În perioada 5-7 octombrie 2012, românii din ȋmprejurimile capitalei americane au participat la “Romanian Food Festival 2012”, cel mai mare festival românesc dedicat mâncărurilor tradiţionale, muzicii, artei şi culturii româneşti din SUA.
Istoricul festivalului
Festivalul a debutat ȋn anul 2005 cu o zi de picnic organizată de biserica “Sfânta Cruce”din Alexandria, Virginia, o biserică devenită neâncăpătoare pentru comunitatea românească tot mai mare. Scopul picnicului era colectarea de fonduri pentru cumpărarea unui teren şi construirea unei noi biserici ortodoxe. Ulterior, noua construcţie a primit hramul Sfântului Andrei – Ocrotitorul României.
Părintele disident Gheorghe Calciu Dumitreasa, iniţiatorul proiectului, a plecat la cele veşnice ȋn toamna anului 2006, lăsând parohia fără păstor. Cu toate acestea, ȋn anul 2007 comunitatea a reuşit să achiziţioneze un teren adecvat, situat la graniţa dintre District of Columbia, Virginia şi Maryland, ȋn una dintre cele mai frumoase suburbii ale capitalei americane, pe malul râului Potomac. Un an mai târziu, părintele Dumitru Paun a preluat parohia şi proiectul noii biserici.
Festivalul Românesc s-a reluat şi s-a bucurat de un interes tot mai mare an de an, atât din partea comunităţii româneşti, cât şi din partea americanilor. Fascinaţi de istoria şi tradiţiile Lumii Vechi şi de mitul lui Dracula, americanii participă la “Romanian Food Festival” ȋn număr tot mai mare. Ca urmare, ȋn anul 2011, s-a mărit durata festivalului la două zile, iar ȋn octombrie 2012, evenimentul s-a desfăşurat de durata a trei zile.
Arta populară şi cultura României au fost expuse cu stil la Washington D.C.
Ca de fiecare dată, româncele din comunitate au preparat bucate tradiţionale după reţete transmise din generaţie ȋn generaţie. Din meniu nu au lipsit mititeii, sarmalele, ciorbele, prăjiturile, kurtos colacs, plăcinte şi mule alte bunătăţi româneşti. S-au servit vinuri de Jidvei, Cotnari şi Recaş, must, bere Timişoreana şi Ciuc, dar şi diferite sortimente de ţuica şi pălincă ardelenească.
Festivalul a inclus momente muzicale, dansuri populare româneşti prezentate de Ansamblul Ethnic Carpathia şi un concert susţinut de formaţia “Balti Mari”.
A fost amenajată o mică piaţă de produse tradiţionale româneşti, bijuterii, icoane, carţi şi ceramică românească. În incinta bisericii a fost amenajată o expoziţie de costume populare, fotografii, ceramică, icoane, obiecte de cult şi prezentări ale tradiţiilor vechi româneşti, ȋn limbile româna şi engleză.
Fondurile colectate pe durata festivalului vor fi utilizate pentru construcţia principală şi anexele Catedralei “Sfântul Apostol Andrei”.
Ambasadorul Adrian Vieriţă şi Senatorul Jim Rosapepe au participat la festival
Ca ȋn fiecare an, festivalul s-a bucurat de prezenţa Excelenţei Sale domnul Adrian Vieriţă Ambasadorul României la Washington. La festivităţile de duminică, 7 octombrie, a luat cuvântul fostul Ambasador al Statelor Unite ȋn România (1998 – 2001) domnul Jim Rosapepe, actualmente senator ȋn statul Maryland. Senatorul Rosapepe are o relaţie deosebită cu comunitatea românească şi este o prezenţă obişnuită la serviciile religioase ale bisericii “Sfântul Andrei” şi la evenimentele cultural-artistice organizate de Consiliul Parohial.
Senatorul American a fost ȋnsoţit de soţia sa, jurnalista Sheilah Kast, cunoscută publicului de la posturile de televiziune ABC şi CNN şi de la emisiunile postului naţional de radio. În anul 1989, Sheilah Kast a prezentat publicului American colapsul comunismului de la Moscova şi Tibili şi a ȋnsoţit-o pe Hillary Clinton ȋn prima ei vizită ȋn Europa de Est după căderea Cortinei de Fier.
Senatorul Jim Rosapepe şi soţia sa sunt autorii cărţii “Dracula is Dead”, o carte care desfiinţează mitul contelui Dracula şi vorbeşte despre adevarata istorie a României. Cartea, lansată ȋn 2010, se bazează pe experienţe personale şi informatii filtrate atent de un diplomat American şi o jurnalistă de succes. Cartea a adus un aprot decisiv la promovarea imaginii României ȋn SUA. Diplomatul şi soţia sa au donat fondurile, obţinute din vânzarea carţii pe durata celor trei zile de festival, bisericii “Sfântul Andrei”.
Cuvântul părintelui paroh Dumitru Păun
Cu ocazia festivalului din 5-7 octombrie 2012, părintele paroh Dumitru Păuna spus: “Avem marea şansă de a fi din nou împreună, românii din toate parohiile, să prezentăm lumii americane – şi nu numai – frumuseţile tradiţiilor noastre culturale, bogaţia cântului şi a dansului românec, bucătăria noastră străveche, cu mâncărurile şi cu băuturile ei autentice, cu bunul gust şi mai ales cu voia bună ce însoţesc toate acestea. Avem tot ce este necesar să ne unească: memoria, binecuvântarea şi, aş îndrăzni să spun, chiar duhul Parintelui Calciu – al nostru, al tuturor românilor. Apoi avem aceeaşi limbă, aceleaşi tradiţii, acelaşi dor – aici, departe de CASĂ. A venit vremea, repet, ca toţi cei care dorim să mergem mai departe în zidirea sfântă pe care am început-o să ne unim într-o mare familie şi să organizăm acest eveniment ca pe o mare sărbatoare a noastră, a marii familii de români-americani, indiferent de orientările sau opţiunile fiecăruia dintre membrii acestei familii. Festivalul ne dă ocazia să găsim calea care ne va duce la succes şi bucuria acestei sărbători de suflet românesc!”