ROMEO SALENO cântând NICOLAE FURDUI IANCU

0
4
Romeo20cantand20muzica20populara201995

Romeo20cantand20muzica20populara201995Drumul este deschis celor perseverenţi a cător inimă nu e surdă şi al căror spirit nu oboseşte niciodată. Aşa este dragi cititori. Fiecare om are o poveste de viaţă. Vorbeam în aceste zile cu Romeo şi Julia Saleno, impresionată fiind de drumul pe care l-au parcurs pentru a ajunge primul cuplu de pop-opera din lume. I-aţi cunoscut fie din ziare sau reviste, fie de pe micul ecran sau urmărindu-i într-o sală de spectacole. De ce Romeo Saleno cânta Nicolae Furdui Iancu? Foarte interesant şi veţi afla citind rândurile mele.

Tatăl tenorului Romeo Saleno cânta foarte frumos, dar fiul lui nu s-a gândit cât a fost copil să cânte. Totul a început pe la 16 ani, mai precis în anul 1990, când admiraţia lui Mitru Şăulean (astaăzi Romeo Saleno) pentru Nicolae Furdui Iancu a fost atât de mare încât a început să cânte dupa plăcile acestuia. Astfel a început să încolţească în sufletul lui Romeo dragostea faţă de cântecul nostru popular. Dar nu se termină totul aici, dimpotrivă abia începe. Inca din primul an de facultate la medicină veterinară, Romeo Saleno debutează ca solist vocal la “Ansamblul Mărţişorul” din Cluj-Napoca, condus de Dumitru Fărcaş şi timp de patru ani întreprinde mai multe turnee în ţară şi străinătate. Totul este plăcut, turnee reuşite, succes deplin!

Destinul i-a rezervat însă o surpriza lui Romeo. Aflat în turneu în Franţa, la Paris, este rugat dacă poate să cânte “O sole mio” şi  „Santa Lucia”, iar Romeo care nu refuză când e vorba de cântat, zis şi făcut: cântă canzonete, iar privirile străinilor se ridica, ochii lor se umplu de admiraţie şi finalul aduce ovaţii indelungi: „Bravo, Bravooo!!!”. Acesta a fost momentul în care Romeo a decis să schimbe direcţia spre muzica clasică, cunoscută la nivel internaţional, cât şi numele din Şăulean în Saleno.  Încurajat de îndrăgitul Ioan Bocşa, Romeo trece cu brio examenul de admitere şi urmează Conservatorul din Cluj, după care urmează studii de master class la New York, cu celebra soprană Renata Scotto.

Medicina şi muzica se îmbină armonios.

În toate timpurile, omul a combinat muzica şi cântecele cu tot ceea ce a făcut. Această broderie bogată şi încântătoare a liniştii, spirit al extazului şi al visării, ale cărei aripi de foc cântă asemenea unei lire, muzica este în tot, iar atunci când inima ta bate şi simte durerea aproapelui, totul este minunat.

Nimic nu rezistă voinţei înverşunate de a reuşi. Tenorul Romeo Saleno a reuşit, iar acum, alături de soţia sa sunt fericiţi şi formează primul cuplu de pop-opera din lume! Floarea sufletului se numeşte iubire iar cea mai frumoasă floare înfloreşte în inimă. Aşa s-a întâmplat cu Romeo şi Julia atunci când s-au cunoscut, în timp ce interpretau “Carmen” de Bizet.

(Va urma)