Pensia lui Arhimede

0
3

În luna iunie a acestui an, presa germană vuia: tocmai aflase că în Grecia e rentabil să fii mort, întrucât îţi primeşti pensia ca şi cum încă ai respira. Nemţii aveau şi motive să facă iureş, din moment ce ei strângeau cureaua pentru a plăti lenea, hoţiile şi şmecheriile celui mai sudic popor balcanic. Atunci au apărut şi primele cifre. Fuseseră descoperite 4.500 de persoane decedate, dar care continuau să-şi primească banii lunar, cu mare regularitate. Ba, pe deasupra, încasau şi cea de-a 13-a pensie, ca tot omul venerabil. Sigur că banii nu-i luau chiar distinşii decedaţi, pentru că le-ar fi fost mai greu, dacă nu chiar imposibil, dar se găsea cineva prin familie să-şi umple teşchereaua. La o socoteală simplă, s-a stabilit că paguba anuală, făcută pentru confortul celor 4.500 de morţi, este de 16 milioane de euro. Dar timidele autorităţi de la Atena se temeau că frauda ar putea fi şi mai mare. De aceea, ameninţate că nu vor mai primi bani nici de la FMI, nici de la UE, s-au apucat să-şi numere centenarii. Un oficial chiar se îndoia că în Grecia anului 2011 ar trăi 9.000 de oameni care au trecut de 100 de ani, ceea ce ar constitui cea mai mare concentrare de centenari din lume. Păi, dacă trăiesc oamenii sănătos… Muncesc puţin, dorm mult, beau vin şi mănâncă măsline – cum să nu fie longevivi ca broasca-ţestoasă? Au mai trecut două luni şi s-a întâmplat o nouă ghiduşie. În luna august, când cel mai mare fond de pensii din Grecia, IKA-ETAM, a descoperit doar în sistemul său 1.473 de pensionari-fantomă. Şeful fondului a declarat că persoanele care au încasat pensiile rudelor decedate vor fi trimise în judecată, cu scopul de a recupera pierderi lunare de două milioane de euro. Acum câteva zile ne-au venit noi veşti despre pensiile de pe lumea cealaltă. Acolo cică se trăieşte bine, ba chiar foarte bine! Acelaşi fond de pensii din Grecia, IKA-ETAM, anunţa că în ultimul deceniu a plătit pensii ilegale în valoare totală de până la 8 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o medie de 800 de milioane de euro pe an! Banii respectivi au fost ridicaţi de rude sau au rămas, pur şi simplu, în conturi bancare. Schema cu pensii pentru morţi e simplă: mulţi greci „uită” să anunţe fondurilor de pensii moartea unei rude, pentru a continua să încaseze pensia acesteia, bazându-se pe logistica învechită a administraţiei elene. În acest fel, ar fi păcat să nu încaseze nimeni pensia unor cetăţeni antici care au făcut gloria Cetăţii, precum Aristotel, Socrate, Platon, Homer, Sofocle sau Arhimede. Dacă nici ei nu merită, atunci cine?! Căci, vorba unui filosof contemporan, aceştia sunt mai vii ca oricând. Ce mai tura-vura: sunt nemuritori. Carevasăzică, binemerită pe vecie o pensie de la stat! Şi noi, care credeam că ţăcănitul ăla de la Cluj – care-şi ţinea mama sub pat, moartă de doi ani, pentru a-i încasa pensia – a bătut recordul mondial…
N-am inventat noi Jocurile Olimpice, grecii le-au inventat! Inclusiv Jocurile Olimpice ale hoţiei.