‘Exilul Românesc la mijloc de secol XX’ oferă un foarte interesant periplu în lumea celor care au ales să trăiască într-o altă țară decât cea natală. Și eu fac parte din această categorie, și eu m-am simțit exilată din România ceea ce bineînțeles că mi-a trezit un interes imediat față de această lectură. Dar cartea domnului Octavian Curpaș m-a făcut să văd cât de diferite în formă, dar asemănătoare în esența sunt majoritatea acestor experiențe. Un prânz cu Nea Mitică declanșează o avalanșă de povestiri emoționante prin felul în care suntem lăsați să pătrundem în viața unor oameni care au avut curajul sau poate doar nevoia de a-și căuta fericirea în afara granițelor în care s-au născut.
M-am simțit cuprinsă de nostalgie citind poveștile lor, devenind mai conștientă și de povestea mea. Când te muți într-o altă țară, oricât de mare e bagajul cu care pleci (și de cele mai multe ori aceasta nu este o opţiune), tot nu ai cum să iei totul cu tine. Îți lipsește mereu ceva. Dar acesta este până la urmă și motivul pentru care pleci. ‘Traiește clipa’ devine mai mult decât un clișeu auzit de o mie de ori. Riști să rămâi între două lumi dacă nu o faci. Și cu toată conștiința mea că Pământul ne aparține tuturor în egală măsură, dezrădăcinarea fizică de un teritoriu crează confuzie. Dar numai uitând cine suntem, ne putem reinventa. Eu cred că orice om ar trebui să locuiască măcar un an într-o altă cultură decât cea în care s-a format. Procesul de adaptare crează o altă dimensiune în care individul suferă o expansiune a sufletului și a minții. Dar suferă… în Statele Unite și o expansiune a corpului uneori… Umorul este în orice caz cel mai sigur colac de salvare. Și umorul romanului ‘Exilul…’ este esențial în temperarea afectului cititorului sensibilizat de empatia cu aceste personaje complexe și pline de o viață grea, dar trăită din plin.
Cartea este fascinantă pentru că prezintă destinele unor oameni care au fost nevoiți să lase în urmă tot ce agonisiseră până când au luat decizia de relocare. Și când te afli în această situație, te agăți mult mai puternic de orice amintire. Orice sentiment devine mai pregnant și fiecare experiență mai importantă. Mulți dintre cei care pleacă ajung să-și aprecieze țara mai mult decât cei care rămân. Poate și dintr-un ciudat sentiment de vină. Dar înveți să te bucuri de ceea ce îți creezi acolo unde trăiești.
Așa cum mă bucur eu că l-am cunoscut pe domnul Octavian Curpaș și că am avut onoarea să citesc această carte cu suflet și să va împărtășesc modul profund în care m-a atins și a rezonat cu mine, sperând să va trezesc și interesul dumneavoastră de a călători alături de aceste personaje, indiferent de locul de unde veți porni în această aventură.
