La Muzeul Luvru din Paris, o tânără femeie frumoasă priveşte calm vizitatorii ce se perindă prin faţa ei, zâmbind enigmatic din rama unui tablou cu dimensiunea de 77X55 cm. Portretul ei inspiră linişte, relaxare, armonie şi o anumită grandoare, în pofida hainelor şi coafurii simple ale modelului. Femeia este Mona Lisa, cunoscută şi ca La Gioconda, despre care se presupune că ar fi fost soţia lui Francesco del Giocondo, un înstărit negustor de mătase din Florenţa. Surâsul Mona Lisei
Leonardo Da Vinci (15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a început lucrul la acest tablou în 1503 sau 1504 şi l-a încheiat în 1519, cu puţin timp înainte de moartea sa. În august 1911, pictura Mona Lisei este furată din Muzeul Luvru de un funcţionar italian, care dorea să o returneze Italiei sale natale. În 1956, tabloul Giocondei este vandalizat de două ori şi din acel moment, pânza este protejată de un geam rezistent la gloanţe. Pictura impresionează în special prin zâmbetul misterios al modelului, ce îi subliniază feminitatea şi frumuseţea. Descoperiri recente au adus lumină asupra “secretului” surâsului Mona Lisei, înlăturând speculaţiile făcute de-a lungul timpului.
Cu gene şi sprâncene
Inginerul francez Pascal Cotte, fondator al tehnologiei Lumiere, a inventat un aparat de fotografiat pentru imagini multispectrale de o rezoluţie de 240 de megapixeli, ce foloseşte 13 lungimi de undă, de la ultraviolete la infraroşu, cu care a scanat pictura Mona Lisei. Imaginile rezultate înlătură secolele de restaurări repetate ale tabloului şi orice alte modificări, punând în valoare modul în care artistul a dat viaţă chipului pictat al Giocondei, dar şi felul în care aceasta le apărea lui da Vinci şi contemporanilor săi.
“Faţa Mona Lisei pare puţin mai lată, zâmbetul ei este diferit, ochii îi sunt diferiţi”, a declarat Cotte. “Zâmbetul ei este mult mai accentuat aş spune”. Deoarece pe pânză nu se observau nici genele, nici sprâncenele modelului, Cotte s-a ocupat şi de acest aspect. “Un zoom pe ochiul stâng al Giocondei a revelat o unică tuşă de culoare foarte subţire, în zona sprâncenei”, a afirmat acesta. “Eu sunt inginer şi om de ştiinţă, aşa că pentru mine totul trebuie să fie logic. Nu era logic ca Mona Lisa să nu aibă sprâncene sau gene”, a continuat el.
O premieră
O altă enigmă a fost poziţia braţului drept al Giocondei: aceasta îşi ţine mâna dreaptă pe pântec. “Este pentru prima dată”, a spus Cotte, “când un pictor redă braţul şi mâna modelului într-o asemenea poziţie”. Chiar dacă nu au înţeles niciodată raţionamentul lui da Vinci, alţi artişti nu au ezitat să îl copieze şi în această privinţă.
Cotte a descoperit că pigmentul folosit la încheietura mâinii drepte a Giocondei se potriveşte perfect cu cel al veşmântului acesteia. Lucrurile încep să aibă sens: “Dacă priveşti în profunzime în infraroşu, îţi dai seama că Mona Lisa îşi ţine cu antebraţul şi cu încheietura mâinii un capăt al hainei”, afirmă Cotte.
“Vincolare” de la Da Vinci
Imaginile în infraroşu au scos la iveală schiţele pregătitoare realizate de da Vinci, peste care artistul a aşezat încă trei straturi de lac si vopsea. Se pare că până şi un pictor ca Leonardo a avut unele ezitări. “Dacă te uiţi la mâna stângă a Giocondei, nu se poate să nu remarci modificarea poziţiei degetelor arătător şi mijlociu ale modelului. Este clar că da Vinci s-a răzgândit, prima poziţie a degetelor era diferită de cea pe care o vedem acum în tablou”, a declarat Cotte.
Alte dezvăluiri includ broderia ce împodobeşte decolteul rochiei Mona Lisei (care poate fi considerată chiar semnătura pictorului, având în vedere că în italiană “a împleti” este “vincolare”, verb ce face referire la numele de da Vinci) şi transparenţa vălului ce acoperă capul modelului (indicând faptul că Leonardo a pictat mai întâi peisajul imaginar din fundal şi apoi, utilizând tehnici de transparenţă, a reprezentat pe pânză vălul). De asemenea, cotul Mona Lisei a fost restaurat în urma distrugerii provocate de o piatră ce a lovit tabloul în 1956. În plus, contrar speculaţiilor, s-a stabilit că portretul Giocondei a fost realizat în ulei pe lemn de plop.
Cotte afirmă că dacă stai culcat pe spate şi priveşti în sus la imaginea mărită în infraroşu a Mona Lisei, frumuseţea şi aerul ei mistic sunt evidente. “Dacă te afli în faţa acestei imagini imense a Giocondei, înţelegi imediat de ce este atât de faimoasă”, a spus Cotte. “Este ceva ce trebuie să vezi cu proprii ochi.”
Zâmbetul Mona Lisei – o iluzie
Timp de sute de ani, criticii de artă au meditat asupra misteriosului zâmbet pictat de Da Vinci. Recent, Margaret Livingstone, neurobiolog la Harvard, a venit cu o altă explicaţie fascinantă: Da Vinci a zugrăvit chipul Mona Lisei în culori care joacă feste privirii noastre.
Livingstone a examinat mult timp modul în care celule din sistemul nostru vizual procesează diferitele tipuri de informaţie, cum ar fi forma, culoarea, adâncimea şi mişcarea. Analizând tabloul lui Da Vinci, aceasta a constatat că artistul a pictat zâmbetul Mona Lisei aproape în întregime în frecvenţe spaţiale joase, care sunt cel mai bine receptate de vederea periferică. Rezultatul, după cum observă ea, este o iluzie:
“Atunci când te uiţi la ochii Mona Lisei sau la fundal, îi vei vedea zâmbetul. Dar dacă îi priveşti direct gura, zâmbetul ei pare să fi dispărut. Faptul că zâmbetul acesteia variază atât de mult în funcţie de unghiul din care priveşti face prin urmare, ca expresia Giocondei să fie dinamică, în timp ce faptul că zâmbetul ei dispare atunci când te uiţi direct la ea, creează aparenţa unei expresii evazive.”
“Niciodată nu i se părea că l-a terminat”
Pictorul şi istoricul de artă Lomazzo scria că “Leonardo nu a terminat portretul Mona Lisei pentru că nu ştia niciodată dacă nu mai avea ceva de spus… mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat”. Imaginaţie, iluzie sau realitate, zâmbetul Giocondei atrage în continuare milioane de vizitatori la Luvru. Portretul ei este o mărturie vie a geniului florentinului Leonardo da Vinci.
