Pierzând fără drept de apel la Rotterdam, în faţa Olandei, România şi-a compromis şi matematic şansele de a mai ajunge la Campionatul Mondial din Germania.
Zero şi alte cifre
Cea mai păguboasă generaţie a fotbalului românesc a mai încheiat, sâmbătă, 4 iunie, un capitol din istoria Naţionalei. A treia calificare ratată! Trei eşecuri consecutive, lungi şi dureroase ca trei teze la aritmetică. “Generaţia de calcule” este eufemismul pentru urmaşa “Generaţiei de aur”. Nici o altă generaţie fotbalitiscă n-a muncit atât de mult creierii suporterilor în căutarea drumului matematic spre un liman ce s-a dovedit a fi, de fiecare dată, o banală iluzie. ªase ani de calcule şi probabilistici savante pentru un rezultat frustrant de simplu: 0.
Zero este definiţia perfectă a dimensiunii profesioniste a jucătorilor din jurul lui Chivu şi Mutu. Cu cifre de la 1 în sus, până la plus infinit, le putem defini oricare din laturile şi “efectele” extrasportive: divorţuri la activ, femei celebre ce le-au trecut prin pat, linii de cocaină “inspirate” pe seară, escapade din timpul cantonamentelor Naţionalei pe vremea lui Iordănescu, Merţanuri în parcare, ceasuri de aur şi, în fine, la limita suportabilităţii mulţimii numerelor reale, hectolitrii de whisky îngurgitaţi în nopţi cu final neaşteptat.
Adversarul perfect
Cu Mutu abia revenit după suspendarea de şapte luni, cu Chivu abia revenit după o îndelungată accidentare, cu Lobonţ şi Mitea rezerve tot returul la Ajax Amsterdam şi cu doi debutanţi în apărare, Pompiliu Stoica şi Tamaş, în faţa unei trupe a Olandei desenată fără nici o tuşă de compromis de către van Basten, România a fost adversarul ideal. O echipă suficient de notorie ca să garanteze un succes de casă, suficient de tehnică şi de spectaculoasă ca să nu-ţi plictisească spectatorii, suficient de suficientă a să rateze (prin Mutu, evident) ocazii uluitoare şi suficient de amabilă ca să ajute la dea (prin Contra) pase de gol la propria poartă.
Umilinţă portocalie
Confruntarea de pe stadionul “De Kuip” din Rotterdam a început nesperat de bine pentru români. Claudiu Niculescu l-a întins pe van der Sar, iar Dorinel Munteanu a tras puţin pe lângă, din afara careului. La cealaltă poartă, Lobonţ a scos miraculos “capul” lui Kuyt şi apoi un şut al aceluiaşi jucător. Inevitabilul s-a produs la mai puţin de jumătate de oră de la începerea partidei: imediat după ce Mutu a amânat inexplicabil şutul în faţa lui van der Sar, Contra a vrut să paseze cu Lobonţ, dar i-a dat mingea lui Robben, care nu a stat pe gânduri şi l-a executat pe portarul lui Ajax. Chivu a căutat să repare gafa coechipiului său, însă n-a putut să înscrie din lovitură liberă, la fel cum nici van Nistelrooy nu a fost în stare să împingă balonul în plasă de la cinci metri.
Imediat după pauză, Contra şi-a continuat recitalul de greşeli impardonabile şi l-a lăsat pe Kuyt să reia cu capul în plasă. Căutând să se “scoată”, “Guriţă” a iniţiat poate singura fază de fotbal adevărat pe care au “produs-o” elevii lui Piţurcă la Rotterdam. Centrarea sa a venit prea înalt pentru Florentin Petre.
Fără să fie deloc speriaţi de faptul că românii s-au ridicat din pumni, jucătorii gazdelor au tăbărât din nou spre careul lui Lobonţ, însă doar şutul slab al lui de Jong sau incredibila ratare a lui van Persie au făcut ca bucuria fanilor portocalii să se amâne.
De la zero
La finalul partidei, selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că va încerca să construiască o nouă echipă naţională. Umilinţa de la Rotterdam ar putea reprezenta capătul drumului pentru Dorinel Munteanu, Contra şi Viorel Moldovan şi semnalul de alarmă pentru Chivu, Mutu, Lobonţ, Pancu sau Mitea, care nu vor mai fi chemaţi la prima reprezentativă decât dacă vor fi titulari la echipele lor de club. Ca orice construcţie serioasă, noua echipă naţională a lui Piţurcă începe de la zero. Ce adevăr pervers!
