Seară de toamnă frumoasă, caldă, liniștită, aici în Carolina de Nord. Sfârșit de octombrie. Cu-adevărat grăit-a poetul: „Octombrie-a lăsat pe dealuri/ Covoare galbene și roșii”… Mașina aleargă spre Centrul Artelor Performante din orașul Raleigh. Câte o frunză rătăcită prin văzduh cade, se rostogolește pe șosea, maronie și moartă, confirmându-ne efemeritatea vieții. Eternitatea ne-o dăruie doar cerul, cu luna – globul mare, auriu, împreună cu astrele din jurul său.
Astăzi, 29 octombrie 2011, vom vedea spectacolul corpului de Balet din Carolina de Nord – „Carolina Ballet” -, sub egida directorului artistic Robert Weiss și al directorului executiv Lisa Jones, cu dansatori din diferite state ale Americii, mulți născuți în alte țări.
Programul este alcătuit din două părți: Masca Morții Roșii și Dracula. Am asociat imediat aceste titluri cu sărbătoarea din data de 31 octombrie – Halloween -, sărbătoare de origine celtică, păgână, preluată de multe popoare din lumea occidentală, răspândită în secolul al XIX-lea, prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în aceasta zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. Se decorează casele, se îmbracă copiii și tinerii în spiritul Halloween-ului. Este, aici în Statele Unite, o sărbătoare cu mare succes comercial. Să sperăm că tinerii și copiii nu-și vor forma gustul pentru macabru, ocult, sadism si violență, în urma acestei sărbători necreștinești.
Prima parte a spectacolului de balet Masca Morții Roșii este inspirată după poemul lui Edgar Allan Poe. În imaginația poetului, Moartea Roșie este cea care „mătură” orașele și satele Europei, în mod similar Morții Negre (ciuma bubonică) a Evului Mediu.
Spectacolul începe cu Balul mascat în care Printul Prospero împreună cu consoarta sa primesc invitați din rândul nobilimii, într-o provincie izolată a statului, sperând să evite contagiunea. Prințul are provizii pentru șase luni, timp în care pot scăpa de plaga respectivă. Invitații se simt bine, mănâncă, consumă băuturi, se plimbă prin sălile castelului, dansează, muzica cântă, iar pe timpul desfășurării dansului, ceasul bate ultimele ore, de la șase până la miezul nopții. Înainte de ultima bătaie a ceasului apare o figură misterioasă, o mască pe care invitații n-o recunosc; ei cred totuși că este unul dintre invitați care pur și simplu practică un fel de joc cu ei. Timpul trece, mascatul nu-și dezvăluie identitatea, Prințul se enervează și ordonă ca nobilii să-l captureze și să termine cu acest joc. Este prins, i se dă masca la o parte, ceasul bate ora miezului nopții, Moartea Roșie este demascată, contagiunea este făcută și în final toți invitații mor.
Balul mascat, cu design-ul scenic, costumația și luminile, creează senzația unei lumi de basm, dansatorii execută diferite dansuri elegante. Distincția, grația și splendoarea baletului clasic se dezvăluie în execuția acestor minunați dansatori ai aceste trupe de balet, cu piruete, salturi, mâini care vorbesc fără încetare…
După pauză ne pregătim să vedem cea de a doua parte a spectacolului – Dracula. Legenda care stă în spatele acestui dans este foarte interesantă, numele de Dracula amintind de Domnitorul Vlad Țepeș (n.1431 la Sighișoara, loc aflat în zona dintre Câmpulung și Bran, considerat a fi inima zonei istorice a României), fost mare voievod cu grijă de neam și de țară, dar pe care, vremurile de acum îl amintesc cu groază și spaimă. El nu a fost nici vampir, nici creatură supranaturală, dar poveștile despre cruzimea sa sunt aproape de adevăr. Castelul Bran, ridicat pe la 1300 de un cavaler teuton, cu atmosfera sumbră a coridoarelor întunecate și a numeroaselor curți interioare, cu fortificații pe mai multe niveluri, cu urcușul întunecat, strâmt al scărilor, evocă mai mult decât orice castel din România moștenirea veacului lui Dracula.
Pentru a asigura ordinea în țară și a organiza cu succes apărarea ei de primejdiile externe, Contele Dracula – Vlad Țepeș a recurs la o domnie autoritară, a impus supușilor săi virtuțile de bază, cinstea și hărnicia; necinstea (hoția), lenevia și viclenia fiind pedepsite cu asprime prin tragerea în țeapă, o pedeapsă crudă, dar care poate fi înțeleasă astăzi doar în raport cu epoca în care a trăit, o epocă de mare cruzime, care a cunoscut și alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzurătoarea. A fost un conducător cunoscut pentru sadismul său, dar și venerat de români pentru că a ținut piept Imperiului Otoman, fiind unul dintre cei mai crânceni dușmani ai turcilor. A fost respectat atât ca luptător cât și ca voievod ce nu tolera nedreptatea; el a început organizarea statului și a impus legi prin aplicarea pedepsei cu moartea și prin tragerea în țeapă a tuturor celor ce erau considerați inamici: hoții, viclenii, leneșii, trădătorii, uzurpatorii saxoni. De aceea, și în zilele noastre, când se revoltă românul, căruia îi place și poezia (doar românii s-au născuți poeți!), când își dă seama că unii oameni au nevoie de un „tratament” special pentru a li se imprima celorlalți un comportament corect, pomenesc versurile lui Eminescu din Scrisoarea III: „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! “
Victor Hugo în „Legende de Siecles”, redă felul în care Vlad Țepeș a întâmpinat armata sultanului Mahomed al II-lea venită să cucerească Țara Românească. Înaintând spre Târgoviște, oștenii armatei turcești au fost îngroziți de priveliștea oferită de Țepeș: case arse, câmpii pârjolite, fântâni cu apă otrăvită și o imensă pădure de cadavre. Îngroziți de mirosul cadavrelor prizonierilor turci înfipți în țepe, ofițerii lui Mahomed s-au retras recunoscând victoria voievodului.
Pentru noi românii însă, Vlad Țepeș a rămas voievodul „în timpul căruia se putea bea apă din fântâna Cetății Târgoviște, cu un pocal din aur masiv fără ca cineva sa-l fure”. Filozoful, economistul român Petre Țuțea l-a caracterizat în modul următor: „Vlad Țepeș are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că a coborât morala absolută prin țepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap și ți-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voievod absolut, Vlad Țepeș. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajiște cu miei!”
Viața lui este învăluită de mister și legendă, fără a se cunoaște prea bine unde se termină legenda pentru a lăsa loc istoriei. De aceea a și fost ales de scriitorul Bram Stoker (1847-1912) ca erou principal al povestirii sale Dracula, apărută în anul 1897 și care a făcut ca mulți oameni să creadă în ea și acum. Se bănuieşte că scriitorul ar fi consultat la Biblioteca Regală din Londra o parte din gravurile săseşti din secolul al XV-lea, poate și cronicile medievale din colecţiile de la British Museum, unde Vlad Ţepeş era prezentat ca un domnitor monstruos, sângeros, un vampir ce bea sânge de om, un mare amator de cruzimi. De asemenea, se mai crede că ar fi avut acces şi la volumul „History of Moldavia and Wallachia”, scris de un istoric austriac de origine germană, unde prinţul Valahiei este descris drept un tiran sângeros. De atunci, Transilvania adăpostește misteriosul castel plin cu fantome și vampiri, devenit subiect a sute de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.
Bram Stoker povestește cum Dracula, înfrânt de nenumărate ori de turci, a considerat că bând sângele persoanei venite în vizită, un popor poate să devină mai puternic. Autorul deapănă povestea printre scrisori și jurnale a șase personaje principale, preocupat fiind de înțelegerea întunericului, forța misterioasă care schimbă viața.
Am divagat destul, așa că voi prezenta sumar desfășurarea spectacolului de balet, inspirat după romanul lui Stoker, în spatele mitului vampirului ascunzându-se sentimente etern umane. Acțiunea pe scenă începe cu citirea poveștii din jurnale și scrisori… John Seward este un medic strălucit avându-i prieteni pe Mina Harder și Lucy care preferă un frumos oraș de pe coasta Angliei. Aici primesc vizita inopinată a lui Arthur Holmwood, logodnicul lui Lucy care călătorește din Londra în Rusia cu vaporul, trecând și prin Varna, oraș bulgăresc la malul Mării Negre. Apoi aleargă de-a lungul coastei Whitby, ajungând la logodnica sa. În dimineața următoare Lucy se simte rău, doctorul Seward o examinează, constată o mică înțepătură la gât și decide s-o trimită profesorului său dr. Van Helsing care studiază ocultismul (ansamblu de concepții și practici care proclamă existența în natură a unor forțe supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinșii inițiați). Pe de altă parte, soțul Minei, avocatul Jonathan Harker pleacă în Transilvania să vândă o proprietate din Londra lui Dracula. La scurt timp după începerea tranzacției, Dracula realizează că acesta nu mai stă mult timp, Harker cade sub vraja a trei surori „șerpuitoare” (dans splendid cu nuanță erotică!) care îl atacă; scapă printr-un miracol cu viață, dar devine dement. La scurt timp după aceasta, dr. Seward începe să facă fișa medicală a unui pacient bolnav mintal – Renfield -, care devine din ce în ce mai agitat (execută un dans extrem de interesant!), sugerând profetic că este forța neagră a mâinii: „Stăpânul este alături.” Dr. Van Helsing sosește s-o îngrijească pe Lucy. Bănuiește prezența unei creaturi a nopții, un vampir care face acest lucru și îi atârnă un șnur cu usturoi în jurul gâtului (ca mijloc de protecție contra vampirilor), gest vădit ocult. Puterea ei scade și Lucy moare. Arthur are inima zdrobită, Van Helsing convinge bărbatul că ei trebuie s-o urmeze pe Lucy în mormânt, pentru a-i elibera sufletul.
Johanes Herker întors din Londra după încercarea grea, se mută cu Mina la azilul doctorului Seward, în scopul însănătoșirii ei. Încep amândoi să analizeze problema, citesc scrisorile și compun un document pe mașina ei de scris. Ea crede că ceea ce a vândut bărbatul ei lui Dracula este o altă proprietate chiar apropiată de azil. Bărbații o părăsesc în căutarea demonului care i-a putut distruge pe toți. Pentru siguranță o lasă pe Mina acasă și… rezultatul e dezastruos.
Imaginaţia scriitorilor, regizorilor, coregrafilor nu are limită. Ei găsesc noi modalităţi de a folosi vampiri în poveşti, având ca teme: iubirea, spaima dar şi sexualitatea (din nefericire atât de abordată în aceste vremi!), curiozitatea continuă faţă de nemurire. Sfârșitul aici este lupta clasică dintre bine și rău, lupta omului vis-a vis de necunoaștere, teme perpetue, profund umane, dacă stăm să ne gândim. Și totul este bine… când se termină cu bine!
Soliștii principali sunt după cum am spus din diferite țări, precum Timour Bourtasenkov (Prințul Prospero) din Moldova. Rolul lui Van Helsing este interpretat de Marin Boieriu – maestru de balet cu studiile făcute în Romania, țara sa de naștere, continuate apoi în Rusia, în cadrul baletului din Kirov. El a fost prezentat de The New York Time ca dansator principal al câtorva state ale Americii – Baletului din Miami, Baletului din Pennsylvania – și a Operei din București (Romania).
Dansatorii au executat cu măiestrie mișcările plastice, ritmice, cu schimbul continuu și legat al pozițiilor artistice ale corpului uman, plutind pe valurile muzicii compozitorului american J. Mark Scearce (n.1960). Imaginile realizate în compoziția coregrafică ne-au emoționat prin figurile și mișcările executate: minunate piruete, sărituri. Ne-a impresionat tehnica desăvârșită, grația balerinilor și expresivitatea acestora.
La plecare priveam luna de pe cer și-mi spuneam: Da, omul are o naștere, o viață, un destin și o moarte, puțină cunoaștere și atât de multă necunoaștere… Omul este creator de povești… și mai sunt acești artiști creatori, dansatori și interpreți ai personajelor de poveste, aducători de umanism, de iluminări ale minții, într-un spectacol, pe o scenă, într-o societate materialistă, consumistă, individualistă…
Afară, bolta cerească ne dăruia farmecul și dimensiunea ei magică… Dansul frunzelor în lumina rece a lunii și a farurilor mașinii, umanizau și ele singurătatea nopții.
