Există oameni care vin în vieţile noastre, ne sunt alături pentru o vară, pentru o zi sau pentru o viaţă. Astăzi o să vă povestesc despre un om adevărat. Nu cred că există ceva mai înălţător pe lume decât acei oameni care îşi fac profesia (menirea!) cu pasiune. Pe domnul Halmagiu l-am cunoscut probabil prin 85, când am intrat într-a cincea…deci acum vreo 26 de ani. Domnul Halmagiu Nicolae din fericire nu mi-a fost doar profu de mate, şi am fost suficient de norocoasă alături de colegii mei să ne fie “Dirigu”. Ce dirig şi ce om! Ce ore fascinante, ce dragoste pentru geometrie, ce bine că nu l-am uitat şi că azi după ani de zile îi pot scrie şi eu o notă..Notă de mulţumire!
Uneori când îmi aduc aminte de dirigu mă gândesc ca la un Nichita Stănescu al matematicii româneşti. Mi-aduc aminte că fuma şi îi statea bine cu alura de artist. Uneori mi-e aşa de dor de orele de mate, de momentele de concentrare când toţi, inclusiv dirigu găseam soluţii şi rezolvari inedite şi devoram “Gazeta matematică ” pentru nenumărate ore. Mi se face dor şi de taberele de matematică organizate de dl. Halmagiu şi cât de bine ştia dirigu să ne facă să iubim matematica şi să ne întărească spiritul de competiţie. În clasa domnului Halmagiu era mereu linişte, nu pentru că ne era frică de dânsul ci din interes pentru ceea ce ne preda. Toţi îl iubeam cu adevarat şi nu ma îndoiesc că şi acum toti elevii îl îndrăgesc la fel de mult.
Pe vremea aceea, demult, când trebuia să mergem la practica agricolă, în tot felul de basculante sau tractoare care te zdruncinau de mama focului pâna când ajungeai la câmp şi începea să mai iasă din nori Dogorelul – aşa denumea dirigul soarele…, probabil că toţi eram prezenţi pentru că îl respectam şi ştiam că ne vom simţi bine oricum. Domnul Halmagiu ne ducea la olimpiade şi era foarte corect cu noi. Eu personal nu am trecut mai departe de faza judeţeană, dar una dintre cele mai mari reuşite din viaţa mea a fost să mă găsesc pe listă intrată a 3-a pe tot liceul şi asta se datorează acestui om fantastic, domnul Halmagiu.
Uneori îmi aduc aminte cu duioşie momentul în care parinţii mei se opuneau dorinţei mele de a imigra, în Grecia în 1988 şi când mama a scos într-un final asul din mânecă şi m-a întrebat la modul cel mai serios:” Dacă imigram, gândeşte-te, ce o să zică dirigu?” Mama ştia că pentru mine opinia lui dirigu ar fi contat enorm şi că eu nu aş fi vrut să îl dezamăgesc. De întors, ne-am intors în Romania, fără să fi apucat să îi spun aceasta povestioară lui dirigu.
Nu îmi aduc aminte să îi fi mulţumit la vremea aia personal şi nu cred că am fost conştientă de impactul pozitiv pe care acest om l-a avut în viaţa mea. În timpul liceului nu cred că am trecut să îl vizitez la şcoala mea generală şi să stăm de vorbă. Pur şi simplu nu eram suficient de matură să acţionez aşa şi nu realizam la vremea aceea că este important sa fii recunoscător cu astfel de oameni.
Acum, în săptămâna Zilei Recunoştintei, în America, inspirată într-un fel de concertul cu Sting de aseară din Denver, când urmărind pasiunea acestui artist m-am gandit la puţinii cunoscuţi care îşi fac menirile cu imensă pasiune, la mii de kilometrii de oraşul meu natal mă simt extraordinar să pot împărtăşi o scurtă poveste despre dirigul meu de nota 10!…
M-am gândit să îi scriu o carte poştală odată, sau să îi scriu o felicitare de Crăciun dar m-am gândit că ar fi straniu. M-am gândit că o data, într-o bună zi când o să ajung în oraşul meu natal, o să am curajul să mă duc la şcoala şi să îl salut. Mi-e teama….cred că ar fi extrem de emoţionant să paşesc în şcoala mea generală unde n-am mai fost de atîţia ani. Nu aş vrea să nu îl recunosc pe dirigu, vreau să rămână mereu tânăr, cu ţigara lui nesofisticată şi cu aer de artist care se gândeste la teoremele antice şi găseşte noi rezolvări la care nimeni nu a avut inspiraţia să le găsească până acum.
Aseara Sting a cântat o piesă care s-a cheamat “Ghost Story”. Este despre neputinţa lui de comunicare cu propriul tată în timp ce acesta a fost încă în viaţă. Cântecul a fost scris ca o proprie alinare sau ca un fel de “Te iubesc” întârziat pentru tatăl lui. E poate mult prea mult să spun că dirigu mi-a fost mie tată, dar ce uşurare să pot trimite în Univers, mesajul meu de mulţumire către dirigu, un părinte spiritual sau cel puţin părintele meu matematic, dacă ar exista aşa ceva.
Domnul Halmagiu este profesor şi diriginte probabil la Şcoala Generală Nr. 7 din Feteşti, Jud. Ialomiţa şi a încântat multe generaţii de copii cu pasiunea dânsului pentru matematică. Cu toată dragostea şi respectul, un imens mulţumesc, venit după mulţi ani de la fosta dumneavoastră elevă Radu Monica Alice…
