Tenismanul Andrei Pavel a început o viaţă nouă în Gilbert, Arizona

0
217
AndreiPavel

AndreiPavelDupă 19 ani de locuit în Germania, „Cneazul” Andrei Pavel şi-a luat familia şi s-a stabilit în ţara tuturor posibilităţilor, America. Au găsit o casă pe gustul lor în Phoenix şi se pregătesc să trăiască visul american.

De ce Arizona?

Decizia lui Pavel de a se muta aici este puţin surprinzătoare, având în vedere că starurile din tenis preferă mai mult soarele Floridei sau pe cel din Los Angeles. „Am ales Phoenixul – de fapt oraşul se numeşte Gilbert, o suburbie a Phoenixului – deoarece Nick, prietenul meu, s-a mutat aici acum cinci ani, din Florida. Iar când l-am vizitat în urmă cu un an, am fost impresionaţi de loc. În plus, oraşul are o medie de vârstă de 31 de ani, sunt foarte multe familii tinere aici, iar şcolile sunt foarte bune.” Andrei şi familia lui au vrut o casă tipic americană: spaţioasă, însorită, cu grădină şi curte imensă în care chiar şi pisica familiei, Lucie, să se simtă în largul ei. „Am găsit locuinţa într-un cartier liniştit, de 30 de case, cu circuit închis. Am cumpărat-o şi-am transformat-o apoi după gustul nostru. A durat un an şi jumătate până am renovat-o cu ajutorul unui designer din State. Mobila, parchetul şi decoraţiunile le-am cumpărat din Arizona, iar de aranjamentele din casă ne-am ocupat amândoi, atât eu, cât şi soţia mea”, spune Andrei. „Căsuţa” lui are nu mai puţin de 500 de metri pătraţi, cei patru membri ai familiei având la dispoziţie un număr de… 14 camere.

AndreiPavelFamilyE drept că pentru a ajunge la acest număr record, cei 10 muncitori angajaţi de Andrei au fost nevoiţi să dărâme nişte pereţi şi să transforme un garaj sau alte spaţii de depozitare în camere de locuit. „Casa noastră are un nivel şi este construită în formă de potcoavă. Din afară, nu pare însă prea mare. Pe lângă curtea exterioară, cu piscină, gazon, flori şi pomi, avem şi o grădină interioară, mai micuţă. Gazonul l-am pus noi. Am vrut să avem mult spaţiu verde, aşa cum eram obişnuiţi în Germania. Aici, în Arizona, este zonă de deşert, totul este uscat.”

Vara, revin în România

La prima vedere, copiii lui Pavel sunt leiţi mama lor, Simone, de origine germană. Blonzi şi cu ochii albaştri, Caroline (12 ani) şi Marius (9 ani) se simt de minune în ţara Unchiului Sam. „Copiii s-au acomodat foarte repede aici, mai ales cu şcoala şi cu limba engleză. Pentru ei a fost destul de uşor. Le e dor însă de casa din Germania şi, mai ales, de prietenii pe care îi mai au acolo”, spune Andrei. Cât despre limba natală a tatălui lor, româna, Caroline şi Marius, deşi nu o vorbesc frecvent, încearcă să n-o uite şi profită de vacanţele la bunicii din România pentru a o exersa.

Fostul mare tenisman este foarte încântat de vremea din Phoenix. „Vremea este incredibilă! Vara, în schimb, este teribil de cald. Temperaturile ajung chiar şi până la 48 de grade. De aceea, noi plănuim să petrecem verile în România sau în Germania. Aici, aerul este foarte uscat, iar soarele foarte puternic, dar este perfect pentru tenis”, povesteşte Pavel despre căldura teribilă cu care a făcut cunoştinţă de când s-a mutat în Arizona. Până acum, familia Pavel a fost vizitată doar de socrii lui Andrei. Părinţii lui urmează să vină şi ei în Arizona, măcar de două ori pe an, din momentul în care vor primi viza. „Iarna, vor veni ei la noi, iar vara, vom merge noi la ei”, rezumă simplu sportivul nostru planul lui de bătaie.

După tenis, tot tenis

AndreiPavel1Pavel s-a retras, dar credeţi că a agăţat şi racheta-n cui? Nici vorbă. Tenisul este marea lui iubire, aşa că, dacă el nu mai concurează, îi învaţă pe alţii s-o facă. Sportivul nostru le arată copiilor americani ce înseamnă un rever made in Romania la academia lui de tenis, Pavel&Blackwood. „Deocamdată, avem zece juniori care se antrenează cu noi pentru Naţionale, dar anul acesta sper să vină şi copii din România. Eu şi Nick suntem la început acum, dar avem un program de pregătire foarte bun. Sunt sigur că o să ajutăm un număr foarte mare de jucători să progreseze în tenis!”

WIKIPEDIA: Andrei Pavel (born January 27, 1974 in Constanţa) is a tennis coach and former professional tennis player from Romania. He is currently coaching former world No. 1 and the current world No. 15 of the WTA, Jelena Janković.[1] Andrei began playing tennis at age eight, and moved to Germany at age sixteen. Pavel has turned professional in 1995. He has won three singles titles, including the ATP Masters Series tournament in Montreal/Toronto in 2001. He has also won seven doubles titles, the latest title being the Open Seat Barcelona, in 2007.

Pavel played what John McEnroe considers to be the best first round match at a Grand Slam he has ever seen at the U.S Open in August 2006, where he lost to Andre Agassi in four sets; 6–7(4), 7–6(8), 7–6(6), 6–2; taking three and half hours. Had Pavel won, it would have been Agassi’s last match in a professional tournament.

His best single result over the course of his career took place in 2001, when he captured the Masters Series title in Montreal. For his efforts during that week alone, Pavel earned US$400,000. When playing Andy Murray in the Australian Open in 2009, Pavel was forced to retire from the game in the second set due to a recurring back injury. He had lost the previous set. Andrei entered the 2009 French Open, where he was defeated by Tommy Haas 6–1, 6–4, 6–4.

He played his last singles match in his homeland tournament in Bucharest in 2009, where he lost in the first round to Pablo Cuevas of Uruguay. In the same tournament he teamed up with his old friend Gabriel Trifu, losing in the quarter finals to Spaniards Ramírez Hidalgo / Ventura. He also played two more exhibition matches, one facing Goran Ivanišević, while in the other he paired up with Ilie Năstase against the Mansour Bahrami / Yannick Noah pair. The week before, he had been the captain of Romania’s Davis Cup team, where they lost to Sweden 3–2 in the qualifying rounds.