Credulii care au adormit în transpiraţii, murmurînd numele sfîrşitului, par urmăriţi de ghinion. Apocalipsa s-a amînat din nou. Asteroidul a făcut cu mîna pămîntenilor de la mii de kilometri distanţă, dînd peste cap organigrama profeţilor care uită să-şi ia medicamentele şi dorm cu armaghedonul sub pernă. Predicţiile încadrate în consistenţa unor abstracţiuni au devenit biete fatalităţi jurnaliere. „Profetul Apocalipsei”, cum a fost denumit Harold Camping, californianul de 90 ani, fost inginer de profesie, a recunoscut în direct la un post de radio că a dat greş anul acesta cu prognozele sfîrşitului lumii, cerîndu-şi scuze. M-am lămurit cum stau lucrurile cu ingineriile din mintea profanatorilor: apocalipsă e atunci cînd un om cu deviaţii patologice, cu un grad de cultură minimal, închipuit şi paranoic, se crede inginer atoateştiutor. A fost mare vînzoleală în media, numerologii au pus în calcule bizare Universul, şi tot soiul de profeţi şi-au scos apocalipsele pe tarabă. Teoreticienii, astrologii, metafizicienii au zumzăit îndeajuns cît să fie de acord cu teoria potrivit căreia omenirii i se va opera o trezire spirituală, nu acum, ci la anul. Adică, cineva din hăul îndepărtat va roti cheiţa responsabilă cu evoluţia inteligenţei, şi dintr-o dată se va deschide un sait pe gugăl care ne va teleporta într-o altă dimensiune, cu un simplu clic. Minunat! Extratereştrii vor face asta, tot ei au aruncat cu bolovanul ăla de asteroid marţea trecută spre Pămînt.
Adepţii ştiinţelor oculte au intrat în gardă, gata să-şi ţină răsuflarea dacă universul ar fi umblat la mintea pămîntenilor sau ar fi venit cu evenimente neobişnuite. Cei care au folosit abuziv cuvîntul apocalipsă au lucrat 24 din 24 la celebra aliniere: 11.11.’11. Internetul acesta năuc a fost invadat de texte insistente asupra caracterului mistic al coincidenţei, asociat catastrofelor naturale sau celor provocate. Cu alte cuvinte, apocalipsa ar fi venit, ca Anul Nou, în funcţie de fusul orar. Sigur, mai urmează 12.12.2012, însă pe atunci Europa va trai într-o nouă eră a austerităţii, instalată odată cu fatidica aliniere din 2011, pusă pe schimbări la vîrfurile statelor. Dacă tot n-a venit încă apocalipsa descrisă de proorocii Evangheliei, ceva asemănător tot a venit: Istoria şi historismul, dislocate de vectorul diacronic, în unele cazuri au fost legate la ochi şi ciuruite de gloanţe, în altele, bombardate sistematic sau linşate de rebeli antrenaţi. Cum în corpul social, la fel ca şi în natură, nimic nu se pierde, ci totul se transformă, în funcţie de măsura interesului, mentalitatea rămîne captivă în postmodernitate. Ceea ce se poate măsura cu aproximaţie este nesiguranţa, teama şi suspiciunea. Ele nu ne pot părăsi în condiţiile apocaliptice dictate de puterile lumii. Sîntem deja în Apocalipsă. A fost doar puţin atenuată, dar va reveni. E de meditat…
Dacă tot se pune problema unei catastrofe, e suficient să privim urmările catastrofale ale jocului de-a criza, faţă de care capacitatea omului de a le rata este fragilă. Greciei i-a fost schimbat premierul, cel al Italiei, omniprezent în presa de scandal cu celebra bunga-bunga, cel care a gafat cît a putut în cariera diplomatică, implicat în cele mai neobişnuite scandaluri sexuale, cel care a primit ca bonus o statuetă în figură, numărîndu-şi ceasurile, a declarat sec: demisionez. Butoane, alarme, rachete, crime, oricînd se poate pune mausul pe „ok” şi gata apocalipsa la ordin. Butonarea, la noi o modă, controlează puterea, boala votului la două mîini a contagiat sus-puşii, rezistenţi pe seama butoanelor de clan. O adunătură de vîrsta a patra, fără demnitatea, fără ruşinea vîrstei, batjocoreşte peste jumătate dintre români, care potrivit unor sondaje GfK, au probleme cu banii, mulţi îşi cumpără mîncare în rate şi se îmbracă de la second hand. Ministreasa care a cheltuit o groază de bani pe frunza pescuită de pe internet, adună semnături pentru moartea cîinilor comunitari. Ruşine! Exhibiţionism, obscenitate şi degenerare peste tot în lume. În Parlamentul Poloniei a pătruns, de curînd, prima femeie hibridă, decizie care a şocat această ţară romano-catolică tradiţionalistă. Din bărbat, a ajuns femeie-parlamentar.
Convinşi că în politică e la fel ca în chimie, adică amesteci un acid cu o bază şi obţii, de regulă, o sare şi apă, puterile Europei ne tratează cu sare în ochi şi cu spălături cu apă chioară. România şi nicio altă ţară nu primesc practic ajutoare financiare. Doar înştiinţări de plată. Fondurile europene nu există în fapt. Sînt fonduri virtuale, un circuit de hîrtii ieftine într-un sistem-caracatiţă. Numai contribuţiile reale ale statelor membre sînt direcţionate către parlamentarii europeni şi în buzunarele şpăgarilor din comisia europeană. De aceea s-a înfiinţat şi la noi încă o „autoritate” în circuit – un minister fictiv şi el, de tocat banii virtuali, de care nu era nevoie, existînd, de altfel, o agenţie specializată. Puterile europene îşi urmăresc interesele. Într-o altă ordine de idei, privind retrospectiv în Europa, dar cu datele de la borna prezentului, vom înţelege odată pentru totdeauna de ce Germania şi Franţa au impus moneda Euro. Ţările care au adoptat-o dansează acum după flautul politicii fiscale moşite la Berlin şi la Paris şi băgată pe gît popoarelor, pe post de directive U.E. Aşadar, nu ar fi fost cazul să se ia drept literă de lege orice directivă a U.E. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrgul puterilor, şi pentru că fiecare stat are particularităţile lui economice, acestea, în inteligenţa lor, ca şi acum o sută de ani, sau acum şaptezeci de ani, s-au trezit cu unele naţiuni legate ca pietrele de moară de gîtul lor, şi n-au decît, sufocîndu-se, să resusciteze zona euro pe spinarea proprie. „Amicus certus in re incerta cernitur”. Ca să răspund înainte de a fi întrebată inginereşte, „da’ tu cine eşti, de vorbeşti despre toate?”, mărturisesc că sînt un voluntar care doreşte să (re)construiască, fără proiecte costisitoare, fără bani virtuali europeni, pilonii patriotismului şi ai tradiţiei creştine. Iar în chestiunea cu apocalipsa, este la fel ca şi cu ozn-urile: lumea ştie de existenţa lor, dar nimeni nu le-a văzut cu adevărat.
