Dacă o vorbă românească spune că: “Toamna se numără bobocii”, atunci 29 septembrie este data la care în Royer Parc, Roseville – Sacramento, cu ocazia Festivalului Românesc din Sacramento – aflat la cea de-a XI-a ediţie – se numără…românaşii, care, cu mic cu mare, îşi dau întâlnire, an de an, la o cură necesară de românism autentic.
Evenimentul a fost organizat de Romanian Community Center of Sacramento şi s-a bucurat din plin de graţiile mamei natură, cu o zi superbă de toamnă-vară, în care vara, încă, îşi mai cerea drepturile şi refuza să cedeze locul anotimpului de toamnă.
Cu această ocazie, mii de americani alături de participanţi ai comunităţii de români, dar şi ai altor comunităţi din USA, au cântat, au dansat şi au mâncat…româneşte.
Am avut plăcerea să particip la această manifestare pur românească, în calitate de invitat şi autor de carte, împreună cu prietenul şi cunoscutul scriitor român Petru Popescu.
Cu această ocazie m-am reîntâlnit cu organizatorul, catalizatorul şi sufletul acestui festival, Abigail Budac, o româncă prin ale cărei vene curge sânge tricolor, o patrioată adevarată care continuă, aici, în State, să ţină aprinsă flacăra spiritului românesc .
La încheierea festivalului am stat de vorbă cu Abigail Budac şi am aflat multe lucruri interesante din partea unui român plecat din România în “Lumea Nouă de mai bine de 10 ani – care nu a uitat nicio clipă de originea sa şi continuă să promoveze România ori de câte ori are ocazia.
Abigail, ai fost sufletul şi principalul organziator al Festivalului Românesc de la Sacramento. Este dificil să organizezi un astfel de festival care se bucură de prezenţa a mii de participanţi? De ce iţi place să te implici într-o astfel de muncă titanică?
Înainte de a pleca din ţară, am văzut la TV o emisiune cu Festivalul românilor din Toronto şi m-a impresionat până la lacrimi. După ce am ajuns aici , mi-a lipsit foarte mult tot ceea ce ţinea de viaţa culturală din România. Aveam nevoie să mă întâlnesc cu români, să comunic , să ascult o melodie românească. Pe atunci nu aveam acces la TV românesc sau radio. Am fost invitată să cânt la o prezentare despre România la Sacramento County. Acolo m-am întâlnit cu mai mulţi români cu care am rămas prieteni. Cu toţii am fost entuziasmaţi cât de frumos am reuşit să ne prezentăm ţara de origine publicului american care a rămas plăcut impresionat. Atunci le-am propus celor cu care am fost acolo să organizăm o zi de cultură românescă în parc unde să invităm români, dar şi americani. Răspunsul a venit imediat : ‘’bună idee’’ mi s-a spus , dar a şi continuat: ’’ai venit cu propunerea,trebuie să te şi ocupi ca să devină realitate”. Aşa au început pregătirile pentru primul Festival Românesc din Sacramento.
M-ai întrebat dacă este dificil, sigur că este dificil pentru că toţi cei care suntem implicaţi avem job, şi alte responsabilităţi, ştii cum este în America, ne răpim din timpul nostru ca să putem face asta. Şi acum îţi răspund şi de ce mă implic în această muncă titanică. În primul rând pentru că sunt mândră că sunt româncă, în al doilea rând pentru că îmi iubesc poporul din care m-am născut şi vreau să îi reprezint cultura cu cinste demnă de admiraţie , şi în al treilea rând , pentru a putea crea o posibilitate românilor talentaţi veniţi aici, de a se face cunoscuţi în comunitatea româno-americană, şi nu în ultimul rând de a transmite spectatorilor emoţia pe care o simţim toţi cei plecaţi atunci când ascultăm o doină. Aşa mi-am construit în jurul meu un mic colţ românesc – o Românie mică.
Cum ţi s-a părut ediţia din anul acesta faţă de cea din anul trecut? Programul artistic a fost unul deosebit, o adevarată doză de românism autentic!Spune-mi te rog cate ceva despre continutul programului pregatit pentru aceasta editie…
Cu fiecare an , evenimentul devine din ce în ce mai reuşit.
La Festivalul de anul acesta au fost mult mai mulţi decât anul trecut, şi cred că la anul vor fi mai mulţi. Poate că ne-a ajutat şi mica prezentare a evenimentului de la TV- KRCA Canal 3 unde am fost împreuna cu Ana Thomas – bucătăreasa care a făcut o demonstraţie live având ca tematică “cum se fac sarmalele”. Programul artistic de care m-am ocupat a fost variat şi pentru toate varstele. Artiştii au fost din zona Sacramento, Bay Area şi din Los Angeles. Spectacolul a cuprins muzica populară cu Dorina Manga şi Augustin Lazăr.
Muzica uşoară a fost asigurată de Abigail (adică eu), muzica americană de George Manea ( care a reuşit să-l impersoneze foarte bine pe Elvis Presley), muzica dance cu trupa Xenon- Diana Adriuca, Andreea Got, Boris Budac şi Filip Lazăr care au încălzit atmosfera cu aerul lor tineresc.
De asemena, din program nu putea să lipsească muzica etno, la care şi-a adus aportul Adrian Niculescu.
Programul a continuat cu muzică instrumentală, cu Cornel Buduroi, dar şi cu dansuri populare cu grupul Tezaur, la care şi-a adus contribuţia o familie cu multă dăruire şi suflet românesc, şi anume, Liana şi Adrian Ciontos.
O pată de culoare deosebită a fost şi dansul ţigănesc în interpretarea deosebită a lui Judith Langston. Au trezit toată admiraţia fetiţele minunate îmbracate în costumul popular românesc, care, deşi s-au născut aici, au învăţat să danseze şi să cânte româneşte, precum şi tinerii din grupul Tezaur care au pus mult suflet în tentativa lor de a păstra tradiţia românească a dansului popular românesc.
Meniul românesc a fost o altă atracţie pentru publicul participant. Românii, dar şi americanii, au apreciat micii şi sarmalele româneşti. Ce altceva a mai fost în meniu?
Ar trebui să menţionez, în primul rând, că bucatele tradiţionale româneşti au fost pregătite de către echipa de la Biserica Ortodoxă – Învierea Domnului, care merită toate felicitările. Pe lângă mici şi sarmale, s-au servit cârnaţi de casă la grătar cu varză călită, ciorbă de burtă, pulpe de pui la grătar cu garnitură, placintă cu brânză , placintă cu mere şi bineînţeles nu ştiu câte feluri de prăjituri. A, da, am văzut şi preferinţa mea –cremşnit sau crèmes (râde).
Sunt voci care spun că românii, din păcate, sunt o naţie divizată, şi în ciuda unor organizaţii româneşti care încearcă să-i adune şi să-i solidarizeze, mulţi preferă să stea pe…bară, deoparte.
Ce părere ai despre comunitatea din Sacramento, care după unele estimări atinge 30.000 de români?
Eu văd partea plină a paharului. Ca orice pădure verde care mai are şi uscături şi românii mai au deficienţele lor, dar n-aş zice că sunt divizaţi. Când este vorba de a se uni pentru o cauză frumoasă o fac fără a se da înapoi. Nu am întâlnit nicio situaţie în care să mă rog de cineva ca să mă ajute cu ceva şi care să mă refuze.Toţi au sărit cu ce au putut ca să mă ajute şi am apreciat foarte mult această solidaritate. Faptul că în fiecare an vin cu miile la acest Festival îmi spune că îi uneşte ceva – dragostea pentru cultura şi tradiţia românească.
Poţi estima cam câţi participanţi au fost prezenţi? Ce crezi că lipseşte românilor, faţă de alte naţii, ca să devină mai uniţi şi să se ajute unii pe alţii……
E greu de făcut estimări corecte, deoarece pe parcursul celor 7 ore, cât durează festivalul, este un iureş total, un dute-vino care este într-o permanentă mişcare. Nu aş vrea să mă hazardez în estimări, dar anul acesta a fost o prezenţă mai numeroasă decât anul trecut, dovada cea mai bună fiind faptul că s-a vândut mult mai multă mâncare decât anul trecut. Se estimează undeva între 3000-4000 participanţi.
Din câte am auzit eu şi am văzut , românii se ajută unii pe alţii. Fiecare la rândul nostru am primit un sfat, o mână de ajutor, o recomandare pentru un job de la românii care erau aici. Primul contact pe care îl ai, este un roman, de obicei.
Şi noi la rândul nostru sărim în ajutorul românilor care se mută aici. Cât despre, ce le lipseşte românilor, eu cred că le lipseşte demnitatea şi patriotismul. Apreciez foarte mult poporul american care ne dă lecţii în multe domenii, dar mai ales lecţia demnităţii şi a patriotismului. Cred că de la ei m-am inspirat şi am învaţat să prezerv spiritul românesc şi dragostea de ţară.
Familia ta s-a implicat foarte mult în acest festival. Se pare că le-ai transmis acest virus patriotic românesc şi te ajută foarte mult în realizarea şi organizarea acestei manifestări pur româneşti…Cine a mai pus umărul la această sărbătoare românească?
Bineînteles primul care mă susţine este soţul meu Ioan Budac. El este omul pe care nu-l vedem în faţă, dar este cel care coordoneaza tot ce ţine de aranjarea parcului. Este cel care ţine ochii în patru, precum un “cerber”(râde), pentru ca toată activitatea din acea zi sa decurgă frumos şi fără incidente.
Să nu uităm că, totuşi, suntem într-un loc public unde pot veni tot felul de oameni şi câteodată se mai pot întâmpla şi mici incindente. Fiica mea Athena Budac este mâna mea dreaptă, ea mă ajută cu tot ceea ce am nevoie pentru că eu nu mă pot dezlipi de marginea scenei – aceasta pentru asigurarea continuităţii programului.
Boris Budac, fiul meu, mi-a spus : ‘’Mami tu ştii cât de greu este să prezinţi, să traduci în engleză, să cânţi muzică dance şi să dansezi dans popular, toate în acelaşi program şi pe deasupra să mă şi schimb de atâtea ori pentru a purta costumul adecvat?” Eu însă sunt foarte mândră de el şi de ajutorul său inestimabil şi cred că s-a descurcat foarte bine.
Tot el se ocupă de situl asociaţiei :http://www.romaniancentersacramento.org/. Prietena mea Kati Got a fost jumătatea mea în organizare, ea şi-a pus toată iscusinţa ca să aducă sponsorii, fără de care evenimentul nu ar fi avut loc.
La organizarea Festivalului, care a început în luna martie, au pus umărul toţi cei din Bord-ul Asociaţiei noaste: Presedinta RCCS -Ruxandra Vidu , Kati Got , Marius şi Alina Jar, Emanuel Petrisor.
Trebuie să menţionez şi o familie de oameni minunaţi, Ioan şi Maria Cristea, care s-au ocupat de aranjarea scenei, şi şi-au adus comoara lor – expoziţia de artă populară, şi costumele lor populare foarte valoroase.
Poarta tradiţională de la scenă a fost pictată de Traian Iosif, pictorul nostru talentat.
Sonorizarea Festivalului a fost asigurată de un alt român care se dăruieşte comunităţii – Dj Colo pe numele său Ioan Dumitriu.
Înregistrarea video a fost asigurată de George Manea.
Dan Filip a fotografiat evenimentul, iar lista ar putea continua cu mulţi alţi români cu suflet mare, cărora, şi pe această cale, le mulţumesc sincer.
Abigail, te rog, spune-mi câteva lucruri despre tine….Când ai ajuns în State şi care a fost impactul cu America?
Luna mai 2000 reprezintă momentul în care am ajuns în America; am venit cu Loteria Vizelor.
Impactul a fost dureros, pentru că eu nu am învaţat engleza în şcoală, deci nu ştiam să vorbesc, plus că totul era diferit de viaţa din România. Au trecut caţiva ani ca să mă acomodez. A trebuit să îmi încurajez copiii care şi ei la început plângeau pentru că nu înţelegeau nimic la şcoală, dar până la sfârşitul anului au terminat cu’’ Honors’’, adică premianţi, şi tot aşa au ţinut-o. Fiecare realizare cât de mică, mi-a adus bucurie şi curajul de a merge înainte, la fel ca un copil care începe să meargă, cade, dar se ridică. Comunitatea americană este foarte diversă, pentru că cuprinde oameni din toate colţurile lumii, fiecare cu cultura lor, iar eu apreciez tot ce este frumos şi încerc să iau de la fiecare lucruri care mă zidesc şi îmi dau satisfacţie, ca mai apoi să le dăruiesc comunităţii.
America este ţara unde dacă munceşti din greu, cu multă seriozitate, responsabilitate , perseverenţă şi dăruire, în timp poţi să îţi atingi ţinta reală propusă; nu este ţara celor care visează că se va întampla o minune doar cum s-a trecut oceanul. Îmi place foarte mult ideea americană care spune că “societatea mi-a dăruit, ca să devin ceea ce sunt, dar eu ce dăruiesc societăţii”? Pe acest principiu americanii fac foarte multă muncă voluntară.
La Festivalul Românesc am avut ajutor şi din partea unor voluntari americani. Eu sunt o persoană pozitivă şi mă simt atrasă doar de ce este pozitiv, trecând cu vederea ce este negativ.
Pe langa faptul că eşti organizatorul şi motorul acestui festival, tu ai şi o voce minunată şi abordezi mai multe genuri muzicale. Am înţeles că ai scos şi un CD cu Raoul….povesteşte-mi puţin, te rog…
M-am cunoscut cu Raoul în 2006 când am fost la concursul Miss Diaspora cu Athena, fiica mea, care a reprezentat Statele Unite. L-am invitat să vină să cânte la Festivalul Romanesc din 2006. Atunci m-a auzit cântând şi mi-a propus o colaborare. Aşa a început proiectul unui album de muzică cu un stil puţin mai deosebit de ceea ce este acum în România . Albumul s-a finalizat anul trecut, dar trebuie să merg în ţară sa îl lansez. Sper să fac aceasta în noiembrie anul acesta.
Procesul a durat mai mult pentru că eu mă ocup de aceste activităţi numai în timpul meu liber, activitatea care îmi asigură existenţa este total diferită şi îmi cere implicare multă.
Raoul este un artist foarte cunoscut în ţară, dar şi în State, şi este un compozitor foarte talentat care a ştiut să îmi pună în valoare vocea. Melodiile de pe acest album intitulat, “În visul meu”, sunt o poveste despre frumos, natura şi dragoste. Sunt ritmuri diferite care transmit o energie pozitivă şi cred că va fi bine primit de iubitorii de muzică din România. Va fi şi un videoclip la care lucrez acum. Melodiile noi, le-am cântat şi la multe evenimente din comunitatea americană la care am fost invitată şi, chiar dacă sunt în româneşte, au plăcut foarte mult americanilor.
Cânt şi pentru românii de aici, sunt invitată, foarte des, în Bay Area, a patra oară am fost la Festivalul Românesc de la Portland unde am avut un mare succes, şi voi merge pentru a doua oară să cânt la Festivalul din Arizona împreună cu trupa Xenon, de care tot eu mă ocup, şi echipa de dansuri populare Tezaur. Va fi prezent şi Augustin Lazăr cu muzica populară.
Eşti în bordul de conducere al organizaţiei Românesti, Romanian Comunity Center of Sacramento, cea care a patronat această manifestare. Pe lângă acest festival, mai organizaţi şi alte evenimente?
Bineînteles, va urma o seară de poezie cu poeţii români care au scris despre toamnă. Apoi vom organiza Ziua României după care ne vom ocupa de Sărbătoarea Crăciunului Românesc.
Anul viitor în luna ianuarie îl vom celebra pe marele nostru poet naţional – Mihai Eminescu.
Pe 24 ianuarie vom sărbători Unirea şi vom avea o masă rotundă cu oamenii de afaceri din comunitatea noastră.
De asemenea, organizăm secţii de votare, expoziţii de pictură şi avem organizată o seară de artă populară şi artă culinară românească.
Un alt eveniment notabil va fi dezvelirea plăcii comemorative a primei femei paraşutist – Smaranda Brăescu, supranumită „regina înălţimilor”, – românca a declarat în 1931,:. „Îmi dăruiesc viaţa ţării şi vreau să o dăruiesc încărcată de glorie. Nu mă voi întoarce decât biruitoare!”, spunea gălăţeanca la plecarea spre SUA. Şi la 19 mai 1932, în Sacramento, Smaranda Brăescu a aterizat cu succes după o lansare de la 7.400 de metri. Recordul mondial absolut a fost omologat, iar numele fetei în costum popular din Hânţeşti a intrat în istorie. Aşadar, avem o listă foarte bogată în evenimente culturale româneşti la care participă românii din zona Sacramento şi nu numai.
Ce îti place în America? Este ceva care îți displace?
Îmi place ca aici principiul unitate in diversitate este o conceptie comuna. Nu conteaza la ce nationalitate , rasa , religie apartii ,esti respectat si ti se raspunde cu zambetul pe fata. Nu îmi place ca America e prea departe de România.
Îti este dor de România? Te-ai mai întoarce în ţară?
Dacă aş zice că nu mi-e dor, aş minţi…sigur că îmi este dor , dar am un dor frumos care îmi dă puterea şi forţa de a mă ocupa de tot ceea ce ţi-am spus. România este o ţară foarte frumoasă, are acel iz mioritic de poveste în care adesea îmi las gândul să zboare , iar ospitalitatea românilor este mai mult decât îmbietoare. De fiecare dată mă întorc cu drag acasă, acolo unde am copilărit şi am trăit o bună parte din viaţă. Cât despre a locui acolo, nu depinde numai de mine, şi nu se ştie niciodată cum se mai schimbă lucrurile. Iar eu cred că locuind aici pot fi un bun ,,ambasador ‘’ pentru România.
În opinia mea, a fost un festival reuşit !Îţi doresc să porţi şi să transmiţi cât mai departe spiritul nostru românesc, să te implici cu aceeaşi dăruire în păstrarea valorilor noastre naţionale, aici, pe tărâm american. Să ne revedem cu bine la următorul festival.
Mulţumesc frumos , şi cu mare drag , eşti primul invitat la Festivalul Românesc 2013. Să ne revedem cu bine la anul!
