Emmanuel, un băieţel de doi ani şi-un pic, creşte, departe de ,,un pământ numit România, în ,,patria lui Voltaire”. Este francez, cu acte, fiindcă s-a născut într-un oraş din inima Alpilor francezi, nu departe de gheţarul Mont Blanc, la o dată sub semnul lui 9 (zi, lună, an terminat în această cifră …). Părinţii lui şi-au făcut studiile în oraşul lui Stendhal şi au decis să se împământenească acolo. Deh!, e mare adevăr în dictonul latinesc ,,Patria ubi bene!”.
Patrioţi – prin vorbe şi fapte – au în inimi ,,ţara Mioriţei”, cu Eminescu, cu basme, cu istoria cosmetizată de ieri, dar şi cu cea crudă de azi. Şi ei, ca de fapt toţi românii de dincolo sunt nişte ,,Fram, ursul polar”, care la circ tânjeşte după ,,lumea gheţurilor”, iar, acolo este bolnav de dor, se vrea în arenă, alături de cei care l-au adorat. Sunt nişte inadaptaţi!
Bine realizaţi, din toate punctele de vedere, românii din Franţa,… Italia,… Austria,… Germania,… Australia,… Canada,… Japonia,… Thailanda,… India,… oriunde se află un petec de pământ pe care trăiesc oameni, suferă din cauza ,,bolii” numite ,,DOR”.
Acest cuvânt, intraductibil în vreo limbă, este o stare, care te cuprinde uneori, declanşată de amintiri, cuvinte, accente muzicale, privelişti, filme…
Şi DEX despre:
DOR, doruri, s. n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaş. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvneşte, aspiră la ceva; năzuinţă, dorinţă. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). – Lat. pop. dolus < dolere „a durea” (cf. DEX, p. 277).
Unii români sunt stabiliţi pe meleaguri străine de câteva generaţii, dar mai toţi n-au uitat vorba de-acasă. I-am urmărit la diverse emisiuni TV, gen ,,românii de pretutindeni” şi s-a putut remarca mândria lor de a fi român, în ciuda tuturor mizeriilor, ,,reale” şi ,,scornite”, în care ai noştri, indiferent ,,de farbă” au făcut fapte urâte. Or fi mâncat ,,lebedele Vienei”, or fi speriat ,,cetatea eternă”, or fi … dar cei buni sunt de multe ori mai buni ca ai lor, ei sunt pricepuţi la toate.
Din păcate, după Revoluţie, mulţi români au luat calea străinătăţii, fiindcă ,,lupii” aflaţi la cârma ţării, au ,,halit” cam tot ce se putea. Lăcomia lor o vezi în palate, ,,cu” şi ,,fără” gust, în maşini de lux, în vacanţe exotice, … în conturi bancare, greu de citit, în petreceri, terminate în orgii. Pentru ei nu există lege; legea o fac ei şi se modifică după ,,cum vor muşchii lor”.
Odraslele lor au umplut şcolile din străinătate, dar, prea puţini au învăţat ceva acolo, poate doar ,,la gât cravatei cum se leagă nodul”, iar, mai apoi se-ntorc, pe lângă ai lor, sfidându-ne cu ,,chipul lor şiret de oaie creaţă”. Toate-s vechi, iar Iorgu de la Sadagura a plecat ,,viţel şi s-a întors bou”, ne spunea, pe vremuri ,,bardul de la Mirceşti”, Vasile Alecsandri.
Am tot aşteptat schimbări, dar, din păcate, ,,pleacă ai noştri, vin ai noştri …”, iar ,,lupii tineri” sunt mai flămânzi, mai răi. Ei atacă, în ,,haite”, având în frunte pe Marele Lup. Avem un tineret bun, care nu se poate apăra de lupi, decât prin fugă şi nu se va întoarce curând.
Undeva, în Europa, la Grenoble, Emmanuel va creşte mare. Părinţii se ,,strofocă” să-l înveţe româneşte, i-au comandat şi un costum popular, ascultă poveşti cu Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, este prin sânge român. Ca el se află sute de mii de pui români peste tot, iar părinţii îi hrănesc cu ,,boabe” de vorbă româneşti. Oare când – aproximativ?! – ei şi ai lor vor reveni la cuiburile din România? Până atunci, cei din ţară, vor face ceva, sau … ,,pârjol”, … ,,prăpăd”, … ,,jaf”?! (nişte cuvinte pe care ei ar trebui să nu le mai cunoască!).
Am trăit în lumea roşie, cu multiplele ei greutăţi, am înţeles, după Revoluţie, prin călătoriile făcute, metafora cortina de fier şi nu pot să fiu nostalgic, dar, astăzi, cred că sunt potrivite versurile lui Eminescu:
,,Cum nu vii tu, Ţepeş, Doamne, ca punând mâna pe ei
Să-i împarţi în în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni.
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Potrivite sunt, Doamne, cuvintele pentru nepăsătorii din fruntea ţării!
Este an electoral, se deschid ,,baierele” pungilor din visteria ţării. Se măresc salariile şi se dă ceva la pensionari, va curge ,,lapte şi miere”, îi vom întrece pe occidentali (dacă aceştia vor sta pe loc!), învăţământul va fi de acum ,,prioritate naţională” (ca de fiecare dată la alegeri!) – nişte minciuni gogonate, fiindcă Generalul Iarna a arătat ,,faţa ascunsă” a României. Trist, dar adevărat, iar, dacă vom face tot aşa, vom juca pe melodia ,,tot pe loc, tot pe loc, pe loc …”.
…undeva în Alpii francezi, Emmanuel – Romol învaţă româneşte. La şcolile franceze, engleze, australiene, canadiene … copiii românilor trebuie să se situeze pe primele locuri, să fie în fruntea colegilor, care poate le vor spune că ,,românii sunt doar descendenţii lui Dracula”.
Peste puţin timp alegerile parlamentare vor bate la uşă. Şi la uşile românilor de peste hotare. Atunci ne amintim de ei, … vor aduce voturi, dar până atunci ce-am făcut?
De ce nu le trimitem cărţi, obiecte cu specific românesc, de ce nu le deschidem şcoli, ziare, posturi de mass-media?! De ce nu-i mediatizăm pe cei care ,,din ardoare către neamul” lor ,,au pus osteneala” de a îndrepta imaginea ţării?!
Doar câte exemple:
În Australia, BENONE TODICĂ este un ambasador fără ,,portofel” al României. Ascultaţi-l la radio cu emisiuni proprii, citiţi-i ziarele mândriţi-vă cu el.
Tot acolo îl veţi întâlni pe GHEORGHE COSTEA, autorul volumului ,,Iarba de acasă”, care aproape anual ,,îşi încarcă bateriile” acasă, în România.
Profesoara LENUŢA GIUKIN, în America, predă cursuri şi de limba română, pe la diverse universităţi. În ţară a încercat să organizeze cursuri de vară pentru copiii din orăşelul din care a plecat în lume. S-a zbătut să deschidă la Oraviţa un muzeu de etnografie, dar ,,nu se poate”, deşi clădirile vizate vor intra în ruină.
În ,,patria lui Voltaire”… şi ,,ţara lui Emmanuel”, românii din Grenoble şi-au cumpărat biserică orodoxă, au înjghebat o bibliotecă românească. Cărţile au fost donate de o Doamnă care s-a stabilit acolo, dar transportul l-au suportat ,,românii-francezi”.
Cărţile ,,leac pentru suflet” sunt pentru Emmanuel şi alţii ca el; în ele vor citi în limba lui tata şi mama, în cea a moşilor aflaţi departe de ei, cu sufletele împovărate de dor.
Este an electoral. A nins mult, a omeţit în patria lui Eminescu – Brâncuşi – Enescu şi zice-se că zăpada e semn belşug. Dă, Doamne! Dar ,,frică-mi” că e … prielnică şi haitelor de lupi, plecaţi după pradă!
Copiii din ţară ştiu, ,,căţeluş cu părul creţ”. Poezia lor a devenit una reprezentativă, deoarece este mult adevăr în versurile ei: ,,El se jură că nu fură …” şi, dacă ,,fură” ce-i?! Îl ducem la ,,sfatul popular” şi, acolo, îi luăm ,,oul” din gură, îl dojenim, îi dăm drumul şi-l înscriem în partidul care trebuie. Am furat alţii combinate, intreprinderi, banii cu sacii şi … ,,iată-mă-s isprăvnicească”.
