“Un martor am fost si inca mai sunt,
Restul vieții as vrea sa-l petrec ajutand,
Scrisul meu sa reverse-n cuvânt
Adevarul stocat sub parul carunt.
Gândul meu da navala, cu valuri fierbinți
Insetat de lumina, Adevarul mi-l trag din părinți “
„Gânduri pentru aniversare”- George Bajenaru
“Frigul instrainarii” este o carte de memorii a scriitorului George Bajenaru , azilant politic ce traieste de peste 30 de ani in Statele Unite. Cu o bogata activitatea publicistica, atat in Romania inainte sa imigreze, cat si dupa ce ajunge in America, poetul si scriitorul George Bajenaru surprinde cititorul prin frumusetea scrierilor sale cu fiecare carte noua pe care o publica.
Ultima sa aparitie, „Frigul instrainarii” tiparita anul trecut la Maple Red Publishing House in Toronto, Canada, are un titlu cât se poate de sugestiv, iar fotografia de pe coperta reda perfect senzatia de singuratate si pribegie, sentiment trait cu siguranta de orice imigrant.
La fel ca si scrierile in versuri, proza lui George Bajenaru te marchează. Frazele au greutate, sunt patrunzatoare in mintea si sufletul cititorului.
Carte este reprezentativa pentru noi cei plecați, generații întregi de romani imigranți, instrainati si ajunsi departe de tara, peste oceanul Atlantic. Traind intre doua continente, cu gandul si sufletul permanent la cei de acasa, carte prezinta trairi si sentimente in care romani din diaspora se pot regasi.
Autorul isi incepe memoriile cu aminirile copilariei. O superba ilustrare si zugravire a vietii de la tara, a satului Tunari din apropierea Bucurestiului, in perioada imediat urmatoare celui de-al 2-lea Război Mondial.
“La marnea gârlii, in zori, viata devenea mereu proaspata. In cantecul cocosilor auzeam chemarea pământului si începem a ne misca buimaciti, părinți si copii laolalta, pana cand miscarea noastră devenea constienta de acea sfanta chemare. Plugul, coasa, secera, sapa, carul cu boi injugati sau caruta cu caii gata inhamati, porneau manate de noi mereu spre același loc de munca, unde ne aștepta murmurand in adierea vantului, ogorul. Fie ca aram sau grapam, semanam, pliveam, seceream, legam snopi, coseam, culegeam porumbul, taiam la coceni, ori bateam scuturand de seminte turlele de floarea soarelui, munca noastră se petrecea intr-o libertate precum aceea a ciocarliei indragostite de cantecul ei.”
Citind aceasta cartea unul dintre lucrurile pe care le remarci si nu poti sa le treci cu vederea este respectul pentru valorile morale si credinta crestina, sentimente insuflate autorului de catre parinti, avand ca sursa Sfintele Scripturi, valori pastrate cu sfintenie toata viata.
Ajuns la inceputul anilor ’80 in Germania, in ciuda faptului ca avea familie in Romania, autorul decide sa nu se mai intoarca, iar cativa ani mai tarziu primeste azil politic in Statele Unite. Ajuns peste ocean trece prin acele faze initiale prin care trec cam toti cei care pleaca: socul cultural, teama de necunoscut, barierele lingvistice, etc. Fortat de imprejurari practica mai multe meserii necalificate pana cand intr-un final reuseste sa isi reintregeasca familia, iar, apoi, prin munca si perseverenta ajunge sa lucreze ca traducator în redactia prestigiosului ziar, de circulatie mondialã, The Christian Science Monitor.
„Frigul instrainarii” prezinta printre altele istoria unor vremuri, locuri si oameni pe care autorul le-a trait si cunoscut personal: perioada instaurarii comunismului in Romania imediat dupa razboi, colectivizarea, dar si povesti si intamplari povestite dupa Revolutie autorului de catre oamenii din satul bunicilor.
Prin povestirile si memoriile de familie prezentate, cu scrisori trimise din tara peste ocean de cei dragi, cartea are si un caracter intim. Scrierile si mesajele au o incarcatura emotionala si psihologica uriasa. Este o carte frumoasa si totodata trista, a emigrantului care a trait si traieste permanent intre doua lumi, bucuros de realizarile profesionale si familiale, din noua tara de adoptie, dar coplesit de frigul instrainarii.
„Ruperea de tara si exilul, le-am trait ca pe o moarte indelungata, o iesire din fiinta, ca o iesire din sens. Incercand sa-mi recuperez fiinta, m-am izbit de zidul si barierele care ma separa de alte fiinte, intr-o lume al carui principiu e ”totul pentru tine, nimic pentru altul”. Astfel am devenit un mort viu, de dincolo de fiinta si nu mai am altceva de facut, decat sa imi accept viata asa cum este, ca pe o moarte continua, cu speranta ca intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, voi auzi din nou fiinta care ma va intelege, si voi vedea chipuri cunoscute din lumea din launtrul si din afara acelei fiinte pline de sens, pe care sper sa o recuperez. „
