concursul Miss Huntley 2011, din oraşelul cu acelaşi nume, din statul Illinois. Pe 3 august a fost din nou într-un concurs pentru Miss McHenry County 2011, o suburbie situată la câteva ore nord-vest de Chicago. Aici a reuşit ca dintre 17 fete participante să ia locul trei.

Pe viitor doreşte să meargă la facultate unde să studieze management pentru film şi entertainment.

“Îmi place să petrec timpul meu liber cu familia şi prieteni, şi mă bucur când am şansa să merg în România la bunici. Ascult tot felul de muzică, din România şi din America. Îmi place muzica populară pentru că familia noastră ori de câte ori se întalneşte cu prietenii lor români, ascultă întotdeauna şi dansează pe muzică românească. Ascult şi la radio uneori” spune Irina.

În liceu a fost implicată în mai multe activităţi extraşcolare: grupul de dezbateri, teatru, voluntariat şi atletism. Face parte din National Honor Society unde este leader, cât şi din International Thespian Society, o organizaţie teatrală.

“Particip la concursuri de dezbateri publice (oratorii sau dialoguri comice) şi de teatru. Ca voluntar am fost la Big Brother Big Sister unde am ajutat copiii mici după şcoală. Am mai fost implicată în Peer Jury, un program care le dă a doua şansă la copiii cu probleme comportamentale – un juriu format doar din copii de vârsta mea.
National Honor Society este un program car, dacă ai note foarte bune şi eşti implicat în tot felul de activităţi te califici să ajungi în acest program unde se organizează multe activităţi în folosul comunităţii care te ajută să obţi o bursă când aplici la facultate. Sunt de asemenea leader în National Honor Society unde trebuie să planific activităţi de voluntariat şi să coordonez copiii care sunt în echipa mea. În Thespian Society – poţi să ajungi dacă ai făcut mult teatru în liceu şi ai acumulat un anumit punctaj, organizaţia fiind de actorii profesionişti” spune Irina.

Ca Miss Huntley, anul acesta Irina a reprezentat oraşul Huntley, obiectivul ei fiind să ajute tinerii să nu le fie frică să spună ce au de spus, fară să fie influenţaţi de cei din jur, să nu-şi compromită valorile propii şi să creadă în ei.

Anul viitor îşi doreşte să participle la concursul Miss Diaspora.

Articolul precedentAmintire
Articolul următorJURNAL LONDONEZ (4)
Marian Petruţa
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com