Majoritatea celor care au fost sau încă mai sunt închişi la Guantanamo Bay, (închisoarea mai există încă, Obama a dat însă ordin ca ea să fie desfinţată în maxim un an de zile) au fost arestaţi şi stau acolo de 5-6 ani fără ca să fie acuzaţi oficial de ceva. Alegerea locaţiei înafara Statelor Unite nu este la întâmplare, în acest fel aceşti prizonieri nu beneficiază şi nu se supun legilor americane care le-ar fi conferit anumite drepturi precum: să nu poată fi arestaţi fără a li se aduce o acuzaţie, sau să aibe un avocat care să-i reprezinte.
Aceştia, se pare că, după interpretarea legii de către fosta administraţie, , nu beneficiau de drepturile prevăzute de Convenţia de la Geneva, cu privire la tratarea prizonierilor de război. Sunt numeroase cazurile în care cetăţeni americani sau de alte naţionalităţi au fost abuzaţi datorită acestor reguli după care administraţia Bush s-a ghidat. Unii au fost trimişi în închisoarea din Guantanamo Bay, alţii în ţări precum Syria, Iordan, Egypt, Maroc, (ţări aflate pe lista celor care încalcă drepturile omului datorită torturii) unde au fost interogaţi şi torturaţi, pentru ca în final să fie eliberaţi pe motiv că au arestat pe cine nu trebuia. Alţii au fost încarcerati aici în America. Aceste cazuri nu au fost intens mediatizate, ele au apărut însă în mass-media, dar n-au beneficiat de prea mare tam-tam. Cel puţin nu în timpul administraţiei Bush. Să nu uităm că una din menţiunile scrise în acele documente declasificate de curând apar recomandări cu privire la posibilitatea de a reduce la tăcere pe cei din mass-media care erau impotriva regimului Bush sau a celor care-l criticau. Unii, precum CNN, New York Times sau The New Yorker, au mai prezentat totuşi aceste cazuri. Unul foarte popular este cel al cetăţeanului canadian de origine siriană, Maher Arar, inginer de profesie, arestat pe aeroportul din New York în 2002 în timp ce se întorcea acasă, în Canada, dintr-o vacanţă petrecută în Tunisia. Acesta a fost reţinut de ofiţerii de la imigrări în timp ce schimba avioanele pe aeroportul JFK, din New York. Numele lui apărea în baza de date a celor de la imigrări ca fiind suspectat de terorism, informaţii furnizate de partea canadiană, care ulterior s-au dovedit a fi trimise în mod eronat. Acesta a fost reţinut şi interogat de americani timp de 2 săptămâni, după care a fost transferat cu avionul prin diferite locaţii: Washington, Maine, Italia, Iordan şi într-un final Siria. Aici a fost bătut şi interogat până “şi-a uitat şi laptele pe care la supt la mama lui” după cum reiese chiar din afirmaţiile lui Arar cu privire la bătăile primite. Un an mai târziu a fost eliberat fără a-i fi aduse nici un fel de acuzaţii. Ambasadorul sirian la Washington a declarat ulterior că nu s-a găsit nici o legătură între acesta şi presupuşii terorişti. Partea canadiană a recunoscut într-un final şi ea că datele furnizate au fost eronate. Arar însă fusese extrădat în Siria de guvernul american care avea un program numit “extraordinary rendition” prin care americanii, pentru a nu fi traşi la răspundere îşi trimiteau “presupuşii suspecţi ” în ţări precum cele amintite pentru ca aceştia să fie torturaţi şi interogaţi. Arat s-a reîntors în Canada la soţia şi copii lui, apoi a dat în judecată statul american şi cel Canadian. Într-un final canadienii au plătit peste 10 milioane de dolari despăgubiri şi, şi-au cerut oficial scuze. Partea americană însă a închis cazul pe motiv că informaţiile respective sunt de securitate natională. Cazul lui Maher Arat după cum spuneam nu este singular aveţi aici un link către un articol pe această temă apărut la sfârşitul anului trecut în publicaţia The Washington Independent intitulat How Investigating Bush Administration War Crimes Could Save Taxpayers Money.
Cazul Arar prezentat de CNN
