De câteva săptămâni se face mare zarvă în presa românească pe tema dezgropării osemintelor primilor voievozi ai Ţării Româneşti. E vorba de Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti (1310-1352), fiul său, Nicolae Alexandru (1352-1364) şi nepotul său, Vladislav Vodă (1364-1377). Acesta este doar începutul, fiindcă vor urma alţi urmaşi ai acestora, precum Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Mihai Viteazul şi alţii. Şi toate astea, pentru a se lua probe, ca să se stabilească prin analize sofisticate, dacă aceştia sunt… unguri! Şi asta în timp ce noi, poporul, suntem poftiţi să asistăm la spectacolul de la parlament, de la guvern, de la preşedinţie şi din alte locuri… Ce-a mai zis acela, cum a înjurat celălalt…, ce vilă şi-a construit domnul X, ce maşină şi-a cumpărat domnul Y, cine a mai divorţat şi alte asemenea ştiri arzătoare la ordinea zilei…
O jignire mai mare la adresa naţiunii române nu se putea! Nu le ajunge vecinilor câte pretenţii au asupra românilor, asupra pământului, limbii şi fiinţei româneşti. Vor acum şi istoria românească! Câţiva istorici în anii trecuţi ziceau despre Basarab I, că a fost cuman, că a fost peceneg, oricum, orice, numai român nu! Puţin a lipsit să nu se spună că a fost ţigan, mai ales că tatălui său, Tihomir, i se mai spunea şi Negru Vodă în tradiţia populară.
Câteva cunoştinţe elementare privind dreptul internaţional medieval ar clarifica lucrurile şi ar reduce la tăcere pe aceşti „domni”, care tulbură odihna marilor bărbaţi ai istoriei româneşti. Basarab I a fost căsătorit cu doamna Marghita sau Margareta, o unguroaică de la Tr. Severin, fiica unui nobil maghiar din această cetate. Precizăm că Severinul la începutul secolului al XIV-lea era sub unguri, pintenul lor cel mai înaintat în Peninsula Balcanică. Basarab nu s-a perpelit de dragul Marghitei, ci a făcut o căsătorie politică, pentru a-şi asigura stabilitatea în partea de apus, fiind tot mai ameninţat de tătari din răsărit. Căsătoriile politice erau fracvente în Evul Mediu. Ele întăreau legăturile politice dintre state şi dintre familiile domnitoare. Marghita era nu numai unguroaică, ci şi catolică. Basarab a dus-o la Câmpulung-Muscel, acolo unde îşi avea capitala şi i-a construit acolo o bisericuţă, numită în documente cloaşter. Acolo i-a adus şi un preot catolic, care făcea slujbe catolice. Ei au avut două fete, Teodora şi Elena şi un băiat, Nicolae-Alexandru, botezaţi în religia ortodoxă. Niciodată nu s-au socotit unguri sau catolici. Pe Teodora au măritat-o cu Ivan Alexandru, ţarul bulgarilor, iar pe Elena cu Ştefan Duşan, ţarul sârbilor. Iată încă două exemple de căsătorii politice. Copiii celor două fete au fost bulgari, respectiv sârbi, niciodată nu s-au socotit români. În ciuda rudeniei sale cu mari feudali unguri prin Marghita, Basarab I a fost atacat de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Oricine a trecut prin şcoală îşi aminteşte de lecţia pe care i-a dat-o acestuia Basarab la Posada, în 1330, când suveranul maghiar şi-a lăsat armata aproape în întregime ucisă la locul luptei, iar el a reuşit să scape cu chiu cu vai, travestit în hainele unui soldat. Cu acel prilej au aflat şi ungurii şi toţi europenii că aici, între Carpaţi şi Dunăre, există o ţară, Ţara Românească, un domn, Basarab Întemeietorul şi un popor, care este în măsură să-şi apere cu preţul vieţii fiecare palmă de pământ străbun.
Vladislav Vodă, nepotul lui Basarab I, a fost căsătorit cu doamna Clara, tot o unguroaică catolică, care coresponda cu papa de la Roma. Conform dreptului internaţional medieval, copiii născuţi din căsătorii mixte (între ortodocşi şi romano-catolici, între ortodocşi şi reformaţi sau între catolici şi reformaţi) moşteneau etnia (adică neamul) şi religia tatălui. Numai în situaţia în care părinţii erau de acord, copiii puteau fi botezaţi şi în religia mamei, dar asta numai în cazuri speciale.
Aşadar, în cazul voievozilor noştri, chiar dacă au avut între părinţii lor mame de origine maghiară, ei s-au socotit întotdeauna români, au moştenit religia şi tronul taţilor, au luptat chiar cu preţul vieţii pentru apărarea şi afirmarea în lume a neamului românesc.
Ar fi bine ca aceşti ,,savanţi” de duzină, care au terminat de studiat toate celelalte probleme ale istoriei şi o mai au doar pe aceasta, să ne lase în pace. Avem destule probleme din prezent şi din trecut de rezolvat, iar mai marii noştri ar fi bine să ia atitudine demnă faţă de aceste aberaţii, care încearcă să ne submineze stâlpii de rezistenţă ai istoriei neamului.
