Deschiderea programului Cunoaște-ți vecinii

0
3

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), a dezvoltat în anul 2013 programul “ Cunoaște-ți vecinii “ Luni, 9 septembrie, a.c., a debutat la Eforie Nord școala de vară „ Cunoaște-ți vecinii”, eveniment organizat de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). Manifestarea reunește timp de o săptămână studenți români din vecinătatea României care vor avea ocazia să parcurgă o scurtă perioadă de formare. Cu sprijinul Ministerului Educaței Naționale și al celor mai mari centre universitare din România, dar și al asociațiilor de studenți români, DPRRP a selectat 120 de studenți, cu rezultate deosebite atât în cadrul activităților școlare, cât și al celor extrașcolare. Invitați la deschiderea evenimentului sunt domnul Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, domnul Stejărel Olaru, secretar de stat, domnul Ovidiu Miculescu, președinte director general al Societății Române de Radiodifuziune, doamna Mirela Matichescu, vicepreședinte la Autoritatea Națională pentru Turism și domnul Tiberiu Apostol, director general în cadrul Ministerului Educației Naționale. Sub logo-ul „Cunoaște-ți vecinii”, tinerii vor avea ocazia să audieze prelegeri susținute de profesioniști din domenii variate, precum istorie, drept, politică externă, jurnalism sau societate civilă. Aceste conferințe vor fi urmate de sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri. Printre lectorii invitați se numără doamna Renate Weber, membră a Parlamentului European, domnul Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, domnul Dan Lazea, prorector al Universității de Vest din Timișoara, domnul Ion Bulei, profesor la Facultatea de Istorie de la Universitatea București, domnul Emil Hurezeanu, jurnalist, domnul Florin Țurcanu, profesor la Facultatea de Șiințe Politice de la Universitatea București, domnul Marian Voicu, jurnalist, și domnul Cristian Tabără, jurnalist. Proiectul inițiat de DPRRP vizează recunoașterea importanței tinerilor etnici români din vecinătate, în calitatea lor de promotori ai valorilor identitare românești în afara României, familiarizarea acestora cu teme importante pentru societatea românească și formarea lor ca lideri de opinie în comunitățile din care provin. De asemenea, proiectul urmărește să le ofere participanților un set adecvat de instrumente și soluții pentru gestionarea problemelor cu care aceștia se confruntă în domenii precum educația, cultura sau societatea civilă. „Cred că este un lucru care trebuia să se întâmple demult. Anul acesta Radio România (RR) împlineşte 85 de ani, face parte din istoria României. (…) RR reprezintă o punte între românii din România şi românii de oriunde. RR acum 2 ani, după o luptă deloc simplă, a reuşit să deschidă, la Chişinău, un post de radio. Este un loc în care afirmarea românismului nu este deloc puternică dar pentru acest lucru trebuie să luptăm toţi.” „Consideraţi că RR, după ce vă terminaţi studiile, este o opţiune”, a fost îndemnul preşedintelui director general SRR, Ovidiu Miculescu la deschiderea programului. „Aveţi nevoie, sunt convinsă, de acest ajutor. Identitatea fiecăruia dintre dvs. Este şi identitatea naţională dar şi o identitate politică”, le-a spus europarlamentarul Renate Weber tinerilor români din diaspora reuniţi la Eforie. Școala de vară „Cunoaște-ți vecinii” este organizată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Primăria Mangalia și Autoritatea Națională pentru Turism.

Articolul precedentCÂMPENI
Articolul următorExpozitie Arta Benzii Desenate la Biblioteca Nationala
Mădălina Corina Diaconu
Dacă sunteți autorul acestui articol, avem nevoie de ajutorul dvs. Muncim din greu pentru a crea un sit de înaltă calitate și pentru a vă afișa articolul în cel mai bun mod posibil. Va rugam sa trimiteți 1.o imagine de profil de înaltă calitate 2. o scurtă descriere a dvs. (1-2 paragrafe). 3. o adresa functionala de email 4. toate platformele media unde puteti fi gasit ( youtube, facebook, vimeo, instagram, blog, website, twitter, linkedin, etc.) Imaginile alb-negru sunt de preferat. Vă rugăm să nu folosiți alte filtre. Vă rugăm să trimiteți informatiile la lucianoprea@gandaculdecolorado.com