VIAŢA CA O PUNTE …SAU CA O PRADĂ, TOT TREBUIE TRĂITĂ (TITINA NICA ŢENE)

0
15
NICA-TENE-Tititna--VCOP-wb

NICA-TENE-Tititna--VCOP-wbVolumul de proză semnat de Titina Nica Ţene, „Viaţa ca o punte”,  de la Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, a apărut în colaborare cu Primăria Şuşani, în Colecţia Dual, Seria „Scriitorii la ei acasă”. Ne bucură un astfel de remember, menit să ne aducă o clipă de răgaz, de veşnicie petrecută la ţară, în sânul familiei, în căldura căminului printesc. O reeditare a copilăriei, cum spuneam, o reiterare a vârstei inocenţei, abordată din tot atâtea unghiuri… câte titluri.

Proza scurtă continuă să atragă, să exercite chiar o fascinaţie asupra cititorilor mici şi mari, poate tocmai prin prisma „scurtimii” şi a condensării „multului în puţin” (într-o eră a virtezei, când nu mai e timp de nimic, nici măcar pentru lectura tomurilor groase care făceau odinioară deliciul cititorilor cuminţi şi răbdători, care dispuneau de timp şi de alte resurse necesare parcurgerii cărţilor de mii de pagini). Sau poate că autoarea consideră că explicaţia, cheia stă chiar în multul ideatic concentrat în câteva vocabule, înşiruite ca mărgelele pe un fir, sub o singură copertă:atragerea prin vivacitatea neobositelor povestioare, istorisiri de viaţă, de sat, de copilărie, de adolescenţă, de maturitate, de senectute, în umbra anotimpurilor vieţii.

Proze scurte, care se succed alert, ţinându-l pe cititor în priză, de la prima până la ultima pagină, mai multe perspective, diverse abordări, ca atare incitante, vii, pline de energie, de dinamism, de vioiciune – specifice, de altfel, acestui tip de scriere în general – menite să alungeorice urmă de plictisoride monotonie, teme, fire narative, trame, conflicte, personaje, scrieri care nu seamănă una cu alta, şi care, ca o consecinţă firească, trezesc interesul viu al lectorului, menţin atenţia şi captivează. Relatări şi frânturi de trăire autentică, într-un spirit al sincerităţii absolute şi al autenticităţii. Parcă uşor camilpetrescianul „să nuscriu decât” ceea ce au înregistrat simţurile, auzul, văzul, inima, sufletul, întreaga fiinţă în lungul şi sinuosul drum al destinului. Fatum, moira, soarta, ursita, destinul, cum am numi acel drum care ne este trasat şi pe care ni-l mai trasăm şi noi singuri, că de multe ori omul cu mâna lui şi-o mai face, sau, norocul omul şi-l croieşte, potrivit unor vechi vorbe de duh, sinteză a înţelepciuniii populare, de veacuri.

Cu o legătură între ele, puternică sau, din contră, inexistentă (secvenţele se succed, uneori, fără o legătură bine conturată, fapt ce transpune cititorul de fiecare dată în alt cadru, pe alte dimensiuni spaţio-temporale, în alt univers, incitant, provocator totodată), istorisirile prind viaţă, ca într-un palpitant foileton. Cititorul este chemat să fie părtaş unei bucurii a scrisului de nedescris în cuvinte! Delectare pe care numai retrăirea prin scris o poate furniza omului! Într-o complicitate desăvârşită, cititorul ştie şi simte aceasta, răspunde grabnic chemării autoarei. Scrieri pline de neastâmpăr, iuţi şi vioaie, vii şi atrăgătoare prin noutate, prin ineditul abordării, prin neprevăzutul anunţat încă din titluri incitante:Pietre de aducere-aminte (prima secţiune), Naşterea, Curca, Dracu-n farfurie, L-am cunoscut pe Dumnezeu, Focul, Cântecul sapelor, Furtuna, Prima zi de şcoalaă, Crăciunul, Tata şi colectivizarea agriculturii, Oraşul, O boacănă cât casa, Povestea unei fete care trebuia să se nască băiat, Părul cu pere pitulate, Gâştele, Dezamăgirea, Am luat cu împrumut… foc, Stafiile, Îngerii din vis, Bucuria întoarcerii în timp (al doilea capitol) Canicula, Catinca şi… „iubitul”, Catinca şi… E-urile, Întrebare fără răspuns, Livada de pruni, Detectiv voluntar, Viaţa netrăită,Umilinţa, Puntea, Întoarcere (poezie).
Cum ne-a obişnuit şi în versuri, Titina Nica Ţene încheagă în forme precise un spaţiu al visării, al reveriei. Un univers aflat sub semnul crepuscului, sau apus de mult. În orice caz, plin de însufleţire şi de agerime, pictat într-un colorit viu, coadă de păun creată din cuvinte, dacă ar fi să materializăm gânduri şi idei, să le dăm o formă palpabilă. Penele sunt fiinţele care populează acest univers, membrii familiei, calda familie, caldul sat şi cămin al copilăriei; penele sunt deopotrivă oamenii şi stelele care luminează acest microunivers, format din bucurii şi lacrimi, candoarea vârstei fragede îngemănată cu suferinţe fără nume (şi fără leac de-a lungul întregii vieţi!)

Prezenţe subtile sau autoritare, personajele îşi joacă rolul sub ochii noştri, ca într-o scenetă. Dialogul potenţează această impresie, animând atmosfera şi degajând ardoare, înfocare, patima scrisului şi a exprimării fiinţei prin naraţiune, un soi de rugăciune adresată semenilor (măritul cititorul devine, nu-i aşa?demiurg, capabil să proiecteze opera pe un ecran al eternităţii, sau, din contră, să o coboare în straturile cele mai profunde ale ignoranţei, ale uitării, ale dezaprobării) şi, desigur,  divinităţii. Cu scrierile Titinei Nica Ţene accedem astel într-un spaţiu neglijat poate, de fiecare dintre noi, în tumultul vieţii trepidante, acela la visării cu ochii deschişi, acasă, la ţară, în anii nevinovatei tinereţi. Pledoarie pentru frumos, inocenţă, sinceritate, apanaje ale copilăriei, desigur, dar uşor de redobândit printr-o cercetare lăuntrică făcută cu luciditate.

————————————–

ROTARU Mihaela (Prof. Dr.), născută la Zalău, judeţul Sălaj, la 13 decembrie 1978. Profesor de limba şi literatura franceză. Colaborator la diferite reviste de cultură.
Studii:
1993-1997 – Liceul Teoretic din Zalău;
1997-2001 – Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, specialitatea română-franceză;
2001-2003 – Masterat la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
2007-2012 – Doctorat la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca