Se poate vorbi despre sufletul Europei ? Dacă da, unde se află acesta?
Întrebări de acest gen au început să apară la conferinţe de presă cu oficiali UE.
Chiar şi după eşecul provocat de votul negativ al Franţei şi Olandei, Europa va rămâne ce a fost şi până acum, adică Europa. În ciuda potopului de analize şi comentarii negative sau titluri de primă pagină titrând aici peste Ocean, “Europa în Criză” (vezi teribilismul şi catastrofismul stilului jurnalistic american, de tip ProTV) nimic nu va schimba o realitate imposibil de tăgăduit: până în prezent Proiectul European este mai degrabă un răsunător suces. Atât de răsunător încât orice reuşită notorie, fie ea financiară, socială sau de alt gen, pune pe gânduri, şi de ce să nu admitem, pe jar, singura super-putere: SUA.
Pentru că realitatea Europeană trebuie privită mai degrabă din trecut. Proiectul European trebuie analizat prin prisma istoriei.
Ceea ce a început în 1955 o dată cu semnarea tratatului de la Mesina, Italia, când cele 6 ţări fondatoare doreau o piaţa de desfacere comună, a devenit acum o realitate greu de imaginat în urmă cu 50 de ani. Uniunea este formată în prezent de 25 de state membre, devenind astfel cea mai mare piaţă de desfacere unică din lume, care va creşte cu încă două state România şi Bulgaria în 2007; o populaţie de 450 milioane de locuitori care au dreptul de a călători şi instala oriunde doresc pe teritoriul UE; Parlament Comun, Curte Internaţională a Drepturilor Omului; majoritatea statelor folosesc o monedă comună, Euro, şi în ciuda divergenţelor legate de războiul din Irak, membri UE au mult mai multe puncte comune decât divergenţe.
Votul Francez şi Olandez trebuie mai degrabă privit ca o acută rezistenţă la schimbare. Pentru că, de ce nu, trebuie să recunoaştem, mecanismul birocratic comunitar este destul de extins şi crează legi mai degrabă stricte pentru viaţa de zi cu zi a comunitarului de rând. Această realitate este resimţită mai acut de către membri vestici ai Uniunii care s-au bucurat de prosperitate şi un mediu democratic pentru multe decenii.
Analizată prin prisma efectului negativ creat de votul francez/olandez, Uniunea pare ca un tren de mare viteză, complex, modern şi unic în design, care începe să frâneze, ba chiar să oprească un moment într-o haltă temporară, întrebându-se dacă nu cumva este prea încărcat cu pasageri, sau poate viteza de croazieră e mult prea mare.
Analizată însă prin prisma propriei istorii, Uniunea Europeană, sau simplu Europă, este fără doar şi poate un Super Orient Express care străbătând continentul de mai bine de jumate de secol, foloseşte orice ocazie pentru a se adapta modernităţii şi a arăta lumii că este posibil.
Cât despre sufletul Europei, ei bine aşa după cum sufletul meu sunt eu însumi şi nu o altă entitate înlăuntrul sau înafara mea, tot aşa sufletul Europei este ea însăşi cu trecutul şi prezentul cu eşecurile şi reuşitele ei.
Desigur, mai exista spiritul european, un spirit unic, boem, liber şi tolerant, de care devii conştient numai după ce pleci din mijlocul lui. ªi se pare că acest spirit european este şi va continua să fie secretul reuşitei, pe vechiul şi îndrăgitul continent .
