În cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX” – scrisă de Octavian Curpaş o să găsiţi, deopotrivă, descrieri parcă desprinse din clasicii noştri – şi mă gândesc la Rebreanu, Slavici -, picături de istorie, politică, intrigă poliţistă şi ceea ce m-a captivat pe mine, mai ales, o analiză fină a psihologiei umane. M-au impresionat în mod deosebit subcapitolele „Ce-i omul…” „O frumoasă floare vine”, în care sunt înfăţişate, simplu şi profund, evenimentele tragice ale unor familii. Experienţele prin care trece „Nea Mitică” (Dumitru Sinu – pe numele lui real), sunt pline de vitalitate (nu a avut timp să se plictisească în viaţă), unele pline de umor, altele de tristeţe, altele de primejdie… aşa cum este viaţa. Autorul prezintă cu multă claritate istorii de viaţă autentice şi pline de învăţăminte.
Pot spune că nu am citit până acum o astfel de carte, în care să găsesc atâta experienţă umană din care să am ce să învăţ şi la ce să reflectez, ca această carte a lui Octavian Curpaş. Personajul principal ne înfăţişează destine diferite ale persoanelor pe care le-a întâlnit şi pe care, cu îndrăzneală le-a provocat. Să înveţi în acest fel din istoria altor popoare – iată un mare noroc pe care nea Mitică şi l-a creat singur. Nu a aşteptat ca viaţa să îl traiască, el a trăit-o şi şi-a creat-o.
O carte bogată, plină de umanitate, în care plângi, râzi, trăieşti alături de oameni reali. Este o carte pe care o recomand, mai ales celor care “au timp să se plictisească în viaţă”.
