În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,
Lumânare,mamă, pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit ,îmi port şi-acuma vina
furnicilor strivite sub călcâiul de copil.
Îmi port crucea plecării mele din sat,
Alergând după fluturi sub cerul depărtării,
Iar dacă,uneori,am căzut în păcat,
Îţi cer iertare,mamă,la ceasul înserării.
Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,
Eu,lumânării zilei mă închin sfios,
De Sus,ştiu,tu prin lume mă urmezi
Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.
Iubire şi cald era mamă lângă tine
În universul casei în amintire rămas,
Dar o chemare încolţea,pe-atunci,în mine,
Destinul îmi pregătise-un Pegas…
De-atunci colind prin păduri înşelătoare
Tezaur de invidie,ură şi venin.
Am mai venit la casa albastră pe-o cărare
Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin
Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră
Aveai în ochi aşchii de întuneric
Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră
Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.
O iubire de tine îmi intă-n sânge mamă
Cu ghiocei,muşcate şi miros de pelin,
Dojeana-ţi blândă aşi luao acum în seamă
Şi m-aşi întoarce acasă pe urme de senin.
Un dor îmi coboară în inimă de casă
De truda tatei,a ta şi de înserate mângâieri,
Însă urma voastră de aer rămasă
Când o ating se preface-n ieri
În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,
Lumânare,mamă,pentru sufletu-ţi umil,
De am greşit,îmi port şi-acuma vina
Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.
