„Din Eul răstignit de iubirea pentru celălalt, curge viaţa veşnică.” M.-A. Costa de Beauregard
Trist poți fi atunci când ești singur, când ai nevoie de sprijin, de cuvinte mângâietoare sau când alături de altul fiind, suferi pentru suferința celui de lângă tine, suferi împreună cu el și încerci să-i ușurezi tristețea cu ajutorul cuvintelor, gesturilor… Triști suntem când ne amintim de momentele dureroase ale vieții noastre, sau ale celor pe care îi iubim. Triști suntem în această Săptămână a Patimilor lui Hristos, amintindu-ne de durerea și suferințele Sale: umilința de a căra propria-I cruce și a fi scuipat, piroanele bătute în membre, coroana de spini de pe cap, sabia împunsă în coaste… Și toate îndurate pentru ca noi să avem drum liber spre Dumnezeu. Dar, la capătul celălalt stă speranța care face ca sufletele noastre să poată primi bucuria Învierii. Prin cunoaștere înlăturăm tristețea din sufletele noastre. Avem nevoie de evadarea gândurilor către trecut și viitor. Iar trecutul înseamnă Tradiție și Nicolae Iorga spunea că „Tradiția poate fi uitată, dar ucisă, nu!” Și generația mea a trăit vremurile uitării… Omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorită unui cod al valorilor, a unei tradiţii culturale şi spirituale. În momentul când sunt negate tradițiile culturale, oamenii se neagă de fapt pe sine, iar naţiunea se poate confrunta cu o criză de identitate. Comunismul s-a opus cu vehemență oricărei tradiţii. În Manifestul Comunist al lui Marx – documentul principal al partidelor comuniste – se recunoaște pe față rolul malefic al doctrinei: „Revoluţia comunistă reprezintă ruptura cea mai radicală cu relaţiile tradiţionale; nu este de mirare că dezvoltarea sa implică ruptura cea mai radicală cu ideile tradiţionale”. Dar iată că roata vieții nu s-a blocat, ea ne-a readus tradițiile, sărbătorile… și ele nu au putut fi ucise!
Tradiție, înseamnă trecut, o sumă de valori, concepții, obiceiuri sau credințe care se păstrează la un popor sau chiar la nivelul întregii umanități, concentrate fiind în jurul unui Adevăr. Există o tradiție Sfântă și o tradiție a poporului. Este bine să ne dăm seama de diferența lor, cu toate că amândouă slujesc Binele, frumosul și Adevărul. Tradiția populară s-a transmis de-a lungul secolelor prin viu grai, inspirată din întâmplările, observațiile, experiențele acelor zile de demult, prin obiceiuri perpetuate (transmise de la o generație la alta), iar Sfânta Tradiție se referă strict la învățăturile lui Hristos, transmise Apostolilor și conținute în Sfânta Scriptură.
Intrăm în Săptămâna Patimilor și fiecare zi este marcată de Biserică prin slujbe minunate, numite Denii, numele lor venind de la slavonescul „vdenie”, însemnând priveghere sau slujbă nocturnă. Prima dintre Denii se ţine chiar în seara Duminicii Floriilor şi este Denia pentru Lunea Mare. Ultima are loc în Vinerea Mare şi este cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului, după care urmează Noaptea Învierii. Niciodată nu trebuie să rămânem în brațele tristeții, „să nu plantăm copacul tristeții în inimile noastre”, după cum ne sfătuia un poet, ci să avem în spate trecutul și în față „cartea bucuriei”, pentru a putea duce lupta pe mai departe, în această viață. Să întrevedem, să gândim un scop, cel mai mare fiind cel al mântuirii noastre, speranța să ne umple sufletul! A spera este ca și cum ți-ai construi o barcă, te-ai urca în ea și ți-ai propune să ajungi la malul celălalt. Poate să nu ajungi, să se răstoarne barca, să pierzi cârma, să întâmpini valuri mai mari sau mai mici, dar dacă știi să eviți pe cât posibil toate obstacolele și să lupți pentru înlăturarea lor, o dată ajuns la celălalt mal, vei știi că viața pe acest pământ nu a fost zadarnică, că ai avut o menire și te-ai străduit s-o îndeplinești. Speranța care ne călăuzește, ne presară-n drum flori și ne dăruiește energii dumnezeiești.
În aceste zile triste, de sărbătoare religioasă creștină așteptăm Învierea Domnului, ne pregătim sufletele pentru bucuria trăirii ei. Sărbătoarea Învierii lui Hristos este numită și Paște sau Paști, interpretarea duhovnicească a cuvântului fiind acela de trecere. Ea a devenit o tradiție în viața noastră, a creștinilor, în viața Bisericii, fiind cea mai veche sărbătoare creștină, sărbătorită încă din epoca apostolică.
După credința noastră creștină, în această zi – Vinerea Patimilor – a avut loc moartea lui Iisus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Acestei zile i-am dedicat poemul:
Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos./ Se-aude toaca./ Credincioşii se-ndreaptă spre biserici./ Încep slujbele religioase./ Îngerii coboară blând din cer,/ întind aripile deasupra capetelor noastre./ Îşi pregătesc glasurile,/ Preoţii-nalţă rugăciuni./ Se-aud cântări de cinstire, se – nfiorează întreaga fire./ Se-aprind lumânări,/ se luminează inimile şi gândurile noastre./ Se cântă Prohodul…/ Îngerii trişti cântă cu noi! Clopotul bate./ Pe cer trec nori alungaţi de vânt./ Păsări tresar din somn speriate./ Printre foşnet de aripi şi unde sonore,/ lumânările noastre,/ unite-ntr-o singură lumină mare./ Învăluiţi în propria lor lumină/ Îngerii sunt printre noi!/ Înconjurăm biserica împreună cu preoţii,/ purtători ai sfântului Epitaf./ Ne oprim de patru ori/ şi ne hrănim sufletele cu rugile lor./ Trecem pe sub Epitaf…/ Îngerii sunt cu noi!/ Biserica-i prea plină./ În jur roiesc enoriaşii./ Vinerea Mare a Patimilor lui Hristos!/ Îngerii se află printre noi!
De secole rememorăm tristeţea acelor zile, acelui timp, Patimile lui Hristos, Cel venit să ne lumineze, să ne dezvăluie sensul vieţii, iar Învierea Domnului este un moment încărcat de lumină, de bucurie, seninătate, dragoste și speranță. Biserica, așezată și înălțată pe Tradiția Apostolilor, propovăduiește această sfântă sărbătoare prin episcopii așezați de către Apostoli și urmașii acestora.
Ouăle roșii pe care le pregătim simbolizează mormântul purtător de viață al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa din morți. De aceea, când se aprinde Lumina Învierii, când se sparg ouăle prin ciocnire la masă, când se întâlnesc oamenii pe străzi, creștinii își spun: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!
Din „Articole și eseuri – vol.II”
