Volumul “ÎN DOUĂ LUMI” o carte de suflet, o lecție de ROMÂNISM

0
8

cid_image001_png01CCFFE0În cadrul Simpozionul Naţional „Ioan Slavici la aniversară”, ediţia a II-a, din 29 februarie 2012, responsabil de proiect Gabriela Victoria Mnerie, în cadrul Universităţii ,,Ioan Slavici” din Timisoara, participanţii s-au putut bucura de lansarea cărţii „În două lumi” a scriitorului român, Ben Todica, stabilit în Australia.

Născut la 23 noiembrie 1952, în satul Iezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui, România, fiul Auricăi şi Gheorghe Todică, după ce anii cei mai frumoşi îi petrecuse în Ciudanoviţa, judeţul Caraş Severin, îl regăsim acum în Australia.

Ben Todică este o personalitate complexă. Un prieten pe care te poţi baza indiferent de situaţie, demn şi dârz. Un OM remacabil prin sufletul său mare. Alături de Ming, soţia sa şi de cei trei copii, şi-a creat în Australia, dar nu numai, un univers al armoniei, al păcii interioare după care tânjesc mulţi.

“Am început de unul singur ca o scânteie şi mocnind ca un foc înăbuşit am străbătut întreaga viaţă luminând modest precum licuriciul în noapte nederanjând dar tresărind cu atenţie pe ici, pe colo. Am fost întodeauna condus de interes pentru cunoaştere şi împlinire, din dorinţa de a, într-o zi, demonstra semenilor mei că suntem demni de această lume, că nu suntem mai prejos. Nu lupta de a acapara lucruri sau averi ci lupta de a da înapoi celor ce mi-au dat cu atâta dragoste: părinților mei, colegilor mei, învăţătorilor, profesorilor, prietenilor, Ciudanoviţenilor, Oraviţenilor, Banatului şi întregii Românii, m-a condus.

Mi-s dragi Doamne oamenii aceştia sărăciţi de vremuri şi munciţi de împrejurări, şi printre ei, câţi Doamne, nu or fi, de o înaltă puritate sufletească, şi de o adâncă sensibilitate spre bine.”(Efectul “Fluture” – vol. “Între două lumi”, autor Ben Todică).

A rămas acelaşi. Bun român, iubitor de neam şi ţară. Domniei sale nu-i este ruşine a recunoaşte că este român,  că-şi iubeşte ţara cu bune şi rele. Nu-şi poate uita rădăcinile, nu poate renunţa la limba română, la graiul său.

Primul sau volum “Între două lumi” este edificator.

Aşa cum afirmă pe coperta primei cărţii “există o pasăre, care de cum se naşte, îşi ia zborul şi rămâne în văzduh până moare. Ea îşi pescuieşte hrana din zbor (coborând în picaj), de pe pământ şi din ape. Aşa mă simt şi eu de când am fugit din ţara MAMĂ. În străinătate (cel evadat dintr-o ţară comunistă) suspendat prin ceea ce fac, îmi hrănesc identitatea de român prin scris – şi de cele mai multe ori, după moarte, cenuşa ne este adusă acasă, şi împânzită pe locul natal.

Scrierile mele sunt acest picaj pentru a mă hrăni şi supravieţui ca român care nu se mai poate întoarce la casa lui, pentru că, ea a rămas în anul în care el a plecat – în cazul meu 1979.”

Volumul “ÎN DOUĂ LUMI” a fost primit cu multă căldură de distinșii oameni de cultură.

Cuvinte emoționante au fost rostite de prof. univ. dr. Mnerie Dumitru, rectorul Univesității Ioan Slavici, de remarcabila jurnalistă, scriitoare, D-na Veronica Balaj de la Radio Timișoara.

Un moment inedit a fost intervenția prietenului din copilărie, D-nul Nicu Chișe, venit tocmai de la Ciudanovița pentru a se bucura de această manifestare.

Felicitări românului ce nu și-a uitat rădăcinile și simte mereu nevoia de a se întoarce acasă. O carte document pentru generațiile care vor veni, o carte pentru cei dragi. Structurată în două capitole, întâlnim inteviuri cu personalități din toate domeniile din lume, români adevărați ce nu și-au uitat obârșia. Ecourile reprezintă elogiul adus scriitorului în urma apariției primei cărți, intitulată „Între două lumi”. Acum scriitorul Ben Todică, se simte implinit, respiră, traiește doar „În două lumi” pentru România și Australia, pentru „trandafirul special” numit Ming.

„Această carte, afirma scriitorul, m-a aşezat pe mine, autorul ei, în scaunul cititorului ca să descopăr puterea şi măreţia divină a cuvântului scris. Am început să realizez cât de aproape sunt de creatorul meu, să simt că sunt plămădit după chipul şi asemănarea sa, că atunci când vorbesc, Dumnezeu este în mine şi că eu nu aş exista fără el – “pentru că la început a fost cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu”.

Scriitorii care m-au luminat, parcurgându-mi cartea, sunt scăldătoarea prin care Dumnezeu căleşte sabia sfinţilor, sunt cel mai mare dar şi scut împotriva neştiinţei şi al întunericului, sunt bucuria trecerii într-o nouă lume. Sufletul îmi este plin de un mănunchi de emoţii unice. Sunt Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut! Am exclamat şi am plâns tremurând precum oţelul trecut din flăcări în gheaţă. Dragă cititorule, nu gândi ce am scris, ci simte ce poate face limba prin cuvânt! Tu eşti cuvântul!

Doresc să mulţumesc doamnei Vasilica Grigoraş fără ajutorul căreia nu ar fi fost posibilă apariţia unei cărţi de mărimea şi scopul acesteia de faţă. Prin alegerea temelor şi selecţia materialelor, cartea este alcătuită şi direcţionată spre cititorul dornic de o adevărată experienţă a limbii române.

Sincere mulţumiri doamnei prof. dr. Ileana Costea pentru contribuţia deosebită la apariţia volumului. Aprecierea mea şi calde mulţumiri tânărului Radu-Ticu Grigoraş pentru răbdarea şi tenacitatea cu care a realizat transcrierea fidelă a interviurilor stocate pe suport electronic. Nu mai puţin, doamnei Daniela Tiţ, doamnei Constanţa – Doina Spilca ce mi-au fost alături la greu… şi din suflet, multă recunoştinţă tuturor contributorilor prin text la realizarea acestei cărţi cât şi fiului meu Eric pentru transpunerea simţămintelor mele în realizarea copertei.

Vă las pe domniile voastre, cititorii, să judecaţi şi să apreciaţi valoarea cuvintelor noastre – cuvinte româneşti de o mare şi frumoasă experienţă literară pentru mine.
BEN TODICĂ – Australia, 2011