Prima librărie de carte şi muzică românească din America de Nord

0
335

Românii stabiliţi în Canada şi Statele Unite au acum acces la cărţi şi muzică în limba română, fără să mai aştepte săptămâni întregi pentru o livrare şi fără a mai plăti atât de mult pentru transport. După ce, la sfârşitul anului trecut, la Montreal s-a deschis Librăria Pagini Româneşti, prima librărie de carte românească din America de Nord, din aprilie 2009 a intrat în folosinţă şi site-ul acesteia, www.cartiromanesti.ca, unde toţi cei interesaţi pot face comenzi online. Serviciile de transport sunt asigurate de Canada Post, la preţuri şi termene de livrare convenabile pentru toată zona Canadei şi Statelor Unite.
Aproape 10.000 de cărţi şi CD-uri din România au trecut Oceanul pentru a se pune la dispoziţia doritorilor. Preţurile sunt comparabile cu cele din România, iar selecţia se adresează unei mari varietăţi de gusturi şi nevoi. Autori români şi traduceri din literatura universală, dicţionare, ghiduri, albume, cărţi practice, lucrări de specialitate, reviste, cărţi pentru copii îşi împart spaţiul fizic şi virtual cu muzică pop, rock, folk, populară, de petrecere, de jazz sau clasică.
“Ideea de a deschide o librîrie românească dincolo de Ocean mi-a venit la câţiva ani după ce m-am stabilit în Canada şi iată că, în sfârşit, când mă apropii de 10 ani de la emigrare, am reuşit să o pun în practică”, spune George Sava, fondator alături de soţia sa, Mariela Chiriţă – al Librăriei Pagini Româneşti şi al săptămânalului cu acelaşi nume care apare la Montreal. “Toţi cei care am trăit sau trăim departe de ţara natală facem parte din două culturi; nu ne putem desprinde – şi nici nu vrem – de cea pe care am lasat-o în urmă. Continuăm să ne ţinem la curent cu ceea ce se întâmplă acolo, în linii mari sau mai în amănunt, în funcţie de numărul de ani care s-au scurs de la plecare. Iar dacă presa poate fi citită şi pe internet, cu cărţile e ceva mai complicat. Mulţi dintre noi ne-am făcut obiceiul să cutreierăm librăriile când ajungem în vacanţe în România, dar timpul e întotdeauna prea scurt, iar li­mitele de greutate la bagaje se tot micsorează, pe toate liniile aeriene”, adaugă Sava.
Oricât de bine ar vorbi limba ţării în care trăiesc, românii din diaspora rămân cu o anumită nostalgie după lectura în limba lor natală ori pentru anumiţi scrii­tori sau artişti care au facut parte din copilăria şi formarea lor. Mai mult, ei doresc să treacă mai departe, pe cât posibil, acest bagaj cultural copiilor lor, fiindcă America de Nord încurajează astăzi multiculturalismul. Nu în ultimul rând, românii sunt interesaţi de evoluţia literaturii şi muzicii din ţară, iar unii se străduiesc chiar să ţină pasul cu noile apariţii despre care citesc în presă.
“Din cele câteva luni de experienţă cu libraria fizică pe care am deschis-o la Montreal, pot spune că s-a conturat o preferinţă clară a clienţilor noştri pentru literatura română, şi mai puţin pentru traduceri sau cărţi practice. Printre autorii favoriţi se numără Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt, Petre ţuţea, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Octavian Paler, sau chiar Rodica Ojog-Braşoveanu, Radu Pavel Gheo ori Radu Anton Roman. În materie de muzică, sunt savuraţi aproape la fel de mult Maria Tănase, Tudor Gheorghe, Sofia Vicoveanca, Maria Dragomiroiu, Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Phoenix, dar şi George Enescu sau Ciprian Porumbescu. Vom vedea în ce măsură extinderea publicului la toată America de Nord, prin intermediul internetului, va schimba aceste observaţii”, mai spune George Sava, cofondator al Librăriei Pagini Romaneşti.
Compania Pagini româneşti din Montreal şi-a început activitatea în 2001, cu editarea ziarului cu acelaşi nume, realizat de o echipă de ziarişti cu studii şi experienţă în domeniu, atât în România, cât şi în Canada. Având iniţial o frecvenţă lunară, publicaţia a devenit, din 2007, singurul săptămânal dedicat comunităţii române din provincia Quebec (varianta online poate fi consultată la www.paginiromanesti.com). În noiembrie 2008, a fost deschisă la Montreal Libraria Pagini Româneşti. După o perioadă de probe de câteva luni, în aprilie 2009 a fost dat în folosinţă site-ul librăriei, www.cartiromanesti.ca, creat pentru a asigura distribuţia de carte şi muzică din Romania, prin comenzi online, pe tot teritoriul Americii de Nord.