Dragii mei, relatarea mea o să o concep într-o notă puţin diferită de cele anterioare. De fapt, mereu aş dori să fie una mai deosebită… pentru a nu vă plictisi. Fără să fac o introducere teatrală, am să vă spun direct despre ce e vorba. Sunt mult prea entuziasmată de ce am văzut zilele acestea pentru a păstra toată bucuria doar pentru mine. Aşa că doresc să vă împărtăşesc puţin din senzaţia de euforie care an trăit-o în aceste zile. Ziua de joi, 6 octombrie a fost destinată „maratonului meu” pentru a vizita Londra, pentru a mă mai culturaliza puţin şi în alte domenii decât lupta pentru supravieţuire a „unui emigrant român” în cetatea Londrei! Şi anume… Am fost să vizitez Galeria Naţională din Piaţa Trafalgar. De data aceasta nu m-am limitat numai la a vedea clădirea doar pe dinafară ci chiar am îndrăznit să intru şi să văd tablourile expuse, mai ales că intrarea era liberă… Vorba englezului: „The best things in life are free!” (Cele mai bune lucruri sunt cele gratuite!) se potriveşte de minune… mai ales când stai prost cu finanţele! Ei, desigur… că erai încurajat de cei de la intrare să faci niscaiva donaţii, aşa că fiind un suflet mare am făcut şi eu câte o donaţie şi la intrare şi la ieşire să nu ne acuze cineva că românii sunt un neam de traistă! Consider că a meritat toată osteneala mai ales când realizez ce tablouri, ce opere de artă mi-au văzut ochii.
Pentru mine a fost totul o revelaţie, o împlinire a unei dorinţe pe care o aveam de foarte mulţi ani. M-am întâlnit acolo cu tablouri realizate de pictori postimpresionişti precum olandezul Van Gogh şi francezii Gauguin, Manet şi Toulouse-Lautrec & Co. Din păcate, am ajuns la Galerie cu doar oră şi jumătate înainte de a se închide, cu toate că acolo îţi trebuiesc câteva ore bune ca să vezi toate tablourile din incintă. Şi ca să vă mai impresionez puţin, am să mai enumăr şi alţi pictori a căror tablouri mai erau expuse pe pereţi (dar din curentul impresionist de data asta), precum Monet, Sisley, Renoir, Cezanne şi Degas. Şi tot enumerând… ce am mai văzut la galerie, aş putea să o ţin încă mult şi bine, dar nu am să vă plictisesc prea mult şi am să spun doar ce aş dori să văd data următoare: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Titian, Botticelli, Rembrandt, Caravaggio, Turner, Delacroix, şi mulţi alţii, adică pe toţi cei prezenţi pe simezele muzeului. Promit că vă voi delecta cu relatări despre ei altă dată când am să revin la muzeu.
Un lucru însă este cert, am atât de multe de vizitat aici… încât simt că nu am suficient timp să le văd pe toate, deşi nu mă grăbeşte nimeni să mă duc spre casă. Vorba englezului „I’m gonna take my time!”. Am să încerc să vizitez cât mai multe locuri în perioada în care voi sta aici… în metropola de pe malurile Tamisei.
Deci după ce am vizitat puţin (mai trec eu pe acolo! Sic!) Galeria Naţională din Londra, ziua mea educativă s-a încheiat cu vizionarea unui spectacol de balet la Royal Opera House, situată în districtul Covent Garden, de unde deseori împrumută şi se suprapune cu acest nume. Vă daţi seama ce norocoasă sunt!? Am ajuns să văd live un spectacol de balet la Royal Opera House. Şi culmea norocului a fost că în actul al III-lea al spectacolului am văzut-o performând chiar pe… Alina Cojocaru, „The Royal Ballet’s diamond-in-residence” după cum o declara recent jurnalistul Mark Monahan în ziarul londonez „The Telegraph”! Acolo a fost absolut minunat şi am să mai merg cu siguranţă şi la alte spectacole în măsura posibilităţilor. Mai ales că şi eu am practicat baletul timp de nouă ani, aşa că am o motivaţie specială pentru a fi pasionată de spectacole de balet, de tablouri cu balerine, costume de balet… şi alte elemente ale acestei arte minunate. Apropo, în galeria de pictură vizitată în prima parte a zilei era doar un singur tablou cu balerine al lui Degas, deşi se ştie că acesta fost pasionat de frumoasele dansatoare mult timp…
Am avut intenţia să fac fotografii la spectacol, dar nu s-a putut deoarece înainte de începerea acestuia s-a anunţat la microfon că este interzisă filmarea şi fotografierea. Totodată, spectatori erau rugaţi să-şi închidă telefoanele mobile. După mine menţiunea cu închisul telefoanelor, sau mutarea pe silenţios, nici nu ar trebui să fie anunţată, ci ar trebui să fie de la sine înţeles că să procedeze aşa. Asta denotă respectul şi bunul simţ al publicului faţă de munca depusă de către artişti.
Câteva cuvinte despre spectacolul pe care l-am văzut. Se numeşte „Jewels” (Bijuteriile) şi are trei acte. Baletul a fost creat în urmă cu 45 de ani de către faimosul coregraf gruzin stabilit la New York, George Balanchine. Acesta s-a inspirat din frumuseţea bijuteriilor aflate în vitrinele magazinului Van Cleef & Arpels situat pe Fifth Avenue din Manhattan. Primul act se numeşte „Emeralds” (smaralde) şi este performat pe muzica compozitorului francez Gabriel Urbain Fauré. Vom vedea balerine îmbrăcate în verde ca smaraldul! Al doilea act, „Rubies” (rubine), este prezentat pe muzica lui Igor Stravinsky. Toate balerinele sunt îmbrăcate în roşu. Roşu ca rubinul! Actul al treilea, după mine… cel mai spectaculos, este construit pe muzica marelui Ceaykovsky şi are titlul „Diamonds” (diamante), unde balerinele sunt în alb – incluzând şi vestimentaţia Alinei Cojocaru şi a partenerului ei Rupert Pennefather. Toate costumele abundă de nestemate care îţi încântă ochii. Feeric! Spectacolul este pus în scenă de Elyse Borne şi Patricia Neary. Dirijorul orchestrei Valeri Ovsyanikov. Decoruri Jean-Marc Puissant. Costumele sunt create după schiţele regretatei Barbara Karinska. Totul la superlativ! Cam atât despre seara mea educativă, o seară foarte frumoasă, cu muzica bună şi imagini minunate. O revelaţie!
Având în vedere că am multe de povestit despre ce am mai văzut recent voi continua cu o vizită făcută într-una din aceste zile mohorâte de octombrie 2012 la Catedrala Sfântul Paul. Acesta este o biserică anglicană superbă. Datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, este construită în stilul baroc englezesc. A fost concepută de arhitectul Sir Charles Wren datorită eforturilor de renaştere a Londrei după marele incendiu care a afectat oraşul în 1666. Wren a mai construit sau recondiţionat încă 51 de edificii religioase in Londra fiind socotit până în zilele noastre unul dintre cei mai mari arhitecţi englezi. Edificiul este situat pe Ludgate Hill, un deluşor din centrul oraşului, unde se zice că pe vremea romanilor ar fi fost un templu dedicat zeiţei Diana. Saint Paul’s Cathedral este reşedinţa scaunului episcopal al Londrei. Cred că este printre cele mai vizitate obiective turistice din oraş. Pe parcursul timpului, aici au avut loc aici servicii religioase importante precum funeraliile lordului Nelson, ale ducelui de Wellington sau ale lui Sir Winston Churchill. Tot aici, la data de 29 iulie 1981, s-a desfăşurat ceremonia religioasă a căsătoriei prinţului Charles, cu Lady Diana Spencer. Interiorul este impresionant, mai ales cupola şi altarul. Absolut superbe. Cea ce este interesant este faptul că de la parter şi până sus în vârful cupolei sunt 365 de metri, adică un metru pentru fiecare zi a anului. Clădire este foarte frumoasă, dar totuşi nu m-a impresionat atât de mult ca şi Bazilica Sfâtul Petru de la Vatican. Din păcate şi aici fotografiatul este interzis! Am luat însă câteva imagini cu exteriorul edificiului.
Pentru a nu încheia brusc aceasta filă de jurnal, aş putea să vă povestesc câte ceva despre vizită făcută în weekend-ul ce a urmat la Grădina Zoologică din Londra, aflată în incinta Regent Park. Cum sunt o mare iubitoare de animale şi cum acest periplu a fost pentru mine o experienţă minunată, am simţit aici o bucurie sinceră, primară, aşa ca şi cum aş lăsa copilul din mine să iasă la suprafaţă. Până să ajung la Grădina Zoologică a trebuit să traversez tot parcul, având astfel timp să intru într-o ciudată starea de beatitudine… Stare care m-a călăuzit toată ziua respectivă. Vederea minunatelor aranjamente florale, a pomilor plini de verdeaţă… a pajiştilor pline cu iarba de un verde crud, a fost ca o introducere la bucuria ce urma să o trăiesc la Grădina Zoologică. Ajunsă la ZOO, am savurat din plin întâlnirea cu diferite animale. Şi aici timpul a trecut foarte repede, mi s-a părut foarte scurt, mai ales că am ajuns în jurul orei 15:00 iar porţile acesteia se închideau la orele 17:00. Dar oricum, acum ştiu despre ce e vorba şi voi mai reveni şi aici… Mai exista însă o „Grădină” şi mai mare în afara oraşului, un fel de safari, pe care mi-am propus să o vizitez la primăvară. Dar atunci, (îmi propun de pe acuma!) am să pornesc dis-de-dimineaţă ca să fiu sigură că îmi va ajunge timpul să vizitez toată rezervaţia.
Revenind la Grădina Zoologică din Londra, încerc să rememorez imaginile cu animalele văzute pentru a vă transmite şi dumneavoastră puţin din bucuria trăită de mine. Am văzut animale frumoase şi bine îngrijite. Am văzut gorile, pinguini, maimuţe-păianjen, şacali, un hipopotam pitic, apoi girafe, tigrii, lei, vidre, lemuri… şi multe alte vietăţi. Însă pot spune că… spectacolul oferit de pinguini a fost atracţia principală pentru majoritatea vizitatorilor. Asta pentru că am prins ora mesei domniilor lor! Sunt tare haioşi şi adorabili. Pe uscat sunt cam împiedicaţi şi neîndemânatici, însă când ajung în apă sunt precum torpilele.
A fost deci, o bucurie pentru mine să mă delectez cu imaginea unor animale sănătoase şi frumoase. Chiar dacă la ora 17:00 vizitatorii trebuiau să părăsească incinta Grădinii Zoologice… eu eram mult prea fericită ca să-mi închei mica drumeţie prin parcurile londoneze. Deşi începuse să plouă mărunt, fapt care nu m-a deranjat, am ales să mă mai plimb o vreme prin Regent Park. Tot bântuind pe-acolo am dat la un moment dat de Grădina Reginei (Queen’s Garden)! Wow… o grădină plină cu zeci de soiuri de trandafiri absolut minunaţi. Bineînţeles că nu îmi lipseau căştile din urechi cu muzica mea favorită. Simţeam că plutesc, chiar dacă începusem să fiu din ce în ce mai udă… de la ploaia care nu vroia să înceteze. Oricum nu era o ploaie foarte rece, iar mie îmi place să mă plimb uneori prin ploaie… Când eram acasă la Oradea am şi dansat odată prin ploaie şi a fost absolut fantastic. Dansam şi cântam prin ploaie! La fel cum a făcut-o şi Gene Kelly în filmul „Singing în the rain”! Vă mai aduceţi aminte: „I´m singin´ în the rain/ Just singin´ în the rain,/ What a glorious feeling,/ And I´m happy again.// I´m laughing at clouds/ So dark, up above,/ The sun´s în my heart/ And I´m ready for love…/. Singura deosebire dintre noi era că… americanul nostru avea pălărie şi umbrelă!!!
În fine, plimbându-mă prin ploaie pe ritmurile muzicii şi admirând minunatele flori aveam sentimentul că pot să zbor, ca toată lumea e a mea, că pot face absolut tot ce-mi propun, că sunt o persoană norocoasă şi în acelaşi timp minunată… Ce modestă sunt… nu? Dar, chiar aşa mă simţeam după o zi petrecută printre animale şi verdeaţa. Totuşi, când am simţit că eram prea udă la păr, am pornit fericită şi liniştită spre o staţie de metrou, cea mai apropiată de parcul respectiv… Şi uite aşa a mai trecut o zi minunată, o săptămână minunată şi o lună minunată… pe meleagurile britanice. De fapt pentru asta venit aici! Să fiu fericită! Să încerc să mă bucur cât de mult pot de fiecare clipă petrecută pe aceste meleaguri, pentru a materializa cât mai bine şederea mea în Londra. Şi mă bucur… Încetişor-incetişor am început să bifez multe din obiectivele pe care mi le-am propus să le văd în perioada cât voi sta aici.