Prima expoziţie în România a prinţului Monyo Mihăilescu – Năsturel
25 de sculpturi din cele 328 pe care le-a realizat până în prezent prinţul Monyo Mihăilescu Năsturel, sunt expuse pentru prima dată în România la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatu Suţu. Prinţul spune că pentru sculpturile abstracte s-a inspirat din muzică, pe care a stilizat-o, iar pentru sculpurile clasice s-a inspirat din aintirile sale din copilărie, din felul în care se juca cu sora sa.
“Am avut ocazia să mă duc la o expoziţie a unui prieten acum câţiva ani de zile la Teatrul Naţional şi am văzut lucrările majorităţii artişitilor care sunt foarte talenaţi. Însă un singuru lucru m-a izolat: faptul ca sunt triste.” spune Monyo Mihăilescu Năsturel “Coloritul e fad, pal şi e păcat pentru că viaţa e frumoasă. Tebuie să ai speranţă. Dacă îţi pierzi speranţa, ai pierdut şi sensul vieţii.”
Ioan Opriş este cel care l-a susţinut şi încurajat pe prinţ pentru a realiza această expoziţie, prima de acest gen în România. “A venit să îşi revendice drepturile lui de român şi în acelaşi timp apartenenţa la o familie aristocratică din România. Se prezintă pentru prima dată publicului din ţara noastră cu aceste lucrări care merită să fie văzute, care merită să împodobească muzee şi care pot să bucure foarte mult sufletul şi ochii noştri. Dacă vreţi, e o redescoperire pentru publicul din România., pentru noi, românii, a unui român care nu e trecut în cărţile de istorie a artei. Este o expoziţie de tip “sandwich”, expoziţie lângă expoziţie. Avem picturile unui grup de artişti şi avem în interiorul ei sculptura lui Monyo Mihăilescu. E mai mult decât binevenit.”
nota autorului: prinţul este stabilit in Miami de peste 40 de ani.
Primul concurs naţional privat de şah
S-a încheiat Cupa “Demolay” BNR. De unde ideea unei competiţii private de şah la nivel naţional, ne spune Corneliu Vişoianu, presedintele Fundatiei Culturale DELTA: “Ne-am propus ca să facem într-un mod – să spunem – privat, într-un mod oarecum amatorist un început de competiţie naţională. Am încheiat un parteneriat cu Federaţia, bineînţeles cu Ministerul Tineretului. Ideea a fost acceptată, am beneficiat de un foarte mare sprijin şi de un extraordinar entuziasm din partea părinţilor, a profesorilor care sunt fondatori de cluburi de şah de prin ţară . Cert este că pentru o primă ediţie, eu cred că a fost un succes chiar şi prin cantitatea participanţilor pentru că am avut în ţară peste 2500 de copii din majoritatea judeţelor deci am avut 35 de judeţe care au participat. Eu cred că asta o să impulsioneze şi o să ducă la un moment dat la dezvoltarea ideii de sport al minţii, de şah.”
În concurs s-au înscris 31 de echipe din toata ţara iar bătălia de pe podium a fost dată între Timişoara, Cluj, Constanţa, Bucureşti, cei din Timişoara fiind pe locul I la toate finalele.
“E foarte important jocul de echipă . Este un turneu destul de dificil. Mi-am făcut prieteni noi; condiţii foarte bune. A fost destul de dificil dar în acelaşi timp frumos.” au declarat tinerii participanti. “Pentru mine este prima oară când particip la un concurs de şah şi aş vrea să mai particip şi la anul, să nu mă las, să încerc să devin mai bun. E foarte frumos. Dacă nu era echipa, nu puteam să ajung aici. Totul a fost colectiv. Acum în finală este foarte dificil. Sunt fete foarte bune care au participiat la Naţională , la Europene.”
“O experienţă plăcută pentru mine. A fost un meci de echipe. Eu nu am mai jucat aşa mult pe echipe şi a fost interesant.”
“Mi-a plăcut foarte mult. A fost un concurs strâns. Jucătorii au fost buni. Ne-am înţeles foarte bine, atmosferă plăcută. Eu nu am mai jucat de 4 ani într-un concurs. Unele partide mă gândeam că le voi câştiga, altele nu. A fost foarte bine până la urmă.”
“De la Cluj nu am plecat cu asteptări foarte mari. După ce am ajuns, mi-am dat seama că avem şanse şi până la urmă a fost ok. Ne-am clasat pe podium.”
Federatia Română de Şah a fost reprezentată de Mariana Ioniţă. “A fost o provocare pentru Federaţia Română de Şah. În general noi nu avem concursuri pe echipe la nivelul liceelor şi ne-am gândit să facem această combinaţie între 3 băieţi şi o fată pe echipe de liceu. Toate semnalele din partea sportivilor, din partea profesorilor au fost pozitive. Atunci când lucrurile sunt bine făcute, după o săptămână de muncă eşti fericit, mulţumit că lucrurile s-au terminat cu bine.”
Poate mai fericiţi de rezultatele unei astfel de tabere şi concurs au fost profesorii, cei care i-au îndrumat pe toti aceşti tineri către un sport de elită şi care şi-au văzut munca încununată de succes. “A fost o experienţă frumoasă. S-au luptat cei mai buni copii din ţară. Este un sentiment deosebit. Sunt nişte copii deosebiţi ca şi rezultate dar şi ca şi oameni şi la învătătură au rezultate foarte bune.”
“Eu mă bucur de această experienţă frumoasă şi de felul în care a fost organizată această cupă “Demolay”. Sper ca acest concurs să nu se termine aici, să fie reluat şi la anul.”
In Memoriam Marcel Chirnoagă
21 de gravuri şi desene în peniţă care conturează opera halucinativă a marelui artist Marcel Chirnoagă, au fost expuse pentru bucureşteni parcă în dorinţa de a le reaminti opera povestitorului de basme pentru cei mari. Această expoziţie a fost iniţiată de secţia de grafică a Uniunii Artiştilor Plastici. Marcel Chirnoagă a fost fondatorul Uniunii Artiştilor Plastici împreună cu câţiva colegi printre care: Vasile Cazar, Baraschi cam prin anul 1953.
” Când desenele mele nu îmi plac, le rup, fac altele şi nici alea nu îmi plac”, spunea Marcel Chirnoagă. “Nu e vorba de exigenţă. E bătrâneţea. Când eram tânăr, desenam direct pe placă”.
Marcel Chirnoagă ar fi împlinit 81 de ani în aceast an dacă se apăra mai mult de fum, de acid, de prea mulţi prieteni falşi!
Una dintre principalele muze ale lui Marcel Chirnoagă a fost literatura, el fiind ilustratorul unor texte de referinţă: Cântecul lui Roland, Tinereţea Cidului, Don Quijote, Texte de morală creştină, Infernul lui Dante.
“A primit cadou de ziua lui această cărticică ( Infernul lui Dante) în limba italiană de care s-a bucurat foarte mult; fără să spună nimic nimănui s-a apucat să le facă. Sunt extraordinar de expresive, par extrem de fioroase dar adevărul este că ceea ce făcea el, făcea întotdeauna în sensul de a vedea răul ca să îl poţi ocoli. Nu numai să îl ocoleşti dar să îl dai de o parte, să te fereşti de el, să faci în aşa fel încât acest rău profund să dispară cumva.” ne-a declarat sotia sa.
Marcel Chirnoagă va rămâne mereu printre noi prin cele peste 3000 de lucrări excepţionale pe care le-a realizat de-a lungul vieţii.
Festivalul de publicitate neconvenţională “ADfel-ediţia 2011”
Festivalul de publicitate neconvenţională “ADfel-ediţia 2011” şi continuă programul annual cu ziua culturală. Cine sunt cei care au participat? Ne-a declarat Marin Preda din partea organizatorilor. “Noi am avut mulţi invitaţi: Institutul Cultural Român, One world, Mai mult verde, Atitudine, Şcoala ADC, ADVICE Students, PRIME România, VIP România, internship.in, Paşi către viaţă, GRASP, Decât o Revistă şi Biciclop. Am avut concursuri de copy, de pictat, de creat logo-uri, un duel al ilustratorilor de benzi desenate Octav Ungureanu adică “Smooking Cool Cat” versus Ciubi adică “Pisica pătrată”, care s-a desfăşurat lângă ecranul de proiecţie, eveniment parte din Muzeul Benzii Desenate.”
Duelul desenatorilor de benzi desenate este o premieră atât pentru festival cât şi pentru artiştii respectivi. “Este foarte haioasă ideea şi am mai experimentat-o o dată la un festival de bandă desenată din Belgia unde era ceva asemănător: o bătălie între România şi Belgia dar pe bandă desenată însă cu români nu am făcut niciodată şi e haios cu toate că nu ştiam la ce să mă aştept. E improvizaţie 100%. A fost nevoie doar să înceapă cineva ceva şi de acolo lucrurile au decurs oarecum de la sine.” ne-a marturisit Alexandru Ciubotariu.
“E foarte tare.” ne-a spus zambind Octav Ungureanu. “Suntem trei artişti foarte diferiţi care reuşim să ne completăm. O să fie o imagine foarte interesantă la sfârşit pentru că fiecare şi-a lăsat amprenta. Să vedem ce o să iasă, ce înţeleg şi ceilalţi şi o să lăsăm şi bule necompletate ca să poata trece oricine pe aici şi să completeze măcar textul. Dacă vor, pot să şi deseneze peste. Este ceva chiar inedit şi e prima dată când lucrez, aşa, în trei oameni să umplem o planşă, fiecare legându-ne de ce face celălalt.”
Festivalul “The beer community, Zile şi nopţi de bere. O călătorie în istoria berii.”
Ce poate fi mai încântător decât o bere rece? Curtea Berarilor din Bucureşti ne-a invitat la festivalul “The beer community, Zile şi nopţi de bere. O călătorie în istoria berii.”, o saptamana plina de evenimente.
Oare unde, când şi cum a apărut? Documente istorice ar spune că berea ar fi apărut dintr-o greşeală, de la o bucată de pâine uitată în apă şi care a început să fermenteze. Se pare că acest lucru s-ar fi întâmplat în Mesopotamia antică, azi Iranul de Vest. Şi de-acolo a pătruns în întreaga lume antică. Egiptenii obişnuiau să aprovizioneze morţii cu mâncare şi bere. La babilonieini, femeile erau berari iar grecii urmau sfatul lui Sofocle care sugera o dietă compusă din pâine, carne, legume verzi şi zythos adică bere. În lumea modernă, primul documentat istoric despre bere spune că ar fi fost produsă pentru prima dată la o mănăstire benedictă, în anul 786. Mai târziu tatăl lui Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. La sfârşitul secolului 17, alocaţia săptămânală pentru elevii de toate vârstele de la o şcoală din Anglia consta în 2 sticle de bere pe zi. Organizatorii festivalului, pe lângă o gamă variată de bere din toată lumea, oferă în fiecare zi un program diferit: expoziţii de capace de bere, filme documentare, demonstraţii de producere a berii în casă, ore de reclame,piese de teatru, întâlniri cu specialişti din domeniu.
Pentru a da o culoare artistică festivalului, organizatorii au contactat artişti locali pentru a realiza câte un afiş pentru fiecare zi a festivalului. Mihai Ionuţ Grăjdeanu, realizatorul afişului zilei dedicate sportului, îl are ca personaj principal pe Ciutanu’, subiectul volumelor sale de bandă desenată. “Fiecare a ales o zi care s-a potrivit stilului în care desenează şi în felul acesta şi-a promovat arta.”
Beer Community au avut si un program de reclame video, expozitii, teatru si degustari de mancare. Un mod interesant de a petrece la festivalul “Zile şi nopţi de bere”.