Scandaluri după scandaluri în sportul românesc

0
4

Fotbal cu “mascaţi”

Boxul românesc stă pe un butoi de pulbere, după ce conflictul dintre Federaţia Internaţională şi cea Română a degenerat până într-acolo încât pugiliştii noştri erau cât pe ce să rateze participarea la Mondiale, iar la Olimpiadă vor evolua nu sub steag românesc, ci sub stindardul olimpic. Fotbalul nu se putea lăsa însă mai prejos şi, la 2 ani de la arestările spectaculoase din dosarul FC Argeş, însuşi şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost reţinut pentru 29 de zile, sub acuza de luare de mită!

Acuză: corupţie în formă continuată!

Fost tuşier de meserie, Vasile Avram nu s-a remarcat în mod deosebit prin performanţele sale profesionale. Avea să o facă însă, recent, prin cele manageriale. Căci, la scurt timp după ce a pus mâna pe funcţie, în 2009, a reuşit să schimbe regulamentul FRF, care impunea ca rudele de gradul I ale arbitrilor să nu poată ocupa funcţii în Comisia Centrală a Arbitrilor şi să-l scoată în prim-planul arbitrajului autohton pe Marius Avram, nimeni altul decât fiul său. De asemenea, s-a declarat un adversar al aducerii de arbitri străini la meciurile cu miză din campionatul românesc, soluţie de compromis folosită în câteva rânduri pentru a aplana veşnicele acuze de mituire a fluieraşilor pe final de sezon, când orice punct obţinut sau pierdut şi orice greşeală de arbitraj cântărea decisiv în structura finală a campionatului. “Sunt de acord cu ce a hotărât Comitetul Executiv în privinţa arbitrilor străini, chiar dacă poate nu îmi convine. Voi fi de acord cu această problemă doar dacă va fi considerată ca un schimb de experienţă”, a precizat Vasile Avram.

Numai că soluţia readucerii arbitrilor străini revine în forţă în actualitate în condiţiile în care acuzele legate de corupţia din arbitraj sunt mai virulente ca oricând. Şi asta pentru că însuşi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost arestat pentru 29 de zile, fiind acuzat de “luare de mită în formă continuată” în valoare de 19.000 de euro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că, pe 21 mai 2011, “în conditiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal FCM Târgu Mureş – Universitatea Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, inculpatul Avram Vasile a primit de la inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, prin doi intermediari, suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Târgu Mureş, la jocurile editiei de campionat 2011-2012. În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti – Târgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan”. Cunoscut om de afaceri târg-mureşean, Sorin Ţerbea rămâne şi el în arest preventiv, fiind cercetat pentru “dare de mită”. Ţerbea, membru în Comitetul Executiv al FRF ca reprezentant al fotbalului feminin, era cunoscut ca un apropiat al echipei FCM Târgu Mureş, al cărei finanţator oficial, spun unele surse, ar fi urmat să devină în curând.

În cazul în care va fi găsit vinovat, şeful CCA riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 15 ani pentru luare de mită, la care s-ar mai putea adăuga o treime din pedeapsă pentru forma continuată. Presupus complice al lui Avram, Sorin Ţerbea riscă o pedeapsa cu detenţia între 6 luni şi 5 ani.

Întrebare: cât costă un titlu de campioană?

Imediat după venirea la conducerea arbitrilor români, Vasile Avram a avut grijă să se ocupe de cariera fiului său, Marius devenind în scurt timp una dintre prezenţele obişnuite la derbiurile din Liga 1. De asemenea, fiul preşedintelui CCA a bifat şi meciuri internaţionale, cu toate că nu era decât în primul an de prezenţă pe lista FIFA, scrie hotnews.ro.

Şeful CCA a fost de nenumărate ori în ultima vreme ţinta tiradelor unor oameni de fotbal, care l-au acuzat că favorizează anumite echipe. Marian Iancu, finanţator al celor de la Poli Timişoara, şi Adrian Porumboiu, patronul lui SC Vaslui, au fost printre cei mai înverşunaţi adversari ai lui Avram, pe care l-au văzut ca unul dintre artizanii succesului echipei Oţelul Galaţi, campioana-surpriză a României în ediţia 2010-2011. Culmea, arestarea lui Avram cade tocmai în momentul în care, potrivit unor surse, un audit al activităţii contabile la Oţelul Galaţi, comandat de şeful Consiliului de Administraţie al clubului, a descoperit un minus de circa 1 milion de euro, imputabil abilului preşedinte gălăţean Marius Stan.

Dacă delegarea unor arbitri “de casă” pentru o echipă mediocră precum FCM Târgu Mureş costă zeci de mii de euro, cât costă un titlu de campioană, se întreabă cârcotaşii de care, desigur, fotbalul românesc nu duce niciodată lipsă. “În cazul asta s-au dat 19.000 de euro ca un club să rămâna în prima ligă, dar cât credeţi că dau alţii să ia campionatul, ca să ia banii de la UEFA?! Ăia trebuie prinşi, nu ăştia! Mizele sunt vreo 35 de milioane de euro, din Liga Campionilor. Cei care fac asemenea lucruri s-au gândit să dea 4-5 milioane de euro pentru a câştiga titlul, oricum iau 30 din Liga. Eu în Avram aveam incredere, dar nu mai am, sunt dubioase delegările”, avea să declare Gigi Becali pe marginea subiectului arestării lui Vasile Avram.

Ion Crăciunescu: “Avram este o nonvaloare”

“Aşa se întâmplă într-o societate în care nonvalorile care au avut legatura cu Securitatea au ajuns să conducă arbitrajul românesc. Dacă asta l-a învăţat pe el colaborarea cu Securitatea de dinainte de 1989, eu nu am ce să-i răspund. Suntem vai de capul nostru dacă s-a ajuns ca în conducerea unui sistem din sportul românesc să fie o asemenea persoana”, susţine fost mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu, un adversar vehement, la rândul său, al lui Vasile Avram.

Prins cu musca pe căciulă, după ce a girat numirea lui Avram în conducerea CCA, preşedintele FRF Mircea Sandu a reacţionat prompt după reţinerea şefului arbitrilor.  “Federaţia Română de Fotbal, prin cuvântul preşedintelui ei, îşi exprimă regretul şi scuzele faţă de întreaga opinie publică din România pentru întâmplările din 24 septembrie, menite să afecteze grav, încă o dată, nu numai imaginea arbitrajului românesc, ci şi cea a întregului fotbal din ţara noastră, atât pe plan naţional, cât şi pe cel international”, scrie pe site-ul FRF Mircea Sandu, care, după suspendarea lui Avram, l-a numit interimar la CCA pe Constantin Gheorghe.

Precedentul Penescu

Cazul Avram vine la nici 3 ani de la un alt celebru caz de corupţie în fotbal. În aprilie 2009, Cornel Penescu, pe atunci patronul lui FC Argeş, a fost reţinut de către procurorii DNA pentru învinunirea de dare de mită. Omul de afaceri oferise diverse sume de bani arbitrilor cu scopul de a aranja câteva meciuri ale echipei sale. Pe lângă Penescu, au mai fost reţinuti atunci Cristian Libertatu (fost director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Argeş), Liviu Făcăleaţă (directorul hypermarketurilor PIC, proprietatea lui Penescu) şi Gheorghe Constantin (preşedinte CCA la acel moment, culmea, actualmente interimar al instituţiei după arestarea lui Avram). Comisia de Disciplină a FRF a decis atunci retrogradarea echipei FC Argeş şi declararea lui Cornel Penescu “persona non grata” în fotbalul românesc.

În condiţiile mai mulţi conducători de cluburi, revoltaţi de corupţia din fotbal, s-au oferit ei înşişi să ofere informaţii DNA, opinia publică din România se aşteaptă ca dosarul Avram să aibă un mai mare impact decât precedentul Penescu. Oare după cine vor veni mascaţii data viitoare?

Articolul precedentComing Out Atheist in a Community of Christians
Articolul următorWORLD POLICE & FIRE GAMES
Ciprian Rus
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com