Dacă vrei vreodată să-l înţelegi pe om,
De ce omul se comportă aşa,
Vei fi dezămăgit să afli
Că nu există nicio logică în comportamentul său.
Şi cu tot acest adevăr
Omul continuă să se repete,
Omul rămâne irezistibil în cursul său spre destin,
Spre bulgări de aur şi nu te poţi opune.
Mi-e dor de aceste locuri şi oameni.
Toate gândurile mele duc spre ei,
Spre toanele lor fericite sau triste-n dreptate,
Speranţe! Nu pot să le uit.
Nu poţi a nu fi parte
Din emoţiile generate de ei,
De ce-a fost şi ce este rugina-
Chenzina! Mă simt fiul lor în ciment.
Mă bucur să am şansa basmului,
Să mai apuc din ce-a rămas bătrâneţea
Că n-a fost iluzie-n vis – paradis,
Că viaţa îşi urmează tristeţea.
Nepăsarea omului faţă de el însuşi
Şi de munca sa, nu-i dup-asemănarea
cu DUMNEZEU. “Înainte tovarăşi!”, lumina…
Aici s-a născut destrămarea.
În comportamentul omului nu există logică.
El trăieşte mereu în confuzie,
Fără direcţie sau ţintă-n drumul său.
Cu siguranţă nu există logică-n drept.
Viaţa-i un Meşter Manole.
