În avocatura de afaceri succesul înseamnă perseverenţă şi seriozitate. Studiind dreptul în România, Franţa şi America, Raluca Papadima, în prezent avocat asociat în cadrul firmei de avocatură Latham & Watkins LLP (New York), recunoaşte importanţa deosebită a unei formări academice internaţionale în ascensiunea profesională.
În opinia sa, cheia schimbării o reprezintă lucrul în echipă, deschiderea către mediul internaţional, iar ingeniozitatea românilor ar putea fi exploatată mult mai eficient în mediul de afaceri.
Ce anume v-a determinat să urmaţi o carieră juridică? Aţi fost influenţată în această alegere?
Raluca Papadima: La vremea când a trebuit să fac această alegere mi-am dorit o disciplină care să nu aibă nimic în comun cu materiile studiate la liceu, fiindcă nu mă atrăsese niciuna în mod particular. Mi-am dorit o disciplină în care să existe contact cu oamenii, în care să îmi pot folosi talentul oratoric (unii dintre prietenii mei ar spune plăcerea de a mă certa) şi care să aibă, în acelaşi timp, şi o componentă socială. Alegerea am făcut-o singură, fără să stau prea mult pe gânduri. Având în vedere că examenul de intrare la Facultatea de Drept de stat era unul greu pe atunci, părinţii mei au insistat să dau examen de admitere şi la diverse facultăţi din cadrul ASE – şi bine au făcut pentru că la Drept am intrat cu ultima medie.
Care sunt avantajele unei academice internaţionale, în sisteme de drept diferite, pentru un avocat de business?
Dacă lucrezi ca avocat în domeniul afacerilor internaţionale, este fundamental să ai cunoştinţe şi o oarecare înţelegere a altor sisteme de drept, şi în special a celui american care la ora actuală continuă să influenţeze masiv modul în care avocaţii de afaceri îşi practică profesia peste tot în lume. La fel de important este ca un avocat să stăpânească foarte bine cel puţin două limbi de circulaţie internaţională, inclusiv terminologia juridică, precum şi să poată înţelege concepte de economie şi finanţe. Tot formarea mea academică internaţională mi-a dat acces şi la alte elemente esenţiale pentru profesia mea: lecţii de pledoarie, exerciţii de negociere, cursuri cu accent pe formarea practică şi cursuri de drept comparat.
Care consideraţi că au fost punctele cheie în ascensiunea dvs. de la Bucureşti, la Paris şi apoi la Harvard?
Curiozitatea şi seriozitatea. Datorez părinţilor mei plăcerea călătoriilor şi a descoperirii unor noi locuri, oameni, reguli şi provocări. Apoi, mi-am propus, în facultate, să încerc mereu să fac mai mult decât mi se cere. Aşa că am făcut o dublă formaţie, Facultatea de Drept şi Colegiul Juridic Franco-Român, care a rezultat în obţinerea unei duble licenţe (română şi franceză) şi a unei burse pentru un master la Paris. Preocupările mele extracuriculare (numeroase concursuri de pledorii şi de eseuri) m-au ajutat de asemenea, pentru că m-au învăţat să lucrez în echipă, mi-au lărgit orizontul şi mi-au arătat că dreptul, deşi la prima vedere poate părea o disciplină cu specific profund local, este omniprezent (cu diferenţe de la ţară la ţară, care sunt interesant de explorat) şi guvernează aproape toate aspectele vieţilor noastre. La Paris, am aflat că miza studenţilor francezi era efectuarea unui master în SUA, aşa că m-am ambiţionat din nou. Sunt convinsă că dubla mea formaţie a contribuit semnificativ la admiterea mea la Harvard. Toţi colegii mei de acolo făcuseră ceva în plus faţă de parcursul normal al unui student.
Cât de diferită este imaginea reală a avocatului corporatist american faţă de miturile cinematografice?
Dacă vă referiţi la filme precum Wall Street, atunci asemănarea este destul de mare, deşi eu speram că viaţa mea va semăna mai degrabă cu Ally McBeal. Marile cabinete de avocatură de afaceri din SUA, majoritatea având biroul principal la New York, funcţionează întocmai ca nişte mari instituţii financiare sau corporaţii. Tranzacţiile sunt importante şi multe ajung pe prima pagina a ziarelor, ritmul de lucru este alert, clienţii sunt sofisticaţi şi aşteptările lor sunt mari, cum de altfel sunt, însă, şi satisfacţiile la finalizarea unui proiect. Dar nu este cel mai distractiv mediu din lume şi se lucrează exagerat de mult.
Aveţi sau aţi avut un model printre profesorii dvs.? Aţi luat vreodată în calcul posibilitatea unei cariere universitare?
Profesorilor mei, români, francezi şi americani, le datorez cariera mea. Ei mi-au deschis ochii către posibilităţile existente şi m-au susţinut în drumul pe care l-am parcurs până acum, scriind zeci de scrisori de recomandare, completând formulare interminabile şi ascultându-mi cu răbdare ideile cu privire la următorul proiect. Îi sunt extrem de recunoascătoare şi judecătorului de la Curtea Supremă a Statului Delaware (SUA), pentru care am lucrat timp de un an ca asistent al curţii şi cu ajutorul căruia am învăţat să navighez în labirintul instanţelor americane.
Provenind dintr-o familie de profesori universitari, am avut mereu dubii dacă viaţa corporatistă a fost cea mai bună alegere. După 7 ani petrecuţi în SUA, am revenit de curând în România tocmai în scopul de a explora posibilitatea de a începe o carieră universitară. Sper ca acest lucru să fie posibil, mi-ar face o mare bucurie să pot să predau din toamnă la Facultatea de Drept şi la Colegiul Juridic şi să îmi plătesc astfel datoria de recunoştinţă pe care o am faţă de aceste instituţii. Şi sper ca în acest fel să pot contribui şi la o mai mare deschidere internaţională a Facultăţii de Drept.
În ce ar consta puterea individuală a unui român de a provoca o schimbare semnificativă în societatea românească? Care a fost momentul în care aţi fost conştientă că activitatea dumneavoastră ar avea impact asupra României?
Nu cred că un singur român ar avea puterea de a provoca o schimbare fundamentală în societatea românească, după cum nu cred nici că schimbarea unui prim ministru va relansa imediat economia ţării. Cred însă că există oameni care pot declanşa o schimbare, dacă ştiu să lucreze în echipă şi să atragă alături de ei oameni competenţi şi oneşti care împărtăşesc aceleaşi idei. Un exemplu bun în acest sens îl constituie campaniile unor candidaţi independenţi şi relativ necunoscuţi la primăria Bucureştiului la alegerile care au avut loc recent.
Am fost bucuroasă atunci când am simţit că am contribuit, în orice măsură, la schimbarea părerii unei persoane despre ţara noastră sau, în anumite cazuri, la descoperirea că ţara noastră există, dar nu am conştientizat niciodată că activitatea mea individuală ar avea un impact asupra României. Mi-aş dori să fie aşa. Deocamdată, încerc să ofer sfaturi şi ajutor tuturor celor care mi le cer, în speranţa că în acest fel îşi vor atinge potenţialul profesional maxim şi vom avea motive să ne mândrim ulterior cu reuşitele lor.
Din perspectiva experienţei personale, care ar fi atuurile României de la care ar trebui să plecăm în dezvoltarea unei ţări conştiente de propriile valori?
Ingeniozitatea şi ospitalitatea românilor. Suntem un popor extrem de inventiv şi, dacă am aplica aceeaşi ingeniozitate în mod corect şi în mediul de afaceri, cred că am avea mai mult succes comercial. Din păcate însă, pe acest plan ne lovim de refuzul obstinent al românilor de a respecta legile pe care le consideră proaste, în loc să se organizeze pentru a le schimba. De asemenea, suntem un popor extrem de ospitalier, ceea ce ar trebui să ne ajute să refacem industria turismului, mai ales că avem o ţară atât de frumoasă, şi să ne faciliteze dezvoltarea unor relaţii comerciale internaţionale durabile.
Ce sfat aţi primit la început de drum care să vă fi ajutat în alegerile dumneavoastră şi pe care acum îl puteţi da mai departe tinerilor?
Să am încredere în mine şi să rămân mereu curioasă. Există mii de posibilităţi minunate pentru oricare dintre noi, trebuie doar să ne poziţionăm astfel încât ele să ne poată găsi sau noi să putem afla despre ele. Nu am avut un plan prestabilit pe termen lung, fiecare lucru pe care l-am făcut mi-a dat idei despre pasul următor.
