Ce bine că, iată, până şi 2013 trece! Cumpăna Anului Nou îmbie cu promisiuni şi cu previziuni precaute, dar ne şi sperie puţin. Chiar dacă ştim că biet calendarul nostru gregorian este doar o invenţie, acolo, concepută de mintea imperfectă a oamenilor, e plăcut să ne dedăm bilanţului, pretinzând, sub pretextul schimbării cifrei din coadă, că am scăpa de-o pacoste.
Găselniţă teoretică încolo şi-ncoace, nimic nu e mai practic decât o teorie solidă! Indiferent cum şi ce a dispus Papa Grigorie al XIII-lea nu demult, la 1582, prin calendarul său ne-a furnizat o metodă practică de… omorât timpul. Anul astronomic mediu are o durată de 365,24219 zile, adică este mai scurt decât anii oficial declaraţi pe planetă (islamic, iulian etc.). Dacă nici durata lui calculată ştiinţific nu este constantă, ce să mai vorbim de percepţia noastră proprie? Ne consolăm cu faptul că o corecţie a calendarului gregorian nu va fi necesară mai devreme decât în anul 4.000. Ce şansă de ajustare ulterioară să mai avem noi, ca indivizi infimi, pe lângă un an pe care l-am trăit, poate nu tocmai la parametri optimi, dar cât de cât întreg şi, mai ales, cu toată fiinţa noastră? De vreme ce nu mai putem schimba trecutul, ne concentrăm asupra viitorului.
Despre cele care-au fost avem date şi înregistrări, despre cele ce vor veni nu avem nimic. Poate şi de aceea finalul de an este sezonul prognozelor. În Grecia antică, lumea obişnuia să se deplaseze la Delphi şi să întrebe oracolul. Întruchipat de o preoteasă care intra în transă odată ce apuca să respire aburii emanaţi dintr-o falie a scoarţei terestre, turuia cuvinte cuvinte greu de descifrat, pe care fiecare le interpreta în felul său. Preamăritului rege Cresus i-a prognozat că va distruge un mare Imperiu, dacă se va încumeta să treacă graniţa spre Persiei. Cresus a purces imediat la luptă, mobilizându-şi toate trupele … şi a fost învins. Preoteasa Phytia uitase să-i comunice al cui era Imperiul care urma să se destrame.
În zilele noastre, sarcina şi plăcerea întocmirii previziunilor revine oamenilor de ştiinţă. Nu înseamnă că nu greşesc şi ei; chiar dacă nu lucrează sub narcoză precum ursitoarele care oficiau în antichitate în templul lui Apolo, nici ei nu sunt infailibili. Cele patru metode de „clarviziune” ale viitorologilor, ceva mai sofisticate decât arta ghicitoarelor sunt: modelele pe calculator, ciclurile Kondratjev, tehnica Delphi şi analiza Cross-Impact.
Modelele informatice se folosesc începând din anii 1960. Cum pe atunci nu se dispunea de un volum prea mare de date stocate în timp, corelaţiile dintre informaţiile pe care futurologii le puneau la bătaie nu ajungeau pentru un orizont de timp prea îndepărtat. Aşa au apărut scenariile pentru anul 2000, unele chiar amuzante, dacă le privim din perspectiva de acum: unul pesimist, worst case szenario, unul optimist, best case szenario şi unul tendenţial, care extrapola trendul prezent, proiectându-l în viitor. Problema lipsei de date s-a transformat între timp în opusul ei: suntem invadaţi, am conceput o adevărată industrie de extragere a lor; numai cu ajutorul super-calculatoarelor gigantice se mai pot detecta structurile şi legităţile copleştitorului overkill informaţional. Cu toate acestea, erorile sunt nelipsite. De pildă, în 1972 Clubul de la Roma prognoza pentru anul 2000 o explozie a populaţiei până la 6,8 miliarde de oameni (în fapt, am fost „doar” şase miliarde), o foamete globală înainte de mileniul trei (n-a fost) şi Sfârşitul Lumii pe la 2100 (foarte improbabil).
Ciclurile Kondratjev poartă numele cercetătorului rus care le-a descoperit acum un secol. Sunt perioade de patruzeci-cincizeci de ani, în care multe fenomene tind să se repete într-o o formă sau alta. Începutul unui astfel de ciclu este marcat întotdeauna de o schimbare tehnologică majoră, cum a fost invenţia motorului cu aburi la 1800. Se investesc sume mari în noua tehnologie, în aşa fel încât după circa douăzeci de ani se atinge răspândirea ei generalizată. Apoi boomul începe să se aplatizeze, făcând loc unui nou ciclu istoric. Potrivit teoreticienilor ne aflăm momentan într-un tranzit paradigmic dinspre societatea informatică (marcată de globalizare, calculatoare, internet) înspre una ecologică (caracterizată prin sustenabilitate, încurajarea modelelor sănătoase de viaţă, avansul tehnologiilor medicale şi al biologiei avansate).
Metoda Delphi nu este nimic altceva decât interogarea standardizată, pe bază de chestionar, a unui grup de experţi. Singura deosebire în raport cu studiile similare de pe piaţă este aceea că fiecare specialist are acces la răspunsurile celorlalţi şi poate să-şi modifice prognoza în funcţie de părerile colegilor. Aparent incertă, metoda Delphi furnizează cele mai realiste previziuni, poate şi pentru că experţii nu fac altceva decât să scrie ceea ce ştiu deja cu certitudine. Primul studiu de acest fel, efectuat în anii ’60, prevestea pentru anul 2010 că vom dispune de baze austronautice selenare locuite permanent (din păcate nu este cazul), că vom avea pastile capabile să ne sporească inteligenţa (ce bine-ar fi!) şi că, în urma automatizării proceselor de producţie, mulţi dintre noi vor fi şomeri (corect, din păcate). Interesant este faptul că niciunul dintre cei întrebaţi nu a putut prevedea extinderea planetară a reţelei informatice şi de telefonie mobilă, nici apariţia telefoanelor şi televizoarelor minaturale, de buzunar, nici navigaţia prin satelit şi nici triumful energiei eoliene, respectiv succesul programului de separare a deşeurilor.
Analiza Cross-Impact, sau analiza impactului încrucişat este o metodă de calcul derivată din teoria probabilităţilor şi porneşte de la constatarea că evenimentele din viitor se influenţează reciproc. Pentru început sunt selectate circa 40 de fenomene, despre care se presupune că ar interacţiona. Se calculează apoi, pentru fiecare în parte eventualitatea apariţiei. Din cauză că procedeul nu e prea clar, cercetătorii au inventat un algoritm complicat, pe care îl aplică bazei de date: algoritmul fuzzy, folosit pentru întâia oară de serviciul american de informaţii CIA.
Toate aceste metode şi tehnici sunt inexacte, neputând prevedea surprizele de proporţii, ca de exemplu catastrofele naturale (limbajul de specialitate le numeşte discontinuităţi). Pentru a le simula cât de cât, experţii introduc în calcul aşa numitele wild cards – un fel de jokeri, ca-n jocurile de cărţi – necunoscute capabile să răstoarne situaţia globală aproape instantaneu. Un exemplu: în urma accidentului atomic de la Fukushima, de pe 11 Martie 2011, toate prognozele au fost pur şi simplu spulberate.
În cartea sa „Lumea în anul 2050”, unul dintre cei mai renumiţi viitorologi americani, geologul Laurence C. Smith numeşte patru fenomene care au influenţat major omenirea şi care vor avea şi în viitor un cuvânt important de spus: demografia, globalizarea, schimbarea climatică şi limitarea resurselor. În ceea ce priveşte evoluţia demografică, iată o constatare neliniştitoare: a fost nevoie de 12.000 de ani până când populaţia Terrei a atins primul miliard, dar recent, în 2011, în decursul a doar trei ani s-a trecut de la şase la şapte miliarde. În anul 2050 se pare că vom fi nouă miliarde!
Tot în anul 2050 temperatura medie anuală va fi cu 1,5 grade Celsius mai ridicată decât la ora actuală. Sună puţin, dar efectele vor fi imposibil de ignorat. Îndeosebi emisfera nordică va profita de pe urma topirii calotelor de gheaţă, câştigând astfel mai mult teren valoros pentru agricultură. Nordul va continua deci să fie prosper, ferit de foamete, dar resursele de apă şi combustibil fosil vor atinge pragul epuizării. Necesarul energetic va creşte cu 80%, rezervele de petrol se vor diminua rapid şi va reveni la modă cărbunele. Energia eoliană va urca pe primul loc, în timp ce hidrocentralele vor pierde teren, datorită protestelor ecologiştilor, care atenţionează de pe acum asupra efectuleşor dezastruoase ale lacurilor de acumulare şi ale modificării cursurilor râurilor (sursa: OECD). În nordul Africii se vor construi centrale solare gigantice, care vor furniza energia electrică necesară Europei.
Dacă în anul 2009 clasamentul super-puterilor economice era condus de SUA, urmate de Japonia, China şi alte câteva state occidentale europene, în anul 2050 China va prelua ştafeta, urmată de SUA, India şi Brazilia. Surprinzător, Mexicul, Rusia şi Indonezia vor figura printre primele zece mari puteri ale lumii (Sursa: Banca Mondială).
Transportul în comun va fi la ordinea zilei. Puţinele automobile private existente vor rula silenţios, graţie electromotoarelor. În oraşele europene va fi interzis accesul maşinilor cu motoare cu combustie internă iar şofatul va intra în sarcina pilotului automat (chiar dacă vom continua să stăm la volan, pentru orice eventualitate). Energia înmagazinată în mijloacele de transport va fi racordată la un sistem permanent de stocare şi distribuţie. Cu alte cuvinte, automobilele vor funcţiona şi pe post de acumulatori electrici mobili.
Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Maastricht, în anul 2050, în Statele Unite se vor recunoaşte oficial primele căsătorii între oameni şi avatare (roboţi). Durata medie de viaţă va creşte în continuare iar în Europa sarcina îngrijirii populaţiei preponderent vârstnice va reveni tinerilor emigranţi de origine asiatică şi africană, precum şi roboţilor concepuţi special în acest scop. Încă din timpul vieţii, fiecare dintre noi va putea plasa în internet un rezumat electronic al vieţii sale, ceva asemănător profilului din forurile sociale virtuale de azi. După dorinţă, vor exista în loc de cruci monumente funerare electronice, prezentând pe un monitor viaţa şi avatarurile noastre, într-o buclă continuă. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Totuşi, rămâne un vis.
Rezervele de apă se vor reduce periculos, dar nu vor exista războaie legate de ele. „Apa potabilă este prea importantă pentru a se preta la riscul de a o pierde în urma unui eventual război”, susţine omul de ştiinţă Laurence C. Smith. Se va dezvolta în schimb un sistem de identificare a aşa-zisei „ape virtuale”, înmagazinate în alimente (un procentaj de 70% din totalul rezervelor de apă ale planetei). Carnea, fructele şi legumele se vor distribui raţional pe tot mapamondul: vom avea kiwi din Noua Zeelandă, struguri din Chile, portocale din Maroc sau cotlet din Argentina.
Încălzirea globală va avea din păcate şi efecte nefaste: 37% din speciile de animale exsitente vor dispărea. Cu alte cuvinte, ne vom confrunta cu o extincţie comparabilă doar cu dezastrul care a condus la dispariţia dinozaurilor! Fenomenul va afecta mai ales emisfera nordică; nu vor mai exista urşi polari, în schimb vor migra spre nord acele păsări care acum pot fi întâlnite doar în zonele temperate sau tropicale.
În anul 2008, pentru prima dată în istoria omenirii ponderea populaţiei de la oraşe a depăşit-o pe cea a locuitorilor din mediul rural. În anul 2050 vor fi peste 70% orăşeni (sursa: www.metropolen-der-zukunft.de). Greu de imaginat este şi fenomenul formării mega-oraşelor viitorului: 33 de oraşe ale lumii vor dispune de peste 10 de milioane de locuitori, fiecare!. Potrivit estimărilor demografice, oraşe precum Delhi, din India, vor avea mai mulţi locuitori decât Germania (88 de milioane).
Cum ar arăta aceleaşi metode ştiinţifice dacă le-am aplica la scară redusă, individuală? Un consiliu de „specialişti Delhi”, care ne cunosc foarte bine – familie, prieteni, colegi – şi-ar da cu părerea despre noi şi ar ajunge la concluzii care probabil nu ne vor surprinde prea tare. Ciclul Kondratjev al copilăriei şi maturizării fiind încheiat la noi, am observa că repetăm experienţe pe care le credeam uitate, că experimentăm sentimente cunoscute şi retrăim aceleaşi emoţii. Odată cu avansarea în vârstă ne amintim de pasiunile din copilărie; nepoţii sunt un fel de „family reloaded”, copilăria lor vădeşte paralele cu a noastră sau cu cea a copiilor noştri. Dacă avem noroc şi nu sfârşim la bătrâneţe în mintea copiilor, putem spune că am fentat un ciclu Kondratjev.
Poate că extrapolările şi modelele sofisticate de calcul electronic vor prevesti în cazul nostru o durată de vârstă de 120 de ani. Cu toate acestea, un lucru nu vor putea să ne spună niciodată: dacă vom fi sau nu fericiţi. Şi, în fond, acesta este singurul lucru care ne interesează cu adevărat. Unele dintre prognoze par logice, altele au darul de a nelinişti. Avem doar certitudinea faptului că nimic nu este cert.
Mai devreme sau mai târziu – scria italianul Primo Levi, supravieţuitor al infernului de la Auschwitz – fiecare om descoperă că fericirea perfectă este imposibil de atins; cu toate acestea, puţini sunt cei care se întreabă dacă există şi o antiteză: anume aceea că nici nefericirea perfectă nu o putem atinge. Rămânem aşadar idealişti, chiar dacă nu ştim încotro ne poartă drumul. În definitiv, ceea ce contează este să avem fiecare un drum, al său. Semne bune anul are!
