IOAN CHIRILĂ * 27 decembrie 1931 Crăsnăşeni, judeţul Fălciu (Vaslui) † 21 ianuarie 2012 München
Sâmbătă, 21 ianuarie, orele 22:10, la spitalul Großadern din München, în urma unui atac de cord, s-a stins din viață Ioan Chirilă, combatant cunoscut în exilul român, participant -alături de Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Teodor Ciochină – la acţiunea anticomunistă de la Legaţia Română din Berna, Elveţia, 14-16 februarie 1955. Alte detalii vor fi posibile pe parcurs. În cazuri de urgenţă cei interesaţi se pot adresa fiului, Ioan Chirila Jr., e-mail: jc@sputnik-film.de
Cu permisiunea şi cu toată compasiunea alături de familia îndoiliată, a fiului – Ioan Chirilă jr., fiicei – Natalia Kober, sorei – Maria Cosma şi a celor apropiaţi, Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibe în pază!
ANEXA I:
Ion CHIRILĂ – scurtă biografie
Ioan CHIRILĂ, s-a nÎscut la 27 decembri 1931, în satul Crăsnăşeni, judeţul Fălciu (actualmente Vaslui). Tatăl, Ioan CHIRILĂ (născut în 1905 la Crăsnăşeni, comuna Tătăreni, judeţul Fălciu, a fost preot ortodox la Crăsnăşeni şi Leoeşti şi a făcut doi ani de detenţie la canal (între 1951-1953) şi mai apoi alţi trei ani de închisoare, ca anticomunist. Mama sa, Natalia CHIRILĂ (născută DRĂGOI, în 1900 la Huşi, judeţul Fălciu), a fost învăţătoare la Crăsnăşeni, com. Tătăreni. Ioan CHIRILA jr. a făcut şcoala primară şi elementară la Crăsnăşeni şi în Huşi, apoi liceul la Liceul „Cuza Vodă” din Huşi, trecând mai târziu la Şcoala “Profesională Economică”, tot din Huşi, pe care a absolvit-în 1950 cu succes. În anii 1949 şi 1950 a fost parte componentă de frunte a organizaţiei de luptă anticomunistă, în ilegalitate “Cruciada albă”, cu sediul la Iaşi, condusă de Dr. Niculescu.
În prima decadă a lunii iulie 1950, a fost emis de către Securitatea locală, ordinul de arestare a anticomunistului Ioan Chirilă şi a lui Dumitru Ochiu, bun prieten şi luptător în aceaşi cauză. Pe data de 31 iulie 1950, împreună au părăsit satul natal şi în noaptea de 6 august.1950, au trecut frontiera, în Iugoslavia, unde s-au predat autorităţilor jugoslave, fiind arestaţi şi ţinuti timp de 3 luni în închisoarea de la Zrenianin. În această teribilă închisoare l-au întâlnit pe Oliviu Beldeanu, cu care s-au împrietenit, iar după eliberare, au fost duşi în oraşul Vârşeţ, pentru 4 săptămâni, după care am fost repartizaţi la lucru în diferite oraşe din Serbia.
Pe data de 1 septembrie 1951, împreună cu Oliviu Beldeanu au reuşit să ajungă la Triest, unde au rămas în lagărul de refugiaţi „Gezuite”, până în octombrie 1953, când au reuşit să traverseze frontierele Triest-Italia, Italia-Austria şi Austria-Germania, ajungând la München.
În decembrie 1953, împreună cu Oliviu Beldeanu, a fost înrolat în trupele auxiliare franceze de la Konstanz – Germania, lângă graniţa cu Elveţia, de unde, după pregătiri minuţioase, în noaptea de 14 februarie 1955, la ora 24, împreună cu Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu şi Dumitru Ochiu, au ocupat legaţia comunistă română din Berna, Elveţia.
După 48 de ore de clarificări, tratative şi asigurări din partea autorităţilor elveţiene, că vor fi judecaţi în Elveţia şi nu vor fi extrădaţi în România (Republica Populară Română) – cum cerea guvernul comunist de la Bucueşti – fiind acceptată condiţia de recunoaştere a acţiunii lor paşnice ca una cu caracter de protest contra îndreptării ideii comuniste spre dictatură şi totalitarism în R.P.R., s-au predat autorităţilor elveţiene.
În iunie 1956 a avut loc Procesul de la Berna, şi după două săptămâni, la 21 iunie 1956, s-a dat verdictul, Ioan Chirilă fiind condamnat la 2 ani şi 6 luni. După 20 de luni de închisoare, pe data de 16 octombrie 1956, a fost eliberat şi expulzat în Germania, ţara în care îi fusese acordat azilul politic. În România, a fost condamnat în lipsă – la moarte -, prin sentinţa penală Nr. 202 din 31 octombrie 1959, pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunei a II-a Militară – Colegiul de Fond, în dosarul penal Nr. 2898/1959 şi deciziei penale Nr. 527 din 4 noiembrie 1959, pronunţată de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar în dosarul penal 521/1959. În martie 1957 a plecat în Spania, locuind la Madrid, până în ianuarie 1960, răstimp în care s-a căsătorit cu Cocuţa, fiind cununaţi de scriitorul Vintilă Horia şi soţia acestuia. Ulterior, bolnavă de cancer, Cocuţa a decedat.
Din prima decadă a anului 1960, s-a stabilit în München, R.F. Germania, în calitate de cetăţean român cu statut de refugiat politic recunoscut, unde s-a recăsătorit cu Edith, şi a devenit tată a doi copii. A fost succesiv unul dintre membri activi din comitetele Asociaţiei Românilor Liberi din R.F.G. şi Berlinul Occidental, ai Acţiunii Creştin Sociale Române din Germania, ş.a., însoţind şi ajutând -după puteri – pe noii refugiaţi la autorităţie locale pentru efectuarea diverselor formalităţi, în căutarea de lucru, locuinţă ş.a. şi în nenumărate cazuri oferindu-le, pentru scurte perioade, găzduire în propria locuinţă. A lucrat ca recepţioner la diverse hoteluri din localitate până la pensionarea prematură, pe motive de sănătate. Ulterior, beneficiind de o pensie minoră, a trăit modest şi tot mai retras de tumutul învrăjbirilor fratricide din ultimii ani de exil şi din cei ai numitei “tranziţii” care a avut loc în ţară.
După graţierea condamnării la moarte şi clarificarea statutului de luptător anticomunist, reprimind paşaportul românesc, s-a bucurat însfârşit de şansa de a-şi putea vizita locurile natale, sora şi rudele rămase în viaţă, fiind unul dintre ultimii exilaţi politici care şi-a putut revedea Patria. A trăit în continuare, ca rezident român – cu sejur permanent – la München.
P.S.: 2 februarie 2012: ANEXA II.
La 14-16 februarie a.c., se împlinesc 57 de ani de când a avut loc acţiunea de la Berna, al cărei răsunet s-a bucurat de o amplă şi diversă ilustrare în luările de poziţii, în mass-media şi mijloacele de informare din acea vreme, în lumea întreagă.
Pentru informarea dumneavoastră redau mai jos, un fragment dintr-o relatare a unuia dintre numeroasele publicaţii din exil care au salutat această acţiune. Citez:
„I. Cine sunt cei patru dela Berna ?
Şeful grupului şi iniţiatorul acţiunii, Oliviu Beldeanu s-a născut la 16 Februarie 1924 la Dej, familia sa se trage însă din Maramureş. După ce a terminat liceul la Cluj, s-a prezentat voluntar pe front, la o unitate de transmisiuni în Crimea. A urmat apoi cursurile Şcoalei de ofiţeri de rezervă de Infanterie la Ineu-Arad, devenind ocotenent în rezervă. După război, a studiat Artele Frumoase la Cluj, activând totodată în Tineretul Naţional-Ţărănist. Mai târziu, a colaborat la ziarul „Ardealul”, care apărea la Bucureşti sub conducerea lui I. Anton Mureşanu. Arestat de securitatea din Oradea, dar sub nume fals, reuşeşte să fugă în Jugoslavia, în 1948. Pe când se afla încă în închisoarea din Oradea, era condamnat „în lipsă” sub adevăratul său nume. Jugoslavii îl reţin pe Beldeanu până în 1951 când reuşeşte să fugă la Triest, unde organizează şi conduce „Asociaţia Românilor Liberi”. Împreună cu un grup de prieteni, vine în decembrie 1953 la München. Pleacă apoi în Baden-Würtemberg. Timp de un an de zile lucrează la pictarea unei biserici…
Ion Chirilă s-a născut la 27 Septembrie 1931 la Crăsnăşeni, în Jud. Fălciu. Elev al Liceului din Huşi, Chirilă este pus de responsabilul utemist să spioneze pe colegul său Dumitru Ochiu (născut la Huşi, în 1930). Se înrolează în acelaş grup de rezistenţă din care făcea parte şi Ochiu… Participă cu accesta la acţiuni de sabotaj… Fug împreună în Jugoslavia, în 1950. Tot împreună sunt şi la Berna…
Cel mai tânăr din grup, Soare Codrescu s-a născut la 16 Noiembrie 1932 la Maluri, în judeţul Severin. De meserie şofer mecanic, Soare Codrescu a fost până-n 1951, soldat grănicier. A trecuit în Jugoslavia înarmat… Constituiţi în grup de şoc, aceşti patru compatrioţi au trecut la acţiune fără sugestia şi fără sprijinul nimănui.
Un singur Front
Temerara acţiune dela Berna a avut darul să mobilizeze pe toţi cei cu simţire românească, fără nicio deosebire de apartenenţă politică. Românii din America, în frunte cu dl. Şofron Fechete, preşedintele Uniunii şi Ligii, au lansat liste de subscripţie şi au constituit comitete pentru apărarea celor dela Berna. La fel s-a întâmplat în Anglia, Franţa, în Spania, în Italia, în Turcia, în Grecia… Este locul să subliniem aci admirabila comportare a Grecilor din România şi a Elveţienilor din România care au ţinut, şi de data aceasta, să se declare solidari cu noi. Mesagii de simpatie şi ajutoare sosesc de pretutindeni, dela prietenii României şi dela luptătorii pentru cauza libertăţii. Avocaţi de seamă, din toate ţările, s-au înscris ca apărătrori la proces… Pentru cauza românească şi acea a tuturor popoarelor trădate şi vândute în procente, cei patru băieţi viteji dela Berna au făcut un serviciu de nepreţuit. Ei au reuşit să strângă într-un singur front, cu faţa la acelaş duşman, pe toţi Românii şi pe toţi combatanţii anticomunişti.”/…/
(Citat din articolul „După evenimentele dela Berna”, Stindardul, Anul II, Nr. 18/19 Aprilie/Mai 1955, p. 3)
Parte din vasta Bibliografie ce poate fi consultată:
Laurence Wilkinson, No Fruit More Bitter, Heinemann, London 1958;
Magda Neuweiler, Zwischen Galgen und Kreuz – Das Leben des rumänischen Freiheitskämpfers Oliviu Beldeanu;
Oliviu Beldeanu, Memorial anticomunist din închisoare, Editura Jurnalul Literar, Bucureşti 1999
Stejărel Olaru, Cei cinci care au speriat Estul – Atacul asupraa Legaţiei RPR de la Berna (februarie 1955). Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu, Polirom, Bucureşti 2003
