În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins „fără însuşiri” (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, „Partidul Poporului Român”. Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: „ieşti (sic!) cel mai tare!”.
Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate „cu camera ascunsă”. Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca „publicul larg” la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.
Mineriada de hîrtie
Şi totuşi, ni se spune – o spune Dan Diaconescu însuşi – România se bucură să-i devoreze oferta. Am mai spus-o: nicăieri în lume (atîta cît pot vorbi din experienţă directă) nu există un asemenea post de televiziune. Există posturi comerciale, există emisiuni îndoielnice, dar nicăieri nu se îngăduie unui utilizator al eterului să livreze, zece ore pe zi, dejecţie pură. Nici o televiziune cît de cît responsabilă nu-şi invită spectatorii să savureze haznaua. Dacă însă România poate fi echivalată cu „fanii” OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.
Aici atingem punctul central al perplexităţii şi al neliniştii. Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri” consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct” schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?” sau „care din fetele din studio vă place mai mult?” şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist”: se distrează cu colinde „chiar şi vara”). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de „fineţuri” electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.
