SCRISOARE LUI EMINESCU
Tu ai plecat, frate mai mare,
Geniu, ca să colinzi pustiul,
Dar pe un ţărm la Marea Mare,
Noi toţi îţi vom veghea sicriul
Ne-ai spus ades că prin unire
Strânşi laolaltă, râul, ramul,
Vom triumfa spre reîntregire
În lupte dure cu muscalul.
Pribeag ai colindat Carpaţii
Să-ţi onorezi ţara străbună
Şi ţi-ai unit cu vorba fraţii,
Iar ei uniţi vor să rămână!
Cu suflet şi devoţiune,
Mereu călăuzit de-o zână,
Tu ai trezit o naţiune,
Şi trează vrea ea să rămână!
Ştim, “de la Nistru pân’ la Tisa”,
Care-s străvechile hotare,
Când “tot românul plânsu-mi-s-a”
Tu ne-ai impus între popoare.
Chiar de-ai plecat, frate mai mare,
Geniu, ca să cunoşti pământul,
Noi strânşi uniţi între hotare
Pe veci îţi apărăm cuvântul!
EMINESCU RĂSTIGNIT
Un fiu al plaiului moldav
S-a revoltat ades în scris
Şi-a refuzat să fie sclav,
Lacheii zic că-i un proscris.
Cu ură culpabilizat,
Răstălmăcind al său trecut,
Ei cer să fie renegat,
Dar noi în juru-i facem scut.
Nedrept a fost crucificat
Şi tot nedrept e şi hulit-
Ori proletar, ori împărat-
Cu EL pe NOI ne-aţi răstignit
*
Luceafăr scânteind în lume,
Pornit să dea de apa vie,
Eminescu e un nume
Dainuind pentru vecie
SĂ NE AMINTIM DE EMINESCU
În secolul de lupte răvăşit
Din traci s-a înălţat către zenit
Luceafărul poporului român
Ţinuturilor dacice stăpân.
Plecarea lui în lumi necunoscute
A-ndurerat şi fiinţe nenăscute,
Dar ne-a ţinut uniţi legaţi de glie
Să ne jertfim, să nu fim colonie.
Chemat de Zeu să lumineze-n haos
El n-a-ncetat pe-un drum fără repaos
Să mângâie cu raza-i de poveste
Cărările spre lumile celeste.
Poporul dac i-a-ncredinţat destinul
Să-l ducă Tronului pentru Divinul
Zalmoxis, şi strămoş, şi Tată Sfânt
Ce s-a-nălţat la cer de sub pământ
Luceafăr blând al devenirii noastre,
Revino pe pământ din depărtate astre
Şi luminează calea alor tăi
Să nu fie conduşi de nătărăi
Îndreaptă-ţi raza care plânsu-ţi-s-a
Să uneşti maluri de la Bug cu Tisa!
——————————–