NADIA COMĂNECI împlineşte 51 de ani!

0
5
g189418 u48202 nadia1

g189418 u48202 nadia1România se află în Cartea Recordurilor şi pentru primul 10 plin din istoria gimnasticii. Atunci, nota 10 a fost prezentată ca “1.00″, căci tehnica momentului nu putea înregistra performanţa Nadiei Comăneci. Nota “10 perfect” a fost obţinută de Nadia Comăneci la paralele, la Olimpiada de la Montreal, pe 18 iulie 1976. Acea întâmplare încă face reclamă României, iar Nadia a rămas una dintre puţine persoane care se identifică cu “brandul” România.

Gimnasta română care a uluit lumea în 1976,  locuieşte acum în Statele Unite, îşi vizitează des ţara şi îşi împarte timpul între afaceri, activităţile umanitare şi atenţia acordată copilului de aproape patru ani.

Ce a rămas din Nadia Comăneci care a uluit lumea în 1976? “Atunci, singurul meu obiectiv era să mă antrenez. Viaţa mea era gimnastica şi păream mai timidă decât eram în realitate’, spune ea, amintind că, deşi antrenamentele erau grele, ca în toate sporturile, ‘am făcut-o pentru că îmi plăcea’. De când a luat primul 10 din istorie, lucrurile s-au schimbat şi îmbunătăţit, consideră Nadia. ‘Aparatele sunt mai sigure, gimnastele sunt mai atente… atunci concuram la toate cele patru aparate, iar acum ele pot să aleagă unul sau două – de asta sunt mult mai puţini gimnaşti compleţi, s-a pierdut un pic din spectacol, exerciţiile se aseamănă mult”. 
Nadia Comaneci continua seria gesturilor impresionante pe care le face in America.

Fosta gimnasta din Romania a acceptat de curind sa mearga la un centru pentru copii cu dizabilitati. Timp de cateva ore, Nadia, insotita de sotul ei Bart Conner, i-au invatat pe copiii cu probleme care sunt primii pasi pe care trebuie sa-i faca pentru a reusi in gimnastica.De asemenea, Nadia a facut o scurta sedinta de terapie cu pustii. “Atunci cand ai sansa sa vezi ca aproximativ 500 de angajati isi dedica timpul acestor copii pentru a-i ajuta sa revina nu ai cum sa nu te implici”, a spus Nadia Comaneci la finalul intalnirii.

Articolul precedentCea mai lungă noapte de Noiembrie în bibliotecile din întreaga țară!
Articolul următorA fost odată…15 noiembrie 1987
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com